Premierul Victor Ponta, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, vor inaugura vineri 17 aprilie la Beclean, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, o serie de obiective de investiţii: bazinul de înot, un nou bloc ANL şi noul sediu al Primăriei.
”Vin premierul Ponta şi miniştri care au o legătură de suflet cu Beclean. Va fi prezent şi ministrul Dragnea fiindcă avem câteva obiective care se derulează efectiv prin acest minister şi vreau să le viziteze, să vadă cum se desfăşoară lucrările. Unul dintre ele este gata şi va fi inaugurat, bazinul de înot acoperit care va avea şi o componentă didactică. Elevii îl vor putea folosi de la 8.00 la 14.00, dar şi vara, iar de la 15.00 cetăţenii, contracost, tot la două ore va putea intra altă serie. Două ore vor costa 10 lei. Se vor putea face şi abonamente. Este încă o facilitate pentru turişti, care dacă nu pot folosi bazinele de la Băile Figa din cauza vremii nefavorabile nu vor pierde acele zile de vacanţă deoarece vor putea veni la bazinul acoperit. Vreau să-l duc neapărat pe ministrul Dragnea şi la Liceul Agricol, la campus şi la asfaltarea de la Figa, o facilitate în plus pentru acest cartier unde agroturismul se va dezvolta foarte bine. Vom da cheile la 64 de familii care se vor muta în noul bloc ANL şi inaugurăm noul sediu al Primăriei. Becleanul până acum nu a avut un sediu propriu al Primăriei, am început construcţia la începutul anului 2014. Este un spaţiu cu toate facilităţile, cu ghişeu unic. O parte din spaţiu va fi pus la dispoziţie ca toaletă publică, suntem chiar în centru şi e chiar o problemă stringentă pentru un oraş care se respectă. Eu zic că Beclean a devenit destinaţia turistică favorită a judeţului, într-o formă de început, cu unele lucruri care trebuie îmbunătăţite. Un turism de performanţă îl rezolvi în zece ani. Mai avem cinci în care să muncim, după care putem spune că avem un turism cu toate standardele respectate, all seasons”, a declarat pentru Timp Online primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.
Ideea construirii unui bazin de înot didactic a apărut în 2008. Atunci, Consiliul Local Beclean a cedat în favoarea Companiei Naţionale de Investiţii un teren de 3.000 de metri pătraţi pentru amenjarea bazinului. CNI a anunţat că va investi în construcţie 3,7 milioane de lei. Licitaţia a fost câştigată de firma Record, oferta fiind cea mai avantajoasă dintre cele şase depuse. După ce firma s-a apucat de lucru nu au mai fost bani şi lucrările s-au oprit. Au fost reluate în primăvara lui 2014 după ce primarul Nicolae Moldovan a insistat ca lucrarea să fie dusă până la capăt. Conform proiectului, bazinul de înot din Beclean are o lăţime de 12,5 metri, 25 metri lungime şi până la 1,80 metri adâncime. Acesta va putea fi folosit nu doar de elevi, ci si de alţi tineri (după orele de curs) sau alte persoane interesate din oraş. Intrarea pentru cei din afara liceului se va face contra cost. Sumele adunate vor putea acoperi o parte din cheltuielile necesare întreţinerii şi funcţionării bazinului. Blocul ANL care va fi dat în folosinţă are 64 de locuinţe grupate pe trei scări: 41 de garsoniere şi 23 de apartamente cu două camere. Noul sediu al Primăriei Beclean se află în centrul oraşului. Vechea clădire, fostul castel al contelui Pal Bethlen, care a găzduit până acum administraţia locală, a fost retrocedată.
Lucrările de modernizare a DJ 172 Beclean – Figa se află într-un stadiu avansat, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la 2,6 milioane lei. Finanţarea pentru această investiţie a fost asigurată din bugetul Consiliului Judeţean şi de Guvernul României prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
Primăria Beclean derulează cu fonduri europene următoarele proiecte: ”Edificare şi construire Campus Şcolar” – 27.802.825,53 lei (îmbunătăţirea infrastructurii de educaţie aferente campusului şcolar unde functionează Colegiul National ”Petru Rareş” şi Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Beclean), ”Lucrări de consolidare şi reabilitare Corp clădire C – Oraş Beclean” – 1.367.537,57 lei (îmbunătăţirea infrastructurii de educaţie aferente Liceului Tehnologic Agricol), ”Reabilitare clădire Şcoală Generală Cl. I-IV + Grădiniţa, Loc. Coldău, nr. 145” – 866.209,06 lei (îmbunătăţirea infrastructurii de educaţie aferente Şcolii Gimnaziale ”Grigore Silaşi” Beclean pentru clădirea Şcolii Generale cu clasele I-IV şi Grădiniţa din cartierul Coldău, nr. 145).
BRAVO DOMNULE PRIMAR ! SUNTETI UNUL DIN PRIMARII CARE AU DOVEDIT SI DOVEDESC CA EXISTA SERIOZITATE ! Felicitari guvernului condus de VICTOR PONTA , care nu uita sa sprijine acest judet ! Felicitari PSD-ului, care face cu adevarat ceva in judetul nostru, spre deosebire de cei care doar critica si vorbesc ! Si care atunci cand au avut puterea nu au facut decat sa fure si sa ne spuna ca nu sunt bani ! FELICITARI !
aSA E DAR SA NU CREDETI CA SINTETI CEI MAI BUNI LUMEA S-A CAM SATURAT DE VOI.aVETI PREA MARE ZEL IN VOI CARE VA ADUCE RAU.DACA NU SINTETI ATENTI POSIBIL CA DE LA ANU SA NU VA MAI VEDEM IN ACEASTA POSTURA CU TOT CE ATI FACUT.
Bineinteles ca acest program este sustinut financiar de guvern ! Nu pica banii din cer, ca sa zic asa ! De aceea i-a si invitat domnul primar la eveniment pe VICTOR PONTA si pe ceilalti membri ai guvernului. Domnul primar este primar PSD, unul de marca , adevarat , care isi spune raspicat apartenenta ! Asadar , platitorule de taxe , bucura-te ca avem un guvern care cheltuie responsabil banii !
Tot nu am inteles cu va devenii Becleanul oras sau zona teristica. Va veni turistul din Bucuresti, din Paris sau Londra sa faca baie in noul bazin sau la Figa?, in fine cred ca nu se stapaneste de catre primar termenul de turism si ne place sa folosim vorbe mari.
Turism la Beclean????
Unde???
Te doare mintea…. ca n-are cum a se face turism la Beclean!
Turismul e altceva, mult mai mult decat nu stiu ce bazine de balacit.
Meritul Becleanului ii ca le are, pe cand Bistrita viseaza la wunderlanduri.
Sa fim seriosi!
BRAVO1
NICU SARBATORI FERICITE AI FACUT MULTE PENTRU NOI DAR SI LUCRURILE MARUNTE POT DAUNA.MULT RESPECT.
eSTI O MARE VALOARE PENTRU NOI NICU SARBATORI FERICITE.MULTUMIM PENTRU CE AI FACUT PENTRU NOI.
Nicu Moldovan a reusit in 2 mandate sa faca ce altii doar viseaza. Si se vede. Becleanul arata altfel. Orasul de pe Somes nu mai e un loc uitat de lume. A devenit o zona atractiva din punct de vedere turistic. Si nu asa cu 100 de oameni pe an, ci cu zeci de mii de turisti. Asta spune multe despre competenta acestui primar.