PSD Bistrița-Năsăud a prezentat într-o conferință de presă alți doi candidați tineri la funcția de primar, în comunele Mărișelu și Dumitrița, ambii de profesie tehnicieni veterinari: Horea Petruț, respectiv Ilie Uchrenciuc.
Horea Petruț (foto stânga), în vârstă de 37 de ani, are o afacere de familie: o fermă de bovine la Domnești și o fabrică de produse lactate. De doi ani este președintele organizației locale PSD
Mărișelu și tot de atunci se pregătește să candideze.
”Am alături de mine o echipă de tineri ambițioși, vreau să fac ceva pentru comună, să o dezvoltăm. Fiind tineri, suntem mai curajoși și mai entuziaști”, spune el.
Petruț este de părere că actualul primar ”este OK, a făcut și lucruri bune, dar și mai puțin bune”: ”Nu îmi e frică, vin în forță”.
Ilie Uchrenciuc (foto dreapta) a fost ales în 3 martie președinte al organizației PSD Dumitrița. Are 31 de ani și este angajat al DSVSA BN.
”De doi ani mă pregătesc să candidez, mai ales în comuna noastră mare lucru nu s-a făcut”, spune Uchrenciuc: ”Vin cu o echipă tânără, vrem să reabilităm infrastructura, am și proiecte privind împăduriri și realizarea unui centru de valorificare a fructelor de pădure”.
La câte animalute are PSD-ul musai trebuie și veterinari.Ăștia o luat exemplul primarilor din Teaca,Lechinta si alti crescatori de animale care după ce au ajuns primari si-au inmultit numărul de vaci de parcă a lor fatau de zece ori pe an o vacă,sau una zece vitei.
Pentru un cistig sigur apelati la strungarul de la ODORHEI.
stimate domnule PETRUT institutia numita primarie inseamna OAMENI nu animale si mai mult respect pt acestia,spuneti ca nu sa facut pt tineret nimic dar explicati unde era consiliul local din care banuiesc ca faceti parte cand se luau deciziile pt comuna nu mai acuzati doar primarul ca ati fost majoritari, iar acum vreti primar, ce gluma !
SPER CA OAMENII COMUNEI MARISELU SA VOTEZE UN OM PT OAMENI NU CANDIDATI CARE AJUNG LA PRIMARIE SI UITA CA SUNT PUSI DE OAMENI ACOLO SI NICI NU MAI STIU SALUTA DECUM SA II ASCULTE
Vai de comuna Mariselu daca „domnul” Petrut va ajunge primar :))
Domnule Petruț, se pare că la ultimul sondaj făcut în Domnești de către șefii matale de la județ, s-a constatat că aveti foarte multe șanse: cam cât degetele membrelor. Vă puteți desigur explica asta. dacă nu vă spun eu. Țepele pe care le-ați tras sărmanilor oameni de la care ați colectat laptele. la primărie, unde nu e lapte dar se pare că toți vă înghesuiți la miere…care sigur e mai dulce și mai tentantă decât laptele amărâtului matale concetățean. Cât privește curajul și entuziasmul echipei matale (câți vor fi), nu mă îndoiesc că le aveți. dar stimate domn, în 2016 și de aici încolo, cred că unui primar nu îi ajunge doar să stie scrie, citi și să fie curajos și entuziast. Este nevoie de a ști cum e și cu integrarea în Bătrâna Europă (că de aderat slavă Domnului că am aderat mai mult târâți de interese geopolitice). Sunt bani la Bruxelles, dar aceștia nu îi poți atrage numai cu entuziasm și curaj. Trebuie multe alte calități, și oportunități, care din păcate nu vă sunt nici măcar pe aproape. O primărie, se poate câștiga relativ ușor, o știu și alții cum a fost și cum e cu mita electorală. (Chiar acum, în Domnești , un alt aspirant la funciții în primărie, din fericire pentru dumneavoastră, nu de la PSD, ,,lămurește din greu” pe săracii romi). Deschideți ochii stimați domni, faceți-vă o autoanaliză sinceră, și vedeți dacă veți și putea ceea ce vă doriți. Dacă credeți că aveți calitățile necesare, vă doresc succes.
Domnule oltean celalalt candidat la care faceti referire nu are nevoie de a depune efort in a convinge cetatenii localitatii domnesti nu sunt rromi asa cum sustineti dv sunt oameni care stiu sa aprecieze daca au fost respectati sau nu intrun mandat
Dar domnul Uchrenciuc vorbeste?
Cand l-am cunoscut acum vreo 8-10 ani stia doar 2-3 cuvinte!
Domnule oltean celalalt candidat la care faceti referire nu are nevoie de a depune efort in a convinge cetatenii localitatii domnesti nu sunt rromi asa cum sustineti dv sunt oameni care stiu sa aprecieze daca au fost respectati sau nu intrun mandat
DACA UNUL CA ILIE VINE PRIMAR LA DUMITRITA SA DUS DRACULUI LUMEA OAMENI BUNI E O PROBLEMA DACA IL VOTAM