Social

Primarul din Chiochiş, Vasile Silaşi, către liberali: Părem învinşi, dar vom învinge

Primarul comunei Chiochiş, Vasile Silaşi, a spus, la lansarea candidaţilor PNL Bistriţa-Năsăud pentru alegerile parlamentare, că liberalii din tot judeţul trebuie să aibă calitatea dacilor care, conduşi de Decebal, erau capabili să transforme orice înfrângere într-o victorie.

„Vă voi vorbi despre demnitate. Programul partidului vorbeşte despre o Românie demnă, formată din români demni. Se spune că atunci îi iei demnitatea unui popor, îl subjugi”, a spus Silaşi, care a invocat un tratat chinezesc al războiului care arată că, un popor poate fi cucerit dacă îi „tai rădăcinile şi îi strici cerul”.

„Toată lumea ne spune, în afară de liberalii din această sală, că nu putem câştiga alegerile în judeţul Bistriţa-Năsăud. Vor să ne taie rădăcinile şi să ne ia cerul, adică speranţa. (…) Ne tragem din daci, din Decebal, care era un strateg desăvârşit şi transforma orice înfrângere într-o victorie. Chiar Traian spunea despre el că l-a învins pe cel care părea de neînvins. Asta trebuie să fim şi noi în 11 decembrie, acei care păreau învinşi, dar care vor învinge. Vom învinge pentru că suntem demni”, a spus Silaşi.

Primarul din Chiochiş a mai dat apoi un exemplu şi din poezia Scrisoarea III de Eminescu. „Evidenţa acelui bătrân simplu care s-a prezentat în faţa unui Bazaid care are în spate o armată de pesedişti este şi acum în judeţul Bistriţa-Năsăud. De aceea, dacilor din această sală, vă cer să fim ceea ce spunea un geograf despre o calitate a acestor daci, să fim pregătiţi să murim. De aceea, în 11 decembrie, doar această calitate ne va salva în acest judeţ. Să fim pregătiţi să murim în 11 decembrie pentru credinţa că suntem urmaşii acestor daci”, a spus Vasile Silaşi.

Edilul le-a cerut liberalilor să fie demni şi „să nu se plece” în faţa creşterilor de salarii din aceste zile, în faţa tăierilor de taxe. „De aceea vorbim despre o Românie dreaptă, unită, demnă, a bunului simţ. Trebuie să fim conştienţi că aceste lucruri într-o Românie demnă nu le putem realiza fără ca toţi dacii din judeţ să voteze aceşti candidaţi, ai PNL. Mergeţi acasă şi spuneţi tuturor dacilor ca, în 11 decembrie, să voteze o Românie dreaptă, unită, a bunului simţ, o România care include platforma PNL şi platforma premierului Cioloş. Cred că aceşti oameni sunt potriviţi pentru a fi deputaţii şi senatorii acestui judeţ”, a spus Silaşi despre candidaţii PNL la alegerile parlamentare de luna viitoare.

9 comentarii

  • Daca nu stiati domn` primar,Decebal s-a sinucis,exact asta a facut PNL-ul cand a fuzionat cu PDL,pacat,cat despre castigarea alegerilor ma indoiesc,PSD a demonstrat multe in judet.Fapte nu vorbe.

  • Vor invinge,dar nu la alegrile astea. De data asta ii dezoseaza PSD-ul si vor ramane in stare flasca o vreme. Vor scoate sub scorul obtinut la locale.

  • ASTIA…POLITICIENII…CRED Ca au momente zilnice cand ….”satu pe tron”si se gandesc cum pot sa MAI „MISTE ELECTORATUL”
    …domnule primar … ne-am ars cu astfel discursuri „destepte” vreme de 27 de ani…si disperarea…la cat de prost stam in romania… disperarea o vad tot la voi….noi…prostimea …prostita odata la patru ani… REZISTAM… si ne consolam ca orice spuneti…cineva castiga alegerile….si nu acestor „altfel de discursuri”

  • Cum de aveti nesimtirea sa va asemanati cu eroi neamului nostru,voi tradatori si traseisti politici,voi care nu aveti de-a face cu pnl.Adevarati pnl-isti au fost esclusi,sau indepartati din partid.Sa va fie rusine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS