Actualitate Recomandări

Radu Moldovan, desemnat președinte interimar al PSD Bihor

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis dizolvarea Biroului Permanent Judeţean al PSD Bihor şi numirea lui Radu Moldovan în funcţia de preşedinte interimar al filialei, vicepreședinte PSD, coordonatorul zonei Nord-Vest şi preşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud.

„A început şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, ultima la care particip în calitate de preşedinte al PSD Bihor. Pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, voi rămâne în PSD şi voi sprijini organizaţia PSD Bihor în continuare, atât cât mi se va cere sprijinul, în rest mă voi ocupa de activitatea parlamentară”, a scris fostul președinte al PSD Bihor, Ioan Mang pe Facebook.

El a revenit apoi cu precizări la finalul şedinţei: „Referitor la organizaţia PSD Bihor, în urma discuţiilor avute aseară, a fost aprobată decizia ca funcţia de preşedinte interimar să fie ocupată de colegul nostru Radu Moldovan, vicepreşedinte PSD, coordonatorul zonei Nord-Vest şi preşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud. De asemenea, a fost dizolvat Biroul Permanent Judeţean, urmând ca în Biroul Permanent Judeţean să fie cooptaţi la început parlamentarii şi primarii PSD Bihor! Îmi exprim speranţa că toată echipa va lucra unită pentru a obţine cele mai bune rezultate la toate alegerile din 2024!”.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.