Politică

Radu Moldovan, lider interimar al PSD Bistriţa

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PSD, Emil Radu Moldovan, conduce, de vineri, şi organizaţia municipală a partidului după ce primarul Ovidiu Creţu a demisionat din funcţie. Decizia a fost luată într-o şedinţă a Comitetului Executiv Municipal după circa două ore de discuţii.

Organizaţia municipală a PSD va fi condusă interimar de Emil Radu Moldovan, liderul judeţean asumându-şi responsabilitatea pentru ceea ce se va întâmpla în alegerile parlamentare în Colegiul 1 Camera Deputaţilor unde candidat este Adriana Doina Pană. Situaţia nu este fără precedent. Şi liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a preluat şefia unor organizaţii locale în momentul în care nu a avut soluţii de moment.

În ce priveşte PSD Bistriţa, este limpede că preşedintele nu a vrut şi alte valuri după tsunamiul cauzat de declaraţiile lui Ovidiu Creţu, care a spus fără nicio rezervă că nu o susţine pe colega sa de partid să ajungă deputat.

Reamintim primarul Ovidiu Creţu a demisionat din toate funcţiile politice (preşedinte al organizaţiei municipale şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD), dezamăgit că nu a fost ascultat când a cerut ca reprezentantul PSD Bistriţa în cursa pentru funcţia de deputat să fie consilierul municipal Constantin Rus, directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”.

3 comentarii

  • Bravo , coane Radu ! In curind toata comunitatea locala va fi condusa de „interimari” ! Nu mai e bun nimeni . E una din tehnicile pe care totalitarismul comunist le-a acreditat decenii intregi . Se face voia „barosanului” si nu misca nimeni in front . Ce democratie ?!?! Va dati in petec la mal, ca tiganu’ . Dar oare nu Cretu e cel care a dus in spate ,la lecale, „analfabetu’ rosu” ? ? ? sinteti niste caraghiosi,pur si simplu !

  • O miscare previzibila a primarului Cretu care nu a putut inghiti galusca. Si bine a facut. Interesant este ca se arunca in lupta pentru liberali – probabil pentru voturile din consiliu – dar atentie, liberalii au mai votat contra primarului si sunt sigura ca o vor face din nou. Sunt mult mai indisciplinati decat as fi crezut. O stie si domnul Cretu, stie ca nu se poate baza pe ei. Pentru ei nu conteaza decat atingerea scopului. Amintiti/va de povestea cu Razvan martin si de altele. Primarul a primit un vot negativ din partea lor, desi sunt in alianta. Cine a sarit parleazul o data o va mai face. Era mult mai buna o atitudine rezervata si impartiala, daca tot a facut acest gest, sa ramana arbitru de linie, sa stea pe margine si sa/i lase sa/si faca campania. Nu cred ca e bine pentru un lider cu experienta domnului Cretu sa se aruce intr-o batalie care nu este a lui, care nu are nimic a face cu convingerile lui, cu crezurile lui. Este un om intelept pe care il respect, care face administratie – si o face bine – de aceea cred ca bistritenilor le/ar placea ca in aceste conditii sa stea pe margine. Il felicit pentru taria de a spune un NU hotarat jocurilor de culise. Felicitari domnule primar!

  • Andreea… dupa nume ar trebui sa fi liberala ca esti o fata tanara. Dupa ce scri este cam de stanga… Pai fara sustinerea liberalilor mai iesea Cretu primar? Ce sa ne amintim din povestea cu Razvan Martin… ca a vrut sa-i dea un apartament la marginea orasului ca la un asistat social? Liberali sunt pe picoarele lor si nu pot fi manipulati. Cretu sa faca pentru liberali cel putin cat au facut ei pentru el la locale…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.