Actualitate

Radu Moldovan: Scoaterea CJ din ecuaţia alocării banilor către primării, o greşeală

Referindu-se la faptul că mai multe primării din judeţ nu au primit de la Guvern bani pentru echilibrarea bugetelor locale, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a declarat că la nivel înalt se putea face o analiză mai bună a situaţiei primăriilor şi că vor fi şi alte etape de alocare în acest an.

”Scoaterea CJ din ecuaţia alocării banilor pentru echilibrarea bugetelor locale este, din punctul meu de vedere, o greşeală. Dacă m-ar fi întrebat cineva, mă declaram împotrivă, dar nu m-a întrebat nimeni. Sigur, comune ca Runcu Salvei, Miceşti, Budeşti, Milaş şi altele au primit peste un milion de lei, un lucru extraordinar, dar foarte adevărat este şi că alte comune, precum cele de pe Valea Bârgăului, Şieu Măgheruş, Lechinţa sau Teaca, nu. În momentul de faţă primăriile nu au probleme cu funcţionarea, sunt şi excepţii, cazul Lechinţa, care are probleme şi cu funcţionarea. Am înţeles că aceasta este doar o primă etapă, pentru funcţionare, şi că se vor da bani şi pentru cofinanţarea proiectelor şi pentru dezvoltare în următoarele etape. Se putea face o analiză mai bună unde e nevoie de o echilibrare la bugetele locale, şi o formulă matematică poate fi greşită, aşa cum o demonstrează inclusiv cazuri din judeţ. CJ putea analiza mai bine aceste lucruri. Am discutat cu primarii, am aflat poziţia lor, am cerut să o formuleze şi în scris. Voi fi unul dintre susţinătorii poziţiei primarilor, indiferent de culoarea politică. Facem tot ce putem să sprijinim comunităţile locale, dar sunt unele lucruri care ne depăşesc. Am ajutat comuna Lunca Ilvei să recupereze trei milioane de lei fonduri europene investiţi în sistemul de alimentare cu apă, Rebrişoara să obţină bani de arierate şi exemplele pot continua. Nu ne-a consultat nimeni pe noi când s-au făcut schimbări la legea finanţelor publice. Voi ridica problema în şedinţa Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene”, a spus Radu Moldovan.

Preşedintele CJ a răspuns astfel unei interpelări făcute de consilierul judeţean PNL Monica Săsărman pe tema banilor alocaţi de Guvern primăriilor. ”Poate îl rugaţi pe domnul Oltean, poate îi rugaţi pe parlamentarii liberali să fie mai atenţi şi când dau voturi împotriva dezvoltării comunităţilor să îi sancţionaţi politic”, a adăugat Moldovan.

Conform unei hotărâri de Guvern, Consiliul Judeţean nu va mai stabili sume pe localităţi. Ministerul Finanţelor alocă sumele pentru bugete locale astfel încât comuna să aibă buget de minimum 1,5 milioane lei, oraşul cel puţin 6 milioane lei, municipiul de la 20 milioane lei, iar judeţul minimum 80 milioane lei, bani trimişi direct de minister. Ministerul Finanţelor aplică astfel formula din legea care a fost aprobată de către Parlament, o formulă care conţine referire la numărul locuitorilor (55% influenţă), suprafaţa judeţului (15% influenţă), respectiv lungimea drumurilor judeţene şi comunale (30%).

În ianuarie a.c., Guvernul a aprobat repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor de echilibrare din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. 18 primării din Bistriţa-Năsăud nu au primit niciun leu: Bistriţa, Beclean, Năsăud, Bistriţa Bârgăului, Feldru, Josenii Bârgăului, Lechinţa, Livezile, Lunca Ilvei, Maieru, Monor, Prundu Bârgăului, Rodna, Şanţ, Şieu Măgheruş, Teaca, Telciu, Tiha Bârgăului. AICI puteţi vedea sumele repartizate judeţului Bistriţa-Năsăud, pe oraşe şi comune.

8 comentarii

  • trebuie sa alocati banii echitabil pentru fiecare comuna nu in functie de culoarea politica a primarului sau de scorul…electoral cu ce este de vina doamna VOICHITA ca cetatenii din comuna natala a …primei doamne a judetului si socrii presedintelui CJ au votat un presedinte…dublu-minoritar poate au votat …negativ,contra cuiva.Am dat doar un exemplu ai com TELCIU,dar sunt multe comune si orase….defavorizate.De ce nu va puneti la masa si sa faceti ce trebuie pentru tara si sa uitati ca sunteti rosii,galbeni,portocalii,verzi ca tineti cu steaua sau dinamo.EU CRED CA PENTRU ASTA V-AM VOTAT DE SUNTETI IN POZITIILE ACTUALE…..,vorbind in numele cetatenilor .VA DORESC SA AVETI MINTE LIMPEDE SI SA NE AJUTE DUMNEZEU SA FIM SANATOSI

  • Radule sa intelegem ca nu mai contezi chiar deloc? Nu te-a consultat fratele tau Ponta cand a facut bugetul? Grav, baiatule, grav. Ti-a luat painea si cutitul si cand a fost vorba de criterii a facut cum e mai bine pentru oastea PSD-ista din sud.Asa ca ai ramas cu primari pe cap si tu si Romeo de Lechinta si Nicu din Becean, care mai e si presedintele tau de partid. si acum vad ca fac urat si astia, pesedisti mai noi gen Laba din bistrita-Bargaului.

  • Vin vremuri grele Tinule! Si sa vezi cum o sa apelezi la aia care i-ai executat crezind ca esti mare rege al judetului. Ai invatat si tu ca esti cu picioarele pe pamint si nu mergi pe ape.Sper!

    • n-a invatat nimic. asta sa invete ?? ce sa invete ?? aaaa……ca i-a taiat Ponta macaroana ? asta da.

  • dl Moldovan chiar a impartit in anii trecuti banii foarte echitabil sa nu uitam de primariile care pe vremea lui Rusu nu luau nimic.
    Chiar este o greseala aceasta ordonanta.

    • Ups, ai si tu Raducule un sustinator. O fi sefa ta de cabinet?
      Ce ai fost si ce ai ajuns! Ti-a luat Victor jucarioarele si acum se rasteste la tine un amarat de primar ca nu ridica ochii din pamant cand stergeai pe jos cu ei. Acuma te apara Suciu si secretarele…

  • Uite cum au sarit hienele. Va frecati toti palmele si asteptati sa cada Radu? :))) Degeaba va tot agitati, voi o sa ramaneti tot niste nume din spatele monitoarelor, iar Radu Moldovan o sa-si faca in continuare treaba cum stie mai bine pentru acest judet. Cat despre subiectul tratat in stire eu cred ca totusi, dintr-un anumit punct de vedere, e un lucru bun ca CJ a fost scos din ecuatia alocarii fondurilor catre primarii. In felul acesta vor dispare discutiile despre alocarea arbitrara facuta de Radu. Toate UAT-urile, din toata Romania vor beneficia de acelasi buget. Acum o sa vedem care primari isi fac treaba si care nu.

  • RADUCULEEEEEE ….. SUNA GOARNA !
    CATI BANI …. SAU ” GOGOSI FURIOASE ” LIVREZI LA PRIMARII IN 2015 ????
    DAR MICSUNELE … IN SPECIAL PRIMARILOR TRASEISTI ???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.