Actualitate

Protest al angajaților din CJ, primării și instituții. Care sunt solicitările

Miercuri dimineață, în fața Prefecturii Bistrița-Năsăud a avut loc un protest spontan al angajaților din administrația publică locală, din diverse instituții: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria municipiului Bistrița, reprezentanți ai unor primării de comune din județ, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, având ca obiect ”prevederile Ordonanței de urgență nr. 27/2015 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și pentru stabilirea unor măsuri bugetare”.

În vederea aplanării protestului, o delegație a protestatarilor a fost primită de prefectul și subprefectul județului, ocazie cu care s-au discutat probleme legate de situația concretă a salariaților din județ: ”Protestul a încetat la ora 10.20, activitatea fiind reluată integral. Nu au fost înregistrate disfuncționalități în relația cu cetățenii”.

”Revendicările angajaților din administrația publică locală constau în: aplicarea Legii salarizării unice sau creșteri salariale ca și la celelalte categorii de personal, din domeniul educației și sănătății; eliminarea treptelor de salarizare stabilite pentru fiecare grad profesional deținut; inexistența, din anul 2009, a unei legi a salarizării aplicabile,  aproximativ 60% din angajații administrației publice locale având salariul minim pe economie”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului.

Reprezentanții protestatarilor au declarat că au constatat existența unor discrepanțe foarte mari (până la 50%) între veniturile lor salariale și ale omologilor din administrația publică locală din alte județe (atât la nivelul consiliilor județene, cât și la nivelul primăriilor de municipii, orașe sau comune).

Instituţia Prefectului va transmite, în cusul zilei de astăzi, solicitările protestatarilor către conducerea Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vărstnice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Secretariatului General al Guvernului.

1 protest cj 4 noi 2 protest cj 4 noi 3 protest cj 4 noi 4 protest cj 4 noi

Foto: Facebook

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.