Social

Profesoara din Sângeorz-Băi răpusă de Covid-19, plânsă cu versuri din Blaga

Lumânări în formă de inimă au fost așezate în fața statuii lui Solomon Haliță de la Sângeorz-Băi în mijlocul cărora este fotografia profesoarei de limba română Daniela Buiea, care a murit la numai 39 de ani după ce a făcut o formă gravă de Covid-19, nefiind vaccinată.

Pe pagina de Facebook a liceului, în dreptul acestei fotografii scrie: „Între răsăritul de soare și-apusul de soare/ sunt numai tină și rană/. În cer te-ai închis ca-ntr-un coșciug/. O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu viața, mi-ai vorbi. De-acolo unde ești, din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.” „Psalm”, Lucian Blaga.


Profesoara de română Daniela Buiea s-ar fi infectat în urmă cu două săptămâni, s-a tratat mai mult acasă cu medicamente prescrise de medicul de familie, după care s-a simțit rău și a ajuns la spital direct la secția ATI.

Tot acolo se mai află încă o profesoară care predă la o școală din Bistrița, și ea nevaccinată.

Conform Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud care a răspuns unei solicitări publice, în septembrie 2020, au decedat 18 persoane, iar în septembrie 2021 un număr de 93 (88 fiind nevaccinate).

”Dintre cele 93 persoane decedate în luna septembrie 2021, 5 persoane erau vaccinate, toate cu comorbidități (ex.cancer în fază terminală, transplant renal, hepatită C, etc) și 88 nevaccinate”, a scris Ion Lucian Petraș pe Facebook.

9 comentarii

  • Stimate jurnalist. pentru va ajuta sa faceti o treaba mai buna, poate puteți intreba si scrie despre cei 88 nevaccinate , cati au avut probleme cu comorbidități (ex.cancer în fază terminală, transplant renal, hepatită C, etc)
    Sunt interesat sa vad raspunsul … si daca folosesc modul de gandire, chiar daca ar fi avut vaccinul, ar fi murit oricum. Nu???

    • Da, și nici Neia Lăcătuș nu a fost vaccinat.
      E vorba de puterea exemplului, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple. Cea mai sigură metodă pentru prevenirea lor până în prezent e vaccinarea. Sper ca această tragedie să determine mai mulți oameni să se vaccineze și acest fapt salvează vieți și reduce numărul sechelelor post covid.
      Condoleanțe familiei îndoliate, timpul nu îl mai putem da înapoi și Daniela nu se mai întoarce.
      Băgăm zilnic chimicale in organism, intrăm în contact cu zeci de virusuri zilnic ( de la animale, plante ) și va e frică de un virus asemănător cu covidul ( luat de la maimuțe în cazul Astra zeneca ) și care nu se multiplică in organism. O mare vină o are Biserica ortodoxă prin propaganda antivaccin . Pe mulți a băgat în pământ și v-a mai băga în continuare, și la propriu și la figurat. Să instigi la nevaccinare persoane bolnave , bătrâne chiar și sănătoase e infracțiune contra vieţi

    • asta s-a inteles, „comorbiditati”… nu ca sunt aia asa, aia nu, ala da…nu…” comorbiditati”
      asta avem, cu asta defilam

  • Am comentat și despre Peteleu
    „La început ați negat existența virusului, apoi ați spus că-i omoară în spital și majoritatea covidiotilor ajung târziu în stare gravă la spital și cerșesc o gură de oxigen.
    De exemplu Peteleu a murit acasă, dar de morți numai de bine.
    Acum dați vina pe sistemul medical că nu aduc medicamente noi, dar de exemplu o doză de anticorpi monoclonali costă 2000 de dolari și efecte secundare mai multe și periculoase fața de vaccin.
    Vaccinul Astra Zeneca costă sub 4 dolari, mai ieftin ca un banal vaccin antigripal.
    Unde e interesul Big Pharma ?”

  • Sistemul medical românesc e așa cum e. Aglomerarea spitalelor cu bolnavi de covid duce la epuizarea resurselor și cadrelor medicale, la neglijarea altor patologii. Sper să nu ajungem în spital cu alte probleme și să amâne o operație de exemplu pt lipsa resurselor. Am contribuit și eu la sănătate conform legii. Nu am beneficiat în ultimii 10 ani de nici un serviciu medical gratuit (cu excepția vaccinului ) și pentru o banală adeverință am platit.

  • Am ajuns la concluzia că rata de analfabetism ştiințific în România e exact cea descrisă de testele PISA.
    Sistemul de educație produce elevi care nu ştiu gândi critic , nu ştiu ce face cu informația, nu ştiu să facă diferențe între sursele de informare, nu ştiu să facă legãturi corelaťii..nu o perspectivă multidisciplinară. Funcționali când e vorba de aritmetica banilor din bancă 1+1 şi acumulare, dar la judecată ..rezoluție de probleme au probleme cu duiumul.
    Din perspectiva unui investitor imobiliar…lucrurile merg pe panta ascendentă..decese multe datorate covid19…proprietãți multe disponibile în viitorul apropiat.competiție pe prețuri..dar la nivel human..dezastru economic şi social previzibil, lipsă de forță de muncă ,deja demografic erau probleme

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Vaccinatul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS