Actualitate

Radu Moldovan: România suntem fiecare dintre noi. Mai uniţi şi mai puternici pe zi ce trece

”Să celebrăm cu bucurie Unirea Principatelor. Este de datoria noastră, a tuturor, indiferent de vârstă, ocupaţie sau convingeri politice, să luptăm pentru idealul înaintaşilor noştri: o Românie puternică, o Românie modernă, o Românie a românilor pentru români” a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Unirii.

Dragi locuitori ai judeţului Bistriţa-Năsăud,

Pentru ca proiectele mari să se înfăptuiască este nevoie de timp, muncă şi sacrificii. Am ajuns ca astăzi să avem o ţară cu perspectivă în Europa, iar acest lucru de datorează în totalitate înaintaşilor noştri, care prin geniu, diplomaţie sau sacrificiu, au făcut posibil acest deziderat. Indiferent dacă s-au născut în Transilvania, Bucovina, Moldova sau Țara Românească, 24 ianuarie este pentru toţi românii o zi de sărbătoare, o zi în care ne amintim de primul pas înspre crearea României moderne, care i-a adus recunoaştere şi demnitate în faţa celorlalte state din Europa.

Românii au arătat prin unirea de la 1859 că sunt o naţiune puternică, o naţiune formată din oameni solidari, cinstiţi şi puternici, care sunt capabili să depăşească orizontul intereselor individuale pentru binele comun.

Pentru prima dată până atunci, geniul politic a lui Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu a făcut ca anul 1859 să fie pentru România un punct de cotitură în care viziune şi reforma îşi dădeau mâna pentru a lăsa frâu liber progresului.

Astăzi, la 155 de ani de la Unirea Principatelor, este de datoria noastră, a tuturor, indiferent de vârstă, ocupaţie sau convingeri politice să luptăm pentru idealul înaintaşilor noştri: o Românie puternică, o Românie modernă, o Românie a românilor pentru români. Împreună, mânaţi de un ideal măreţ, vom putea să obţinem garanţia reuşitei noastre ca naţiune.

Să celebrăm cu bucurie Unirea Principatelor şi să reflectăm la semnificaţia acestei zile în care trebuie să înţelegem mai mult ca oricând că România suntem fiecare dintre noi. Mai uniţi şi mai puternici pe zi ce trece. La mulţi ani români! La mulţi ani România!

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan

7 comentarii

  • bla.bla.blaaa…..si bla .bla …..aceleasi ,,latraturi,, le auzim in fiecare an de la voi. dar nu vedem fapte , poate ca este prea innorat si ploua peste noi. din nou si iarasi in fiecare an ….bla, bla…..bla. nu ati invatat chiar nimic din acele locuri sfinte in care ati mers in ,,turma,, in ,,stol,, la ,,gramada,,. nimic. ati mers asa………si v-ati intors asa…….!

  • Totul ar fi minunat chiar si in aceasta zi, daca clasa politica n ar fi asa de putregaioasa si care COLCAIE de incopententa ,nepotism,slugarnicism si udrism.

  • Ce vrei sa mai sarbatorim Radule, coruptia , minciuna, saracia, ba chiar frica ?
    Noi altceva nu mai avem de sarbatorit! Poate ai tu.

    • cat de repede il sarbatorim pe Jenor IN CALITATE DE VICEPRIMAR LA ODORHEI adio giuri ,,,,adio ma …..voturi nici de consilier. ma giuri…..sper dl Jenor se fii votat de magherusan……

    • da romanul din sieu -odorhei la rezolvarea vicelui va fi un roman care s-a desteptat si putem canta desteaptate romane…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS