Actualitate

Ioan Turc: Unitățile la care nu se face reabilitare extinsă sunt gata pentru a primi preșcolari și elevi

(FOTO) Primarul Bistriței, Ioan Turc, a vrut să vadă cât de pregătite sunt unele creșe, grădinițe și școli din municipiu înainte de începerea noului an școlar.

”Alături de specialiști din Primărie, astăzi am vizitat creșe, grădinițe și școli din municipiu, pentru a vedea ce condiții oferă unele celor mici și cât sunt de pregătite celelalte înainte de începerea noului an școlar.

După efectuarea unor necesare lucrări de igienizare și reparații la instalaţiile de iluminat, la mobilierul şcolar deteriorat, acoperişuri, jgheaburi, garduri, alei pietonale, unitățile care nu erau prinse în reabilitare extinsă sunt gata pentru a primi preșcolari și elevi.

La Școlile Gimnaziale nr. 1, 4 și ”Lucian Blaga”, unde există deschise șantiere pentru reabilitări pe fonduri europene, lucrările sunt în diferite stadii de execuție, dar, cel mai important, se respectă graficul și nu se face rabat de la calitatea intervenților (cu mici excepții, aspecte ce vor fi remediate rapid).

Până la reluarea cursurilor, vom fi prezenți și în alte unități școlare, pentru a ne asigura că totul va decurge mai bine decât în anii precedenți, când finanțările municipalității pentru acest sector au fost la un nivel foarte redus, iar condițiile au lăsat mult de dorit”, a menționat primarul pe Facebook.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/877967056459809

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.