Cultură

Revelion 2024 pe pietonal cu trupele NoApology din Ucraina și 3 Sud Est

La cumpăna dintre ani, duminică 31 decembrie 2023 spre luni 1 ianuarie 2024, pe pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița va avea loc tradiționalul concert de Revelion în aer liber, pentru a sărbători sosirea Anului Nou.

Pe scena din centrul istoric vor cânta trupele NoApology din Ucraina și 3 Sud Est.

Intrarea în noul an 2024 va fi marcată printr-un spectaculos foc de artificii.

Programul nopții dintre ani pe pietonal:

  • Ora 22.00: Muzică – DJ – Retro Party
  • Ora 23.00: NoApology
  • Ora 00.00: Foc de artificii
  • Ora 00.10: 3 Sud Est

Concertul de Revelion este organizat de Primăria Bistrița prin Centrul Cultural Municipal.

Formația rock NoApology din Kiev (Ucraina) îi are în componență pe Daria Zaritskaya – solistă, Serghei Sershen – chitară, Alex Shturmak – bas, Dmitri Kim – tobe. Single-ul lor de debut se numește ”Ashes”. ”A face muzică este singurul lucru care contează cu adevărat pentru noi. Pur și simplu nu putem să nu cântăm”, spun membrii trupei ucrainene.

Trupa pop-dance 3 Sud Est, formată în 1997, desființată în 2008 și reunită în 2014, este compusă din Laurențiu Duță, Mihai Budeanu și Viorel Șipoș. Una dintre cele mai de succes formații românești de-a lungul timpului, 3 Sud Est a bătut mai multe recorduri la capitolul vânzări. Printre cele mai cunoscute melodii ale formației se numără ”Ai plecat“, ”De ziua ta”, ”Te plac”, ”Clipe”, ”De dorul tău”, ”Când soarele răsare”, ”Amintirile“, ”De-ar vorbi inima”, ”Valuri”, ”Inseparabili”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.