Cultură

Reabilitarea Castelului Bethlen de la Arcalia se apropie de final

Reabilitarea Castelului de la Arcalia cu bani europeni se apropie de final, conform proiectului finanțat prin Programul Operațional Regional. ”Sperăm că UBB îl va deschide pentru rezidențe academice în loc să îl muzeifice”, a transmis Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean.

Reabilitarea Castelului Bethlen și a Parcului Dendrologic al Castelului Bethlen din Arcalia a început în 2015 cu o documentație PUZ, urmată de o serie de studii de soluție legate și de restaurarea construcțiilor existente, de revitalizarea parcului dendrologic și de extindere a infrastructurii educaționale existente cu facilități pentru studiu și cercetare dublate cu facilități de cazare și relaxare pentru studenți și cadre universitare.

Castelul Bethlen construit în stil mauro-bizantin, singurul de acest fel din Transilvania și Parcul Dendrologic Bethlen din Arcalia fac parte dintr-un complex unde studenții din cadrul Universității Babeș-Bolyai își desfășoară practica în domeniul științelor naturii, mediului înconjurător și biologiei

Atestată documentar în prima jumătate a secolului al XIV -lea, Arcalia este una dintre cele mai vechi așezări din judeţului Bistriţa-Năsăud.

Conform surselor istorice, în 1673 Arcalia intră în posesia familiei nobiliare Bánffy, iar în următoarele două secole a fost moștenită de către membrii familiei Bethlen. În zorile secolului XIX, contele János Bethlen susține modernizarea domeniului Arcalia, amenajând unul dintre primele parcuri în stil englezesc din Transilvania și înființează o herghelie cu vestite rase de cai.

În jurul anilor 1880, Béla Bethlen, un descendent al familiei contelui Bethlen, a reamenajat vechiul parc, transformându-l în parcul dendrologic existent și astăzi, cu o varietate de peste 150 de specii de arbori şi arbuşti.

Tot Béla Bethlen, a dispus și construirea castelului în stil mauro-bizantin, singurul de acest fel din Transilvania. Castelul şi anexele sale se află în partea estică a parcului, pe axul nord est-sud vest.

Tumultul istoric al primei părți a secolului XX se termină cu naţionalizarea domeniului în 1949 şi transformarea sa în magazin sătesc, staţiune de maşini agricole, apoi în tabără pentru pionieri.

În 1963, domeniul Arcalia a fost preluat de Universitatea ”Babeş-Bolyai”. Timp de trei decenii, aici a funcţionat Centrul de Cercetări Biologice şi Geologice, constituind de asemenea o bază pentru practica de vară a studenţilor. În octombrie 1998, prin ordin al Ministerului Educației Naționale, la Arcalia s-a înființat Centrul Regional al Francofoniei, sub egida Universității Babeș-Bolyai. În prezent, complexul urmează a fi reabilitat și extins cu noi funcționalități pentru a-I reda frumusețea de odinioară dar și un orizont nou pentru viitor.

Durata de implementare a proiectului început în mai 2020 este de trei ani, cu finalizare în 2023, iar valoarea totală a acestuia se ridică la 12,35 milioane de lei, dintre care peste 12,22 milioane de lei sunt cheltuieli nerambursabile oferite prin Programul Operațional Regional.

”Sperăm ca UBB îl va deschide pentru rezidențe academice în loc să îl muzeifice. Cladirea este înconjurată de un generos parc dendrologic gata pentru plimbări creative”, a scris pe Facebook Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean.

Etichete

1 comentariu

  • Nu stiu ce calitate au lucrarile de reabilitare . Sper sa fie mai durabile decat precedentele care s-au facut tot cu bani (multi , multi!) dar romanesti… In ce priveste reabiltarea parcului dendrologic pot sa afirm cu mana pe inima ca s-a facut dar vorba lui nea Iancu , lipseste cu desavarsire. Dupa revolutie s-au taiat (pentru foc!) in draci o multime de copaci din specii rare fara sa se planteze aceleasi specii sau alte specii valoroase din afara tarii sau continentului . Anul acesta s-au plantat ceva copacei , sunt mici si nu se stie cat vor rezista. Gardul de imprejmuire trebuie reparat , cel putin pe langa drumul judetean si pe partea sud-vestica , spre Chirales.La multi arbori , dintre cei putini care au rezistat in cei 30 de ani de dupa 1989 , lipsesc „etichetele” cu denumirea arborelui in romana si latina , zona de provenienta etc.Gradina japoneza este in paragina si in general pare ca lipseste mana de gospodar in acest parc „reabilitat” cu bani europeni. Este impresia unui vizitator (recent) al parcului dendrologic.

    15
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS