În 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat oficial ziua de 22 aprilie drept sărbătoarea Planetei Pământ. Această zi a fost aleasă de către senatorul american Gaylord Nelson cu scopul de a atrage atenția asupra importanței de a proteja mediul înconjurător. Încă din anul 1970, data de 22 aprilie a fost marcată ca Ziua Pământului, eveniment sărbătorit la nivel internațional. În România, Ziua Pământului a fost sărbătorită începând cu 1990.
Primăria Bistrița transmite într-un comunicat:
”Anul 2020 ne aduce, însă, o nouă provocare: să sărbătorim Ziua Planetei Pământ de acasă. Este, poate, un moment bun pentru fiecare locuitor al acestei planete de a medita la atitudinea pe care trebuie să o aibă în viitor față de natură și de a se gândi cum poate contribui la protejarea mediului înconjurător. Anul acesta nu putem acționa împreună prin fapte, dar ne putem conecta în mediul online în scopul de a realiza împreună cel mai bun plan de măsuri care să facă posibilă sărbătorirea Planetei Pământ în fiecare zi. Pentru aceasta, vă sugerăm ca în primul rând să vă gândiți cum puteți deveni persoane model pentru cei din jur, cum ați putea susține activ acțiunile ecologice și de ce nu, cum ați putea contribui la rezolvarea problemelor legate de mediu.
În această perioadă, pagina de Facebook a Școlii Verzi „Bistrița renunță la plastic”: https://www.facebook.com/Bistritarenuntalaplastic/ vă pune la dispoziție informații privitoare la acest subiect și se constituie într-un loc de întâlnire pentru cei care doresc să fie în armonie cu Planeta Pământ.
Pentru a marca Ziua Pământului și anul acesta, vă propunem o provocare: faceți o fotografie de la fereastra camerei de la care priviți afară în aceste momente de izolare și trimiteți-o pentru a fi postată pe pagina de Facebook a Școlii Verzi.
Așteptăm fotografiile voastre pentru a realiza împreună o expoziție în mediul online cu cele mai reușite imagini din natură, surprinse de voi, de acasă, dar și pentru a primi premii surpriză”.
Cea mai mare si buna provocare de la Primaria B-ta ar fi sa i se retraga lui Ovidiu Cretu calitatea de presedinte a comisiei de (taieri-toaletari arbori ). In cele trei mandate ale acestui edil au disparut in orasul nostru peste 1.000 de copaci in special de aliniament. Sub conducerea lui s-au dalat , astupat peste 300 de locasuri de copaci, locurile ramase goale si cu cioate. Astfel nici macar nu au fost capabili sa urmarteasca aceste lucrari si sa refaca aceste locasuri. Noi VERZII am cerut in scris ca Primarul sa fie scos din aceasta scema de functionare si sa se puna un adevarat specialist un inginer Silvicultor. Tot Primaria are un apetit grozav in a face proiecte distructive si a elimina mii de mp de spatii verzi. A se vedea cazul cu Piata Centrala si care acuma sede pe masa jud ecatorilor de la Curtea de Apel Cluj. Deci una declaram, mai si citam din cuvantarile oamenilor indragostiti de Planeta dar Administratia face fix pe dos. Stim de la televizor , nu mai este nici un secret ca dusmanul numaru unu al spatiilor verzi si al mediului este chiar Administratia romaneasca. Va dau un simplu exemplu. La Bucuresti DAN TRIFU si NICUSOR DAN de la ONG . ECO CIVICA si USB au castigat in instante 166 de procese cu Firea si Primariile de sectoare. Toate acestea le aveti pe Internet si le puteti afla.Deci meditati tovarasi Edili si jos DRUJBA de pe copacii Bistritei. Va invit cu aceasta ocazie la cursuri gratruite cu dovezi la sediul VERZILOR unde puteti afla ce este Ecologia si cum sa gestionati orasul in privinta spatiilor verzi. Lasati populismele ca nu tine !
In al doilea comentariu va provoc stimati cititori sa vizualizati pe Facebook sau pe adresa Partidul Verde Romania, filmuletul cu mesajul presedintelui nostru FLORIN CALINESCU. Veti intelege ca tarile Europene, noi si intreaga planeta aflata zilele acestea in mare suferinta trebuie sa schimbe urgent legislatia stufoasa si nefolositoare nimanui, si care nu este respectata intai de toate tocmai de guvernele lumii. Oamenii simpli , cetatenii nu se informeaza nu cunosc nici la suprafata cum suna legile de Mediu. Nici macar JUSTITIA nu are oameni pregatiti sa judece in acest domeniu. Toate aceste legi trebuie simplificate si nu lasate culoare libere de interpretare , articole care aduc (exceptia ) de la regula si care in fond anuleaza pedeapsa si da frau liber inventivitatii umane. Toate acestea trebuie afisate pe un portal special si cunoscute ca si rugaciunea TATAL NOSTRU. Trebuie pornit de la lucruri simple. Ex. …ai furat un copac ,taiat ilegal = un an de puscarie. Stim prea bine ca nimic nu este protejat pe acest Pamant. Sunt doar amagiri cand statul nostru, institutiile ne spun noua ca pe harta avem Parcuri Nationale si Paduri Virgine. Mai avem, dar fac bine cu ochiul unor afaceristi sustinuti de toate guvernele de pana acum si de fortele de ordine legate si ele de Stat la ochi. Cu ocazia zilei Pamantului cu totii trebuie sa ne cerem iertare de raul produs mamei noastre TERRA.
Cu multumiri multe !