Actualitate

Radu Moldovan: Situație delicată. Nu sunt lupte pentru putere în PSD

Președintele PSD și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat după ședinţa Comitetului Executiv al partidului de joi seara, în care s-a discutat despre remanierea guvernamentală, că ”este o situație delicată, pe care sper să o depășim cât mai repede”, dar că ”nu există niciun fel de lupte pentru putere în PSD”: ”Toată lumea este interesată ca PSD să guverneze în continuare, să-și pună în practică programul de guvernare pentru că ne interesează foarte mult ce facem pentru oameni”.

Şedinţa Comitetului Executiv al PSD s-a încheiat după aproape şase ore. Miniştrii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc şi-au dat demisiile, iar o nouă şedinţă CEx a fost programată pentru vineri.

”În unanimitate s-a exprimat sprijinul pentru cei trei colegi, dar demisia este un act unilateral. Avem trei miniștri demisionari, iar vineri va fi un nou Comitet Executiv pentru a face nominalizări, avem în momentul de față trei posturi de ministru vacante. Cei trei miniștri au fost rugați să rămână, dar și-au menținut demisiile. Nu s-a discutat despre demisia premierului, prim-ministrul nu și-a exprimat opțiunea de a demisiona”, a spus Radu Moldovan.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că „toată lumea a plecat supărată” din şedinţa CEx şi că PSD „a trecut printr-o cumpănă foarte mare”, în timp ce premierul Mihai Tudose a menționat că ”nu a fost un război, nu este un câștigător”.

ACTUALIZARE Senatorul Paul Stănescu, liderul PSD Olt, este propunerea pentru conducerea Ministerului Dezvoltării şi pentru postul de vicepremier, în locul lui Sevil Shhaideh, Felix Stroe, preşedintele PSD Constanţa, este propus pentru Ministerul Transporturilor, în locul lui Răzvan Cuc, iar Marius Nica este propus să preia conducerea Ministerului Fondurilor Europene în locul Rovanei Plumb, a anunţat liderul PSD, Liviu Dragnea, la finalul şedinţei de vineri a Comitetului Executiv al PSD.

De asemenea, fostul vicepremier Sevil Shhaideh a devenit consilier de stat, iar Rovana Plumb va prelua postul de preşedinte al Comisiei de afaceri europene din Camera Deputaţilor.

Foto: arhivă

14 comentarii

  • Ai feștit mogâldeața in niște culori pastelate cum numai cvrlingherul pesedist Radu Tudor e în stare, măcar acela-i anal-ist politic și militar, odraslă de general secu pe deasupra și nu ospătar urcat pe vârful piramidei lui Maslow precum gorila într-o răchită. Deci, zici că operațiunea de demisionare ar fi fost o situație delicată și nu o manevră fleoșcăită care aduce întrucâtva a congres al 12-lea a pecereului când Pârvulescu a încercat să-l mazilească pe Ceașcă. Cum crezi dumneata că un om mediu spre bine informat , din alte surse decât televiziunile de familie , poate digera asemenea gogoși? Tudose tocmai a marcat 3 goluri in poarta lui Dragnea și va mai marca de-acum încolo , el a jucat pe miza cea mai mare și dă-ți singur seama ce ar fi însemnat demisia sau demiterea lui: ieșirea pesedeului de la guvernare după nici 10 luni de la alegeri! Pricepi? Segmentul neghiob al electoratului vostru oricum înțelege ceea ce vrea partidul să înțeleagă , însă calvarul abia a început pentru că s-a creat un precedent. Dacă în guvern nu au ce căuta inșii cu probleme penale , atunci la șefia partidului , in parlament , nu ar trebui aplicată aceeași măsură, restricție sau cum s-o numi? Dragnea are o condamnare definitivă și se apropie de următoarea, Tăriceanu urmează să aibă și el cazier, până și Claudiu Ionescu care este angrenat in procese civile ar trebui să bage de seamă că un politician trebuie să fie imaculat dpdv juridic. Neapărat, nu că prezumția de nevinovăție și aruncatul pisicii peste gard ar constitui circumstanțe atenuante. Degeaba vă c.cați pe voi ( pesediștii in general ) , in occident așa se procedează , un semafor trecut pe roșu sau un ghiont aplicat nevestei înseamnă sfârșitul carierei politice chiar și pentru politrucii de categorie comunală. Cu ciordeala…chiar că nu ține. Și când umblați pe ,,afară” , doar regulile diplomatice îi fac pe gazde să nu scape câte un ,, f…i-ar Dumnezo, iar au venit oții ăștia ?”

    Mai spui că nu sunt lupte pentru putere. Nu zău? Ca pesedist vechi, ai uitat ce au pățit Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta? Nu lupta pentru putere intr-un partid cu moravuri nule i-a îndepărtat pe toți aceștia, te strânge nodul la cravată de nu-ți aduci aminte? Un Pleșoianu, Bădălau , Nicolicea, Ștefănescu, abia așteaptă să danseze pe stârvul teleormăneanului, nu mai zic de Tudose care deja l-a convertit pe ,,tiranul” Daddy în văcsuitor de șoșoni și purtător de tucal cu juma’ de normă.
    În concluzie, ori vă reformați șandramaua , ori veți dispărea ca dinozaurii. La iarnă vă așteaptă vremuri grele , proteste sindicale , #rezist , vistierie goală , etc. Începutul sfârșitului , da. Și nu mai mințiți lumea, că nu-i frumos.

    • Mai baiete,limbajul e de puscarie!!!
      Cred ca o sa te intorci acolo cat de repede.
      Altfel fondul comentariului e bun.
      Bravo!!

    • ai fost pe acolo de cunosti atât de bine dialectul?
      sau esti pesedist oparit la oua?

      în alta ordine de idei, „daddy” avea moaca de animal haituit la conferinta de presa.
      cred ca i se apropie „vaccinul”.

  • Raducu face pe prostul cand spune ca ministrii Sevil Shaidehh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc au demisionat, ca si cum aceasta demisie ar fi fost un act unilateral de vointa din partea lor. In realitate premierul Mihai Tudose a declarat cu cateva zile inaintea ședinței CExN a PSD, ca se impune o remaniere intrucat doamnele Shaidehh si Plumb au probleme cu justitia ceea ce creaza dificultati in relatiile cu UE, privind accesarea fondurilor europene. Lui Razvan Cuc i s-a reprosat slaba performata la Ministerul Transporturilor, ciuda faptului ca in august , cu prilejul inaugurarii reluarii transporturilor de calatori pe linia ferata intre Ilva-Mica si Rodna-Veche, Raducu l-a laudat spunand ca „e un ministru tanar cu care Romania are viitor”.
    Vezi:https://www.timponline.ro/calatoria-trenul-ruta-ilva-mica-rodna-veche-jumatate-pretul-fata-autobuze/

  • Coerenta comunicarii – din putul gandirii lui Dracmea…. adica, cea mai tare opozitie la PSD, e, culmea, tot in PSD, pentru ca nu exista, deocamdata, altceva. Se da o lupta cine pe cine mazileste, din interior. Pesedei trebuie sa se convinga unii pe altii ca romanii o duc mult mai bine, economia duduie, avem o groaza de realizari, da nu stim cum sa le vedem. Te defechezi pe tine, de ras.

  • Raducu spune că nu au existat discuții asupra demisiei premierului Tudose. Probabil ca el a adormit in timpul sedintei CExN a PSD sau a participat la alta sedinta.
    Iata insa ce a declarat Liviu Dragnea, lider maximo al PSD, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) în cadrul căreia Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc au demisionat din funcţiile de miniştri: „Mihai a discutat şi despre eventualitatea să-şi dea demisia, văzând poziţia partidului. Eu i-am spus că nu poate să facă aşa ceva. Am constatat amândoi că am comunicat prost unul cu altul, eu îmi asum. Nu mai putem face asemenea greşeli să punem şi partidul şi coaliţia şi guvernul într-o situaţie limită”.

  • Bistrița poate oferi azil politic lui Liviu Dragnea. Are aici prieteni destui: limbi de pantofi, pupincuriști… Nu-i cazul să vi-i enumăr că-i știți mai bine ca mine.

  • chiar ca teleormanizare…bine spusăi…..
    fa doina……a fost o incercare….atunci…hi hi hi

    Pacat ca noi stam si ne uitam la spectacolul asta morbid cand legea ar fi trebui sa specifice lucru asta CEI PENALI sa se retraga sau chiar si cei cercetati pana la fibalizarea anchetei de exemplu!
    Nu credeam sa vad si POLITICA ABSURDULUI…le+am vayut parca pe toate la astia in 27 de ani!
    Astia se mananca intrei ei si noua ne trec aniii cu scumpiri si legi idioate, ministrii la NEEDUCATIE! PLM!

  • Suta la suta asa este. Toti aveti dintisori de lapte si nu va intereseaza puterea decat numai un biberon. Asa este . Multumim pentru lamuriri. Nici cei cu pampersi nu va mai cred !

  • Radu Moldovan minte cu neruşinare . Tudose a vorbit despre demisie şi în Comitetul Executiv Național ( chestiune confirmată chiar de către Dragnea ) şi la emisiunea lui Gâdea în urmă cu vreo 4 zile . Omul ăsta dacă nu minte , nu-i sănătos , se vede clar că-i prieten cu mitomanul Ponta . Ce se aseamănă se adună .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.