Politică

Radu Moldovan: Cu toate costurile și riscurile, merită acest sacrificiu!

Președintele Consiliului Județean și al PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, spune că România intră în faliment dacă nu se reorganizează, restructurează și reformează și că trebuie făcut acest sacrificiu cu orice preț, chiar dacă partidele politice aflate acum la guvernare riscă să plătească foarte scump în alegeri.

”Colegii și prietenii noștri de la București trebuie să înțeleagă că degeaba vor să stea ei ca o cloșcă pe cuib, nu vor avea capacitatea administrativă să facă față provocărilor pentru următoarea perioadă, cu PNRR, cu noul program de fonduri europene. Cu toată bunăvoința, cu tot profesionalismul, cu toată dorința de muncă, atât timp cât vei ține o Autoritate de Management dedicată administrației locale într-un minister, nu va face față să deschidă dosare și să citească titluri, ținând cont că ne dorim să reducem foarte mult perioadele de evaluare”, a afirmat Radu Moldovan la inaugurarea Centrului social de zi de la Băile Figa, investiție realizată cu fonduri europene.

El a menționat că s-a ajuns la vorba lui în ceea ce privește descentralizarea: ”Voi fi în continuare un susținător al reorganizării, restructurării și descentralizării statului român, cu toate costurile, pentru că toate aceste lucruri nu se fac gratis, și cu riscurile de a plăti foarte scump anul viitor, într-un an electoral care bate la ușă. Cred că merită acest sacrificiu, pentru că România, iar eu spun acest lucru de cinci ani și s-a ajuns la vorba mea, dacă nu se reorganizează, restructurează, reformează va intra în faliment. În momentul de față are probleme majore și e momentul în care România are nevoie de oameni de stat care să își asume riscuri și sacrificii pentru a restructura statul român”.

Radu Moldovan a adăugat că îi cere în mod public ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, prezent la evenimentul de la Băile Figa, iar la finalul lunii și premierului Marcel Ciolacu, ”să facă bine să se mai uite către multinaționale și la cei care scot miliarde din țară în fiecare an și să nu lase toate costurile doar pe IMM-uri și pe capitalul românesc”. ”Este obligatoriu să facă acest lucru și, de asemenea, restructurarea și reorganizarea de care este mare nevoie în România să se facă după analize foarte serioase și să nu se închidă doar pe administrația publică locală, pentru că dacă nu se va face reorganizare și restructurare profundă și la nivelul administrației centrale nu cred că va avea succes acest proiect revoluționar pe care actualul Guvern al coaliției PSD-PNL și l-a asumat, un proiect vital și extrem de necesar pentru România și pentru viitorul ei”, a spus Radu Moldovan.

13 comentarii

  • Pentru a face reorganizarea administativă trebuie modificată constiuția asta presupune referendum . La referendum modificarea constituției nu va fi votată de români nimeni nu este atât de fraier să voteze să ise desfițeze județul.

    36
    13
    • Răducu se transformă în Șoșoacă: „…multinaționale și la cei care scot miliarde din țară…”. E așa ușor să fi populist și să încerci să prostești mulțimea cu Soros, multinaționale, cipuri și alte prostii (deși sunt încă mulți care pot fi prostiți, sunt din ce în ce mai mulți cei care știu să se informeze). Mai greu e să găsești soluții reale și care să funcționeze cu adevărat!
      Apropo de „hoția” multinaționalelor: sunt mai periculoși „naționalii” la care le suflă vântul grinzile de pe pod (care-și plătesc angajații cu minim pe economie și nu le plătesc contribuțiile) decât multinaționalele care aduc multe miliarde de euro în țară, pt care statul percepe impozite!

      41
      9
    • Nu e vorba de desfiintare de judet ci de o reorganizare administrativa care inseamna, printre altele, reducere de personal bugetar. Ramai cu judetul tau care are o populatie cat cartierul unde locuiesc eu, dar nu mai ai prefectura si nu stiu ce alte chestii ca nu are rost.

      14
      1
  • Iar s-a uitat Răducu aseară pe RomaniaTV și i-a mai venit o idee de cuvântat.
    Putea să-i spună și fostului ministru a fondurilor europene ca era și el acolo că n-a lansat nici un program. Și el, ca fata mare la maritat vrea să grăbească evaluarea dar nu are nici un proiect depus.

    27
    4
  • Radu Moldovan vrea descentralizare dar fără reorganizare administrativă, ceea ce nu-i posibil. pentru reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, sunt necesare reforme structurale profunde precum:
    -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
    -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
    -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
    -Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
    – Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
    România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială a ţării. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
    De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
    Ba mai mult, există două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea constitutiei si introducerea categoriei administrative de „regiune” in legea fundamentală. A doua cale este mai simplă si se poate face fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
    În plus la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean.
    De aceea, in loc de tot felul de tergiversări fără noimă trebuie făcută cât mai curând posibil reforma administrativă.
    Pe de altă parte, atragerea fondurilor europene in special pentru proiectele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este conditionata de îndeplinirea programului de reforme propuse de România si agreate împreuna cu oficialii Comisiei Europene, si anume:
    -Reforma pensiilor;
    -Reforme în politica fiscală;
    -Revizuirea cadrului legislativ pentru companiile cu capital de stat;
    -Revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică;
    –Crearea și operaționalizarea Bancii Naționale de Dezvoltare;
    –Un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice;
    -Modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție;
    -Transport fără emisii de carbon;
    -Energie Regenerabilă.

    41
    13
    • Voturile „-” cu siguranță vin din zona bugetară. Le țâțâie curu’ că li se desființează posturile călduțe și li se taie alte „beneficii” inventate de ei.

      36
      9
  • Intai trebuie sa si dea afara nevasta de la curtea de conturi(Raducu,) si multi altii ca el cu neamuri,prieteni la STAT,ce sa mai vorbim?Astia is ca si capusele,doar ca se desprind de corpul tarii numai cand o sa puta a mortaciune!!

    40
    3
    • Și fratele angajat la firma de apă din subordine și fiica angajată la Autoritatea de Management de Program Regional.

      52
      1
    • @Ovidiu

      Când ne vom iubi destul și îi schimbam prin vot iar tot odată le demonstrăm că România e și a noastră … și noi facem parte din ea.

      22
      10
  • România e în faliment din 1989. Se știa în cercurile de putere ce urmează și ce politică se face pt țară. Din păcate deciziile au fost luate în alte zone ale lumi, iar politicieni au fost doar de interfață. Acum după istoricul ultimilor 30 de ani, lucrurile sunt evidente fără un mare efort dacă mai ai în dotare minim un neuron. Legile vin in „plic” din momentul „revoluției „. Mai nasol este ce urmează. Ca să ștergi urmele tuturor elementelor de punere pe butuci a unei națiuni ai nevoie… ghiciți de ce???… Un conflict armat (război). Din care se mai obțin și alte avantaje pt unii și alte dezavantaje conexe pt poporul implicat. MAREA RESETARE!!! Dacă popoarele planetei ar înțelege 10% din ce se întâmpla dincolo de cortină, unul nu ar mai dormi liniștit 1 minut. Restul va fi „istorie” .

    26
    9
    • Pe limba lor, intotdeauna „vinovati e altii”! Oculta mondiala, Bruxellesul, Washingtonul, Soros, numai guvernul Romaniei nu! El, bietul guvern, primeste plicurile din alta parte si sa vezi, minune, ce scrie in plicuri: angajati la stat toti prostii, toate curvele, nurorile, nepoatele, amantele, ginerii, verisoarele, slugile etc. iar daca nu incap mai inventati autoritati si agentii, ministere, secretariate, directii si alte mizerii comunistoide. Iar daca intarca vaca, sa vezi minune, „vinovati e altii”!

      27
      2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS