Actualitate

Primarul OVIDIU CREȚU A CÂŞTIGAT procesul cu ANI şi RĂMÂNE ÎN FUNCȚIE! Decizia ÎCCJ, definitivă

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, care împlineşte duminică 62 de ani, a câştigat războiul cu ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi îşi păstrează mandatul obţinut în 2012. ÎCCJ a admis recursul edilului împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj care a dat dreptate ANI în privinţa incompatibilităţii sale.

”Admite recursul declarat de Creţu Ovidiu Teodor împotriva Sentinţei nr. 16 din 21 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul Creţu Ovidiu Teodor şi dispune anularea Raportului de evaluare nr. 40409/G/II/23.09.2013 emis de Agenţia Naţională pentru Integritate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică în 10 februarie 2015”, a precizat pentru Timp Online Biroul de Presă al ÎCCJ.

Ovidiu Creţu, care a confirmat că a câştigat procesul, declarase luni: ”Vedeţi că pentru o chestie de nimic a trebuit să ajung la ÎCCJ ca să-mi apăr drepturile. Nu că n-am luat bani, nu se putea lua niciun ban de acolo. Nu că mi-aş fi dorit sau am scris… primarul poate să fie reprezentantul municipiului undeva în două situaţii: dacă prin lege, şi Legea 215 îmi spune unde sunt, sau prin hotărâre de Consiliu. Nu există nici una, nici alta, ci o înregistrare greşită de la Registrul Comerţului, cu care mă judec şi plătesc bani ca să… Sper că se va încheia în mod fericit”.

Declarat incompatibil de ANI în 2013

În 23 septembrie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că primarul Ovidiu Creţu s-a aflat în incompatibilitate în perioada 1 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013, întrucât a fost şi reprezentant asociat persoană juridică în cadrul SC Business Park Bistriţa Sud SRL, societatea care administrează Parcul Industrial Bistriţa Sud.

Primul meci, pierdut la Curtea de Apel Cluj

Primarul Bistriţei a pierdut la Curtea de Apel Cluj, în ianuarie 2014, procesul intentat Agenţiei Naţionale de Integritate, care l-a declarat incompatibil.

”Este o situaţie identică cu cea pe care a avut-o primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Dintr-o greşeală a Registrului Comerţului, în loc să fie scris Mazăre Alexandru, fratele lui care a fost votat de Consiliu, a fost scris Radu Mazăre şi ANI i-a dat incompatibilitate, cu toate că cei de la Registrul Comerţului şi-au recunoscut greşeala, ca şi în cazul meu. Doi ani de zile s-a judecat Radu Mazăre cu ANI, până la urmă a câştigat. Acelaşi lucru s-a întâmplat aici. Eu am fost cel care a semnat adresa de înaintare a documentelor către Registrul Comerţului şi aceştia au înţeles că eu am fost delegat, neexistând niciun fel de hotărâre. Au corectat greşeala, au anunţat în scris, am fost cu respectiva adresă la ANI, au spus că e în regulă, că e în ordine şi m-am trezit după şase sau şapte luni că mi-au dat soluţia de incompatibilitate. Va urma un proces similar cu cel de la Constanţa. Acest subiect pentru mine părea unul simplu şi uşor tratat pentru Curtea de Apel Cluj. Sentinţa de acolo mi-a făcut un mare bine, eram convins că lucrurile vor decurge absolut firesc şi că justiţia îşi va spune cuvântul şi o să se termine problema. Sentinţa dată de Curtea de Apel m-a trezit. Trăim într-o altfel de lume, nu una idilică, şi trebuie să îmi iau toate măsurile pentru a-mi obţine dreptatea. Dacă la Curtea de Apel aveam o sentinţă favorabilă, priveam lucrurile la fel de uşor şi sigur ANI ar fi făcut recurs la ÎCCJ, iar acolo o sentinţă contrară ar fi închis lucrurile. Trebuie să mă prezint competitiv în meciul cu ANI”, a spus Creţu la vremea respectivă.

Ovidiu Creţu a câştigat războiul la ÎCCJ, la fel ca preşedintele României Klaus Iohannis

Ovidiu Creţu a trecut la ultima cale de atac, recurs înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În 6 octombrie 2014, ÎCCJ a admis în principiu recursul şi a fixat termenul de judecată pe fond a recursului la 27 ianuarie, cu citarea părţilor, amânând pronunţarea pentru data de 10 februarie.

”Sunt în aceeaşi situaţie cu unul din procesele preşedintelui Klaus Iohannis. Dânsul a fost mandatat exact ca şi mine să depună documentele pentru societatea care administrează pieţele la Sibiu. Eu am fost mandatat pentru acelaşi lucru, însă pentru Parcul Industrial. Diferenţa este că el a câştigat în prima instanţă, eu am pierdut, dovadă că instanţele judecă independent. Sunt convins că, în situaţia în care domnia sa va pierde procesul şi va deveni incompatibil, voi pierde şi eu, iar dacă el câştigă, ar trebui în mod firesc să câştig şi eu”, a spus Ovidiu Creţu la finalul anului trecut.

Speranţele primarului Bistriţei s-au concretizat. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a câştigat procesul cu ANI la ÎCCJ, la fel şi Ovidiu Creţu.

20 comentarii

    • Si-a pierdut demult omenia, bunul simt, cinstea, onoarea.Ce folos ca a castigat din pozitia de corupt? numai coruptii il pot felicita pentru ca beneficiaza de protectia primarului.

  • Bravo Ovidiule! Lasa postacii de partid sa latre si concentreaza-te pe planurile tale. Ai schimbat fata Bistriteti cu nu au facut-o toti primarii postdecembristi laolalta. Bineinteles ca ar fi minunat sa nu mai fi atat de incapatanat si sa iti revizuiesti planurile privind centura si partia de ski.

  • Bafta!
    Nu a fost invins balaurul!… Este doar o chestiune administrativa! Omul ramane la carma!
    In 2016, daca aveti sesermani sau hangani mai buni, bagati-i la inaintare!

  • Nu avem in fata decat starea de normalitate, intr-un stat de drept. Eu personal ma bucur. Era nefiresc ca primarul sa fie schimbat cu un an inainte de alegeri. Dincolo de asta Ovidiu Cretu a aratat (pentru cine a vrut sa vada) ca poate atrage fonduri europene si sa le foloseasca pentru bunastarea bistritenilor. Felicitari!

  • Acum, daca madam Gaftone nu pleaca singura, ar trebui ”ajutata” sa plece din Primarie deoarece secretarul trebuie sa-si asume orice eroare juridica pe care n-a fost competenta s-o previna.
    Si cei dela Registrul Comertului ar trebui sa stie ca nu-i permis ca dintr-o „gresala” sa poarte oamenii pe drumuri si prin procese.

    Cine nu-i in stare sa-si onoreze locul de munca, sa faca un pas lateral pt.ca sunt destui oameni competenti care le pot lua locul.

    • Adica vrei sa spui ca dna Gaftone nu-si face datoria? Apoi nu toate doamnele sunt slugi lui Cretu ca dna prisecaru. Ia sa intre DNA sa le verifice afacerile cu terenurile pe care coana elena prisecaru( toate elenele sunt la fel, elena vulpescu, elena ceausescu, elena udrea si bistrita o are pe elena prisecaru) le face si dupa pensie pentru castigatorul Cretu.

  • Pe spaga se poate orice in tara asta inca.Sa castigi procese, sa primesti premii
    Si relatiile mafiote functioneaza bine.Zegreanu l-a ajutat la Bucuresti!??

    • Adi, este o vorba care se potriveste doar uneori.Castigand acest proces Cretu pierde altele, mult mai valoroase pentru el ca individ. Si se pare ca Bistrita mai are de platit!Vai de bistriteni.Vai!

  • Felicitari primarului Ovidiu Cretu, ma bucur ca s-a instalat starea de normalitate in primaria Bistrita, spre ghinionul celor care si-au facut planuri de preluare a functiei de primar si nu numai.

  • felicitari domnule primar , daca multi postaci deja va prevesteau pierderea mandatului , instantele din romania si-au dovedit corectitudinea . multa bafta in continuare

  • Nu va pripiti , sistemul functioneaza in continuare. Pentru 1an si 5 luni Cretu s-a prea agitat , oricum e trecut de pensionare omul . A castigat un proces de 2 bani , urmeaza DNA-ul cu marea coruptie a exproprierilor pe centura lui Cretu ( vreo 75 de milioane de euro ) . Sa vedeti acolo proces .

  • cu siguranta tot Cretu va fii primar si in 2016.Este singurul primar care a facut ceva.Amintiti-va de cei dinainte(Popescu???,sau PDL Modovan??? )

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.