Cultură

Ce sărbătorim în a doua zi de Crăciun. Petreceri pe Valea Someșului și a Bârgăului

În a doua zi de Crăciun, în calendarul ortodox este trecută una dintre cele mai vechi sărbători închinate Fecioarei Maria. De asemenea, este sărbătorit un sfânt cu puteri vindecătoare.

În a doua zi de Crăciun se prăznuiește Soborul Maicii Domnului și este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Fecioarei Maria care datează încă din secolul al V-lea. Printre altele, se spune că în această zi e interzis să vorbești urât sau să înjuri.

În a doua zi de Crăciun, oamenii se duc ”cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui, o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri. Când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune ”De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”.

Astăzi este sărbătorit și Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. Pe valea pârâului Tismana, Sfântul Nicodim a înălţat, la locul numit „Cascade”, Mănăstirea voievodală Tismana, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ a format o obşte renumită de zeci de călugări şi a instituit o viaţă monahală potrivit cu regulile din Sfântul Munte. Se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, s-au numai cât se atingeau de rasa lui.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, a întemeiat Mănăstirea Vişina pe Valea Jiului, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 a întemeiat Mănăstirea Prislop, în ţinutul Hunedoarei. În această mănăstire a stat Sfântul Nicodim câţiva ani, aici a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405). Sfântul Nicodim s-a mutat la ceruri la o vârstă înaintată, în ziua de 26 decembrie a anului 1406.

Astăzi, la Feldru va fi sărbătorită Ziua Bunicului, ocazie cu care vor fi premiate familiile cu 50 de ani de căsătorie și persoanele cu 90 de ani de viață, iar Mureșenii Bârgăului are loc Jocul Bârgăuan. Ziua Bunicului va continua însă și în a treia zi de Crăciun.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS