Economie

Primăriile cu păduri în Parcul Naţional Munţii Rodnei pot spera la despăgubiri

Lucia Ana Varga, ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a spus la Bistriţa că proprietarii de păduri aflate în parcuri naturale, arii protejate, cu rol strategic sau pe marginea cursurilor de apă vor fi despăgubiţi, măsura urmând să fie inclusă în noul Cod Silvic.

”Vom introduce despăgubiri pentru proprietarii pădurilor care deţin păduri în zona parcurilor naturale, a ariilor protejate, pe marginea cursurilor de apă sau păduri cu rol strategic. Vrem să le dăm compensaţii. Perioada în care vom începe să acordăm aceste compensaţii trebuie să o evaluăm pentru că trebuie să identificăm sumele şi să vedem cuantumul lor şi să vedem cum putem bugeta aceste sume”, a declarat ea.

Despăgubirile vor putea fi acordate cel mai devreme din 2014.

Ea a precizat că ar agrea o eventuală deschidere a parcurilor spre exploatarea turistică, deoarece frumuseţile naturale trebuie puse în valoare, dar că parcurile nu au aprobate planuri de management.

Lucia Varga a mai spus că, după ce va prezenta draftul noului Cod Silvic în Guvern, va urma o lună de dezbateri publice pe articole, urmând ca apoi să existe un proiect de lege ce va fi înaintat Parlamentului.

Ministrul a făcut aceste declaraţii după ce s-a întâlnit cu primarii din judeţul Bistriţa-Năsăud cărora le-a prezentat modificările aduse noului Cod Silvic. Mai mulţi edili au întrebat-o pe Lucia Varga dacă primăriile pe care le conduc vor primi măcar acum despăgubiri pentru pădurile aflate pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei.

Parcul Naţional Munţii Rodnei este cel mai mare parc naţional din ţară, având o suprafaţă de 47.177 ha din care 80% în judeţul Bistriţa-Năsăud şi 20% în judeţul Maramureş. Conform unor evaluări făcute de Administraţia Parcului, cele 21 de primării din ambele judeţe care au proprietăţi pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei ar avea  dreptul la despăgubiri anuale de 8,3 milioane de lei întrucât nu au voie să exploateze pădurea în anumite zone strict protejate de lege.

Parcul Naţional Munţii Rodnei este rezervaţie a biosferei. Importanţa acestei arii protejate se datorează atât geologiei şi geomorfologiei munţilor, cât şi prezenţei a numeroase specii de faună şi floră, endemite şi relicte glaciare. Pe raza parcului sunt peste 1100 de specii de plante superioare şi 21 de tipuri de pădure de la cele de fag la cele de răşinoase. Totodată, în PNMR sunt 13 specii de amfibieni, 55 de specii de mamifere printre care şi capra neagră, marmota sau jderul de copac. Parcul mai are două rezervaţii ştiinţifice de categoria unu, respectiv Pietrosu Mare pe 3300 de hectare şi Piatra Rea pe 409 hectare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS