Actualitate

Primarul Ovidiu Creţu a dat cu sapa, apoi şi-a prezentat filozofia de viaţă (FOTO)

Edilul Bistriţei a participat vineri la acţiunea simbolică de plantare de arbori în curtea Grupului Şcolar Agricol, organizată sub egida ambasadei SUA în România.

Ovidiu Creţu a ţinut să planteze un brăduţ, dar la faţa locului a constatat că e un molid argintiu. Şi-a pus o pereche de mănuşi şi a început să sape, ajutat de câţiva liceeni. La un momendat dat a cerut o secure pentru a îndepărta o rădăcină bine înfiptă în sol, iar la final i-a sfătuit pe tineri: ”E o operaţiune esenţială să udaţi pomii frecvent, timp de un an”.

”Ce s-a întâmplat aici e ca în viaţă şi în administraţie. În practică lucrurile nu merg lin, apar obstacole în cale. Îndepărtând acea rădăcină, eu am făcut o demonstraţie despre modul în care înţeleg să trăiesc viaţa şi să lucrez. Am spart rădăcina”, a comentat primarul Bistriţei.


Acţiunea ”Arbori pentru pace”, pusă în practică de elevii Grupului Şcolar Agricol, s-a desfăşurat la iniţiativa Ambasadei SUA la Bucureşti, pentru a marca Ziua Pământului. Elevii au plantat tuia columnaris, molid argintiu, stejar roşu, tei şi frasin. În total 22 de arbori, pentru a marca în mod simbolic cei 22 de ani de activitate în România a Peace Corps. La sfărşitul acţiunii, a fost semnat un angajament ca în fiecare an de Ziua Pământului să fie plantat cel puţin un pom.

Plantarea trebuia să aibă loc în urmă cu câteva zile, însă a fost amânată din cauza vremii nefavorabile.

”Arbori pentru pace” a avut loc în zece localităţi selectate din ţară, printre care şi Bistriţa.

Tot vineri a fost sărbătorită şi Ziua Veteranilor de Război, printr-un ceremonial organizat în curtea Unităţii Militare. După primirea raportului, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare şi intonarea imnului de stat, a urmat alocuţiunile preşedintelui Asociaţiei Veteranilor, filiala Bistriţa-Năsăud, Ioan Birişiu şi ale reprezentanţilor autorităţilor locale prezente, printre care primarul Ovidiu Creţu şi subprefectul Cătălin Păun.

Mai multe imagini – pe pagina noastră de facebook!

2 comentarii

  • Dl. Primar e in plina campanie electorala desi oficial ea inca nu a inceput, dar ce mai conteaza. Cel mai mult imi place faza cu manusile. Dealtfel se vede ca e imbracat la costum, la patru ace. Un lord, ce mai! Un aristocrat. Un lider. Un adevarat model pentru acei tineri.

    • A fost un gest făcut din dragostre pentru natură. Domnul primar este un iubitor şi un ocrotitor al naturii. Ar fi fost în stare să toaleteze personal arborii de pe bulevard şi cei din parc, dar a fost ocupat cu sensurile giratorii! Un adevărat întâi gospodar al minunatei noastre urbe cu cele mai multe sensuri giratorii pe cap de cetăţean.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS