Actualitate

Revoltă la Sărata unde au fost aduși ad-hoc la școală copii de la Valea Stegii, murdari și plini de păduchi

Părinții elevilor din Sărata, unde Primăria Bistrița i-a adus într-o zi la cursuri pe copiii din comunitatea Valea Stegii – care nu au mai frecventat niciodată școala – murdari și plini de păduchi, s-au revoltat și au determinat autoritățile să facă un pas înapoi.

”Problema nu este neapărat integrarea, problema este cum au decis integrarea. Au adus câțiva copii, cu forța, cu autobuzul, și i-au lăsat la grădiniță și la școală, aceștia fiind aduși exact cum au fost luați de acasă. Problema este că i-au adus total murdari și mai ales plini de tot felul de paraziți (râie, păduchi și ce se mai poate), treaba fiind confirmată de DSP, după ce câțiva părinți de la școală au făcut reclamație că au găsit (paraziți -n.a.) și pe copiii lor după ce au intrat în contact cu cei din Valea Stegii. (…) Acești copii nu sunt de integrat în halul ăsta. Și-au făcut treburile pe jos, au stricat tot ce se putea strica în sala de grădiniță, au mânjit pereții cu fecale, sunt murdari, și așa mai departe. Ideea este că vor să facă o integrare forțată, părinții nefiind întrebați dacă vor să îi accepte sau nu”, ne-a transmis o cititoare Timp Online.

Potrivit sursei citate, s-ar fi revoltat și cadrele didactice din grădiniță și școală, iar nemulțumirea lor a ajuns până la urechile inspectorului școlar general Aurelia Dan.

”Suntem în discuții cu reprezentanții Primăriei Bistrița pentru a găsi cea mai bună formulă în ce privește comunitatea de copii de acolo. Aș vrea să fac în acest context o mențiune: copiii care nu au urmat, până acum, nicio formă de învățământ și nu au fost incluși în nicio formă de învățământ nu pot fi integrați cu forța, ad-hoc, în orice moment al anului școlar pentru că unitățile de învățământ funcționează pe baza unor acte normative în vigoare care stipulează foarte clar în ce condiții un copil devine beneficiar al educației. De asemenea, sistemul oferă alternative pentru cei care nu au beneficiat niciodată de servicii educaționale.

Primăria Bistrița a informat ISJ în legătură cu implementarea programului pilot numit O masă caldă pentru comunitatea din Valea Stegii în vederea reducerii fenomenului de cerșetorie pe raza municipiului Bistrița și luarea unor măsuri pentru combaterea abandonului și reducerea absenteismului școlar. Abandonul și absenteismul ca să fie confirmate trebuie ca acești copii să fi fost deja integrați în sistemul educațional. Nu putem vorbi despre combaterea absenteismului dacă copiii nu au urmat niciodată o formă de învățământ. Fiind un program pilot, sigur că avem în vedere și noi, și autoritatea locală, să identificăm cele mai potrivite măsuri pentru a facilita accesul acestor copii la educație și ne preocupă soarta lor”, a spus Aurelia Dan.

Inspectorul general a avut deja discuții cu directorul școlii, dar crede că ”este important ca și autoritatea locală să înțeleagă că sistemul educațional este unul organizat și funcționează conform legislației în vigoare. Disponibilitatea există. Acești copii vor avea acces la educație în condițiile în care și autoritatea locală, respectiv Direcția de Asistență Socială Bistrița înțelege că acești copii nu pot fi trimiși la școală oricum, în orice condiții, și că trebuie să respecte regulile școlii”.

Întrebată despre câți copii este vorba, Aurelia Dan a răspuns: ”Este vorba despre circa 10 copii. Situația este tensionată pentru că părinții copiilor care sunt deja înmatriculați au o oarecare reticență în a primi ad-hoc alți copii care, până în acest moment, nu au fost nicio zi la școală. Nu susținem excluziunea, susținem incluziunea, dar într-o primă etapă este importantă cunoașterea acestor copii. Trebuie să vedem exact ce vârste au copii, să facem o evaluare minimă pe setul de abilități cognitive, emoționale, motrice pe care ei le au în acest moment pentru că nu îi putem repartiza într-o clasă sau grupă fără a avea o minimă cunoaștere a lor. Apoi urmează facilitarea tranziției către școală care îi poate primi ca și audienți, ca și participanți la cursuri, dar îi poate înmatricula doar în limitele legislației în vigoare. Noi avem în vedere toate variantele, dar e important de înțeles că este un proces de durată, nu neapărat pe termen lung, cât etapizat, dar nu putem așa, ad-hoc, cu forța, să luăm niște copii din comunitatea lor și să-i integrăm rapid în școală pentru că, în cel mai scurt timp, se va produce reversul: copiii nu vor sta la școală”.

Reamintim că Primăria Bistrița vrea să le dea zilnic de mâncare romilor din Valea Stegii ca să nu mai vină la cerșit în oraș și să își trimită copiii la școală.

La propunerea Direcției de Asistență Socială, timp de șase luni, aceste familii ar urma să fie sprijinite pentru prevenirea fenomenului de marginalizare și excludere socială prin prin proiectul ”O masă caldă”.

Astfel, va fi distribuită hrană pentru un număr de 60 beneficiari, marginalizați social sau cu risc de marginalizare socială, de la Cantina de Ajutor Social, se va asigura lapte praf pentru familiile care au copii cu vârsta până la 3 ani și se va distribui hrană rece și apă pentru zilele de sâmbătă și duminică.

Pentru a beneficia de serviciile prevăzute în cadrul Programului pilot “O masă caldă” solicitanții vor completa un formular tip prin care vor solicita înscrierea în program cu menționarea unui set minim de informații. Apoi, fiecare membru din familie va primi o masă caldă zilnic compusă din felul întâi și doi, iar în zilele de sâmbată și duminică de hrană rece și 5 litri de apă.

Copiii cu vârsta până la 3 ani vor primi și lapte praf. Alocarea de bani necesară pentru fiecare este de 12 lei/zilnic, așa încât se va ajunge, în șase luni, la 116.856 lei. Mai este nevoie și de recipiente de unică folosință și a 4 containere termoizolante pentru transportul hranei la domiciliul solicitantului în valoare de 10.400 lei, astfel încât se va cheltui în final pentru acest proiect suma de 127.256 lei.

Întrucât strada Valea Stegii este situată la o distanță de aproximativ 8 km de municipiul Bistrița, iar accesul către această comunitate se poate face cu mijloacele de transport în comun până în localitatea Viișoara, iar de aici doar pe jos sau cu mijloace de transport proprii (autoturism sau atelaj), pentru copiii din comunitate, municipalitatea va asigura un mijloc de transport în comun care să-i transporte la școală.

În situația în care unul dintre elevii înscriși pe listele întocmite va pleca de la unitatea școlară, nejustificat, mai repede decât este prevăzut în orarul școlar al acestuia, sau dacă acesta refuză să frecventeze nejustificat cursurile școlare, reprezentantul Direcției de Asistență Socială Bistrița va consemna aceste absențe, urmând ca la 10 astfel de refuzuri de a frecventa cursurile școlare, să fie excluși din cadrul programului pilot „O masă caldă”

24 comentarii

  • :))) mda, direcția de asistență socială se preface că face:)) .Bun proiect, bani cheltuiți pentru nu știe nimeni câte persoane exact, parcă erau 50,apoi 48 , apoi 60…:)) Aici ciordeală,frate!! Puși niște copii cu forța în mașină și trimiși la școală câteva zile, să dea bine, fără să fi pus condiția părinților să i mai și spele, că doar pentru câteva zile sunt bine și așa:)) ,apoi vor fi înapoi în stradă,iar marele proiect continuă cu ciordeli din banii noștri. Bravo primaru’ !!!! Te fac directorii vicleni, cum vor ei , semnezi „ca primarul” tot ce inventează ei, în speranța că îți mai faci vreo poză cu romii și gata ți a crescut „imaginea”. :))) Vai de capul vostru!!!

    • Oare Turc nu este în stare să și găsească o echipă de oameni competenți??? Se lasă condus de oamenii lui Crețu și gafează mereu,de fapt cine să l tragă de mânecă, consilierii personali care sunt veniți cu pluta în primărie? Așa echipă, așa treabă (de kkt)!

    • ce tot dati in primar, e viceprimarul Stan care s-a ocupat si se ocupa de toate astea. pe el de ce nu il suna nimeni sa-l intrebe cum a gandit treaba asta si de ce a iesit asa?

  • Cum poate face primarul blocuri sociale unor paraziti ai societatii, poate ca ar trebui sa treaca la nivelul urmator; sa faca si o gradinita, o scoala si ceva spital tot pentru astia.
    Si daca tot are de spart banii contribuabililor pentru niste trântori al caror singur aport adus societatii e ca sustin sporul natural pai sa le faca si ceva cazinou.
    Sa aiba aia ce sparge si distruge….si sa se simta bine pe banii prostilor.

  • Copiii nu au nici o vina dar daca nu vor fi integrati in societate ei vor trai in aceleasi conditii de saracie, cersetorie si promiscuitate ca si parintii lor si acest lucru se va perpetua. Este laudabila initiativa primariei si putem spune ca este un pas pe acest drum. Pana la urma, cu intelepciune, se vor gasi solutii pentru ca acesti copiii sa vada si o alta fata a lumii in care traiesc – cea de omenie si demnitate umana.

  • Nu le-a luat nimeni dreptul la educație nici până acuma, de ce nu i-au trimis părinții normal la școală, cum facem toți ceilalți? Nu suntem toți miliardari, deci sărăcia nu este o scuză, sa fim serioși, și sărăcia nu este o scuză nici să fii murdar și să vorbești vulgar, la o vârstă de grădiniță, și să te comporți mai rău ca un animal. Normal că nu au fost de acord părinții să îi aducă cu copiii lor într-o clasă!!!! Toată lumea se zbate și muncește și face ce poate ca să îi dea o educație buna copilului!!!Părinții pot sa vadă și să gândească și singuri, lăsati duma că cineva i-a pus împotriva lor. Și mai lăsați și melodramele, că au spus că o să fie integrați, dar, după ce ii evaluează și așa mai departe, adică cum se face normal. Și profesorii nu au primit bani pentru integrare, stati dumneavoastră liniștită, daca au primit cei de la conducere și acoliții este altceva (adică primăria).Nu le-a refuzat nimeni educația nici până acuma, de ce nu au făcut părinții lor ce trebuie? Nu mai dați vina pe toată lumea da? Unii mai și muncesc și fac tot posibilul sa aibă un trai decent…nu trebuie sa fii milionar ca să fii curat sau sa mergi la școală. Deci de ce părinții lor nu pot ? Cand lenea și nesimțirea este la conducere pui vina pe toată lumea pentru ce se întâmplă nu? Lasati că sunt și alții care ar avea nevoie de ajutor, dar, nu așteaptă totul de gratis.Daca ar merge sa ceară ceva ajutor, imediat l-ar expedia sa meargă să muncească…. Dar, ei care primesc totul gratis, și au tot felul de oportunități, ce scuze au ? Lenea și nepăsarea nu? Și atunci de ce sa ne fie milă de ei? Și nu ii discriminează nimeni, sa fie înțeles, discriminează oamenii modul lor de a fi și modul în care se comportă și lipsa de minima igiena. Nimeni nu este de acord sa vina copilul acasă și să zica ca ii este frică, sau că au facut pe jos, sau că s-au dezbrăcat de fata cu ei, sau sa trebuiască să îi căutăm de paraziți! Să le facă școală specială și gata, oricum nu ne întreabă nimeni dacă suntem de acord sa se cheltuiască aiurea banii contribuabililor! Le dați totul pe tavă și va așteptați să fie cetateni model, da sigur că o să fie…. Obisnuiti câteva generații sa trăiască ca și trântorii in timp ce populația muncitoare se zbate de pe o zi pe alta!

    • Madam Clarița vezi că nu ești “Părinte”… zi că ești tu :))))! Nu te ascunde in bula asumării neputinței de ați depășii condiția. Câți ai integrat când ai luat bani? Atunci nu te-ai rupt cu comentatul și mobilizat părinți să nu meargă niște amărâți la școală. Dacă erai părinte înțelegeai că dacă ești sărac nu înseamnă că ești paria societății. Copiii aia nu au apa, electricitate. Dacă tot dădeai dovada de viziune, făceai matale un proiect prin care spuneai ca ai nevoie de personal și servicii complementare in grădinița pentru ajuta copiii. Ai dat de greu și nu sti cum sa dai vina pe alții ! Sa-ți fie rusine ca nu ai inteles de atat timp ca trebuie sa vi cu soluția, nu cu problema in fata inspectoratului!

    • Stimate părinte, madam directoare, dragi profesori, părinți, scoala este una de stat, și scoala este pentru toti copiii! Pentru problemele de ifose și alte particularități legate de etnie, rasa, sărăcie, duceți-va copiii la privat. Acolo da, pe banii voștri puteți sa decideți ce vreți. Lasati ura și frustrările personale deoparte și dacă tot vreți sa postați in mame luptătoare și apărătoare de drepturi real va puteați implica prin a accepta acești copii care sunt ai nimănui. Acolo dați dovada de umanitate și asta va face oameni.Ce ați demonstrat prin a renega acești copii? Cu ce sunt mai presus copiii voștri decât cei din Valea Stegii? Că s-au născut sub alta stea norocoasă? Iar școala dragă școală unde vă este aportul în educarea unor copii care își doresc mai mult. Fata urâta a României sunteti voi, ăștia care generați doar ură între copii.

    • Stimate domnule Claudiu (cel care ati scris discursul denigrator la adresa parintilor responsabili si elogiator in legatura cu altii), va raspund aici pentru ca nu ma lasa sa va scriu la comentariu. Nu mai vorbiti fara a cunoaste situatia, doar pentru a putea poza in mare sfant. Inainte de a acuza pe altii, inainte de a calomnia, informati-va.
      Nu a fost vorba nici de ura, nici de rasism, nici de superioritate, nici de discriminare. Dar asta intelege o persoana ignoranta aflata pe langa subiect si care a prins ocazia sa pozeze in mare erou si aparator al tuturor asa zis discriminatilor.
      Stimate domn Claudiu, inainte de a face acuzatii, si de a lua acei parinti de prosti si intoleranti, ganditi. Aceia sunt parinti responsabili, care se ocupa de copiii lor si care au reactionat in cunostinta de cauza. Cu siguranta, oricare dintre parinti, de la orice institutie de invatamant, ar fi reactionat la fel,in situatia data. Integrarea nu se face de la mijlocul anului scolar si in detrimentul celorlalti elevi, iar asa cum copiii nostri trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, pentru a fi primiti in institutiile de invatamant, asa trebuia sa se aplice si acestora. Este o certitudine, ca ai nostri nu ar fi fost primiti plini de paraziti(scabie, paduchi), ingrozitor de murdari si de neplacut mirositori, cu un comportament si limbaj vulgare si agresive fata de ceilalti copii(injurau, foloseau descrieri explicite ale unor anumite organe intime, s-au dezbracat la pielea goala in fata celorlalti, in sala de clasa, iar cand au fost apostrofati, au scuipat cadrul didactic).In acest acest context, in urma catorva exemple dintre multe altele, ei de ce trebuie sa fie acceptati in asemenea hal? Ai nostri nu au drepturi, doar ei?
      Integrarea lor, trebuie facuta gradual. Luati din acel mediu, in primul rand. Degeaba ii duci 5 ore intr-o clasa si astepti de la toata lumea sa faca minuni cu ei, cand dupa ore el merge inapoi la aceleasi exemple negative. Nu vei reusi decat sa perturbi si sa influentezi negativ si ceilalti elevi.
      Apoi,trebuie evaluati pentru a determina dezvoltarea lor cognitiva si muncit cu ei de la zero, deoarece nu au nici macar minimul de bun simt si de lectii de igiena(efectiv si-au facut treaba mica in sala de clasa, iar cand au fost dusi la baie, au facut pe langa vasul de toaleta si chiar au murdarit peretii cu fecale).
      Trebuie educati lingvistic deoarece injura si vorbesc foarte vulgar. Dupa ce se ating toate etapele, atunci pot fi integrati.
      Pana atunci, in stadiul in care sunt acum, va invit pe dumneavoastra si pe toti superiorii moral, sa fiti mai”buni”decat acei parinti si sa ii duceti la scolile/gradinitele copiilor/nepotilor dumneavoastra si sa ii integrati.Iar atunci cand copiii/nepotii, va vor veni acasa agresati, cand va vor scuipa si injura, ca asa au invatat, cand vor veni cu scabie si paduchi, sa va ganditi cu multumire sufleteasca, ca ati fost mai buni decat altii.Si sper sa va primiti si aura de sfant.

  • Cred că problema e mult, mult mai profundă decât pare la o primă vedere și analiză. Situația de față nu face decât să reflecte lipsa unei strategii coerente, serioase și concrete de integrare a grupurilor vulnerabile în comunitate și implicit în sistemul educațional. Această strategie trebuia gândită, elaborată și implementată de foarte mult timp, cu etape clare de desfășurare, autorități precis implicate și răspunzătoare și cu obiective clare de atins. Doar așa se putea și se poate obține integrarea pe bune a grupurilor vulnerabile în societate. Altfel, simplele proiecte inițiate și bifate numai pentru a consuma resursele puse la dispoziție de UE și pentru a mai îndestula pe unii și pe alții, să fim serioși, sunt frecție la un picior de lemn. Lipsa de integrare, atât a comunității rome, cât și a altor categorii vulnerabile în societate, să fim corecți, este eșecul statului. Este oglinda unui stat profund ineficient, indolent și pasiv la nevoile societății. Noi, în situația de față, vedem numai efectul măsurii dispuse. Haideți să ne uităm la cauză. Care este cauza pentru care acești copii au fost trimiși murdari la grădiniță? De ce acești copii se comportă brutal și manifestă comportamente anormale? Cele două acțiuni descriu familiile din care provin, iar familiile în cauză se comportă exact la fel. Sunt la fel de neintegrate în comunitate. De fiecare dată, așa cum le stă bine politicienilor, își aduc aminte de aceste persoane doar când au nevoie de votul lor, iar pentru asta, pentru a se asigura de loialitatea lor, le aruncă niște ajutoare sociale. Prin aceste ajutoare sociale ei consideră că și-au făcut treaba. Că au bifat atribuțiile sociale aflate în fișa postului lor. Până nu vor fi tratate cauzele, nu se va schimba nimic, efectele vor fi exact aceleași pe care le vedem acuma: familii primitive, copii profund needucați, cerșetorie, infracționalitate etc. Dar nu-i așa? e mai ușor să dai din când în când niște alimente acestor persoane, mai bifezi niște proiecte pe bani europeni implementate de mântuială și mai oferi niște ajutoare sociale, iar treaba ta ca autoritate se oprește aici. Caracterul social al statului se referă la politici și strategii sociale și nici într-un caz la măsuri pompieristice gândite pe genunchi și aplicate aiurea, cu rezultate nule pe termen lung. Ok, îmi veți spune că romii sunt de neintegrat. Poate pe termen scurt, așa e, aveți dreptate. Dar integrarea unei categorii vulnerabile în societate nu se face de pe azi pe mâine. Se face în timp, cu efort mult și cu resurse investite. Investite și nu șutite. Investite în politici și măsuri concrete, cu obiective clare, rezultate de etapă și, foarte important, implementate de profesioniști. Cu certitudine, pe termen lung, problema de astăzi s-ar rezolva, iar aceste controverse nu ar mai avea loc. Peisajul afișat și lăsat în urmă de copiii de etnie romă este imaginea României din prezent, o țară incapabilă să funcționeze pentru cetățenii săi și nevoile acestora! Costă mult mai puțin să previi decât să tratezi! Costurile presupuse de implementarea unei strategii de integrare a persoanelor de etnie romă în societate ar fi mult mai mici în comparație cu tratarea efectelor generate de neintegrarea lor!

    • Corect NELU….Se face totul la caterinca…Dar hai sa i lasam pe astia ai nostri…Avem probleme globale de rezolvat

  • Stimate domnule Claudiu,
    La stat cine contribuie? Nu noi părinții ?
    Lăsați denigrarea că nu este demnă acțiunea asta de un așa zis „domn”.
    Copiii ăștia nu s-au născut sub nici o stea, este alegerea părinților lor sa ii tina în mediul ăla de viață, deci lăsați și dumneavoastră melodramele că nu funcționează. V-ați gândit că veniți aici și vă dați mare cocos că va exprimați într-un mod deplorabil așa zisa opinie.
    Copiii mei eu drepturi mai multe, deoarece și eu am obligații mai multe, pe care mi le îndeplinesc la stat!!! Ați înțeles??
    Ce este cu ideea aceasta patetică că facem discriminare??
    Nu a fost Niciodată vorba de etnie!!! Absolut niciodată.
    Nu știu cu ce gând de denigrare și cu o oarecare frustrare ati venit să faceți dumneavoastră lege aici.
    Fața urâtă a României sunteți dumneavoastră, cel care susțineți lenea și nesimțirea.
    Cum și noi mergem și muncim pentru copiii noștri, așa pot și părinții lor sa muncească.
    Toți ne-am născut cu drepturi egale, dar obligații selective, se pare.
    Cum nu sunt ai nimănui? Părinții lor ce fac???
    Din partea mea, sunteți liber sa ii luați dumneavoastră și să ii educați, daca aveți aceste competențe, dar, nu are nimeni dreptul să ne oblige pe noi ceilalți.
    Toată lumea a fost de acord cu integrarea, dar, nu in halul asta!!!
    Și nu, nu o sa îmi dau copiii la privat, deoarece îmi cer și eu drepturile!!!

    • Dormiți bine mămikile in seara asta cu gândul că puii voștri merg maine la scoala și ceilalți copii vor sta in continuare in mocirla in care s-au născut? V-ați zis rugăciunile și i-ați zis D-zeului vostru ( ca poate și aici îl aveți doar al vostru, cei săraci nu au acces la el) cât de brave ați fost și cât v-ați iubit aproapele. Sunteti linistite acum?! somnul vostru linistit in viitor va naște monștri!

  • Parerea mea este ca pentru acești romi de pe Valea Stejii sa se gaseasca locuințe asa cum s-a găsit la toti cei care au fost mutați în Viisoara si sa fie scoși dintre casele din Izvorul Sărat unde deranjează locatarii,cerșesc pe la porți se deplasează cu căruțele mai sa dea peste oameni,mizeria care o scot din tomberoane si o împrăștie pe tot drumul nu mai vorbim, într-un cuvânt sunt deranjanti si in plus condițiile care le-au creat acolo nu sunt umane cu atât mai puțin pentru acei copii pe care îi trimit pe la porți. Abia după ce au locuințe se poate vorbi de integrare în școli și grădinițe sau probabil create si aceste medii primare de învățământ în colectivitatea lor. Va rog găsiți soluții mai marii orașului pentru ai pune la lucru sa muncească cum muncim toata comunitatea si sa isi poata întreține copii si sa ii trimita la școli asa cum facem toti. Cel mai important pana se gasesc soluții pentru ai muta sa FIE SUPRAVEGHEATI.

    • Daca tot stiu sa rascoleasca tomberoanele, poate ca o munca remunerata de sortare selectiva a gunoaielor ar fi tocmai ce le trebuie, ca si asa stam prost la capitolul asta.
      Sa învete sa munceasca, sa învete sa contribuie cu ceva la societatea care-i cara si pe ei în brate.
      Iar dupa exemplu parintilor, poate ca si copiii vor începe sa prinda gustul muncii, nu al cersitului pe la porti.
      Integrarea se face convingându-i sa contribuie si ei catre societate asa cum face toata lumea.

  • Pentru inceput ,ar trebui sa aflam cum a luat fiinta ,,comunitatea” din Valea Stegii?
    Daca tu , om obijnuit ,vrei sa-ti ridici o casa oriunde in Romania, umbli de iti ies ochi dupa aprobari , devize si tot felul de hartii.Dac o ridici fara autorizatie , vin si o darma.
    Dar romii, populeaza o zona , costruiesc o casa , in care stau 3-4 famili , dupa care apare un cartier de case fara autorizatii si nimeni nu ia nici o masura. Sunt curios pe a cui pamanturi a aparut aceasta comunitate.De ce onor autoritatile locale nu au luat masuri, inainte de a ne trezi cu o intrega comunitate in Valea Stegii.
    Politia locala stie sa ma verifice si sa ma sicaneze cand imi schimb gardul la casa, dar nu vede cum se ridica un cartier in suburbia Bistritei.
    Si uite asa, ajungem la vesnica problema , a statului care nu-si face treaba, a angajatilor care se fac ca muncesc s.a.m.d.

    • Tu ai carte de identitate si adresa.
      Boctarii au toate datele necesare unde sa îti trimita amenda din care-si completeaza fondul de salarii si norma de hrana.
      Alora, ce sa le ia? Paduchii?

    • Corect..deci asta actvistul suprem e cam in aceasi caruta cu romii de pe valea stegii…ca si asta are casa fara autorizatie si nu o darama.

  • Sunt profesor de 25 de ani , dintre care câțiva inclusiv în localități sau scoli bistrițene cu mulți elevi de etnie romăÎntr-adevăr, unii dintre ei se distingeau printr-un limbaj și un comportament cumva diferit de cerintele educaționale, dar fără mari excese. Și copiii de etnie română înjură sau au comportamente deviante, din diverse motive, în general legate de familie sau anturaj. Deci consider că am o anumită experiență în domeniul predării și comunicării cu elevi proveniți din clase sociale și etnii diverse.
    Vă reamintesc că, inclusiv în acel regim totalitar de tristă amintire atât de exigent, eram mulți copii, români sau țigani cu păduchi sau boli de piele, luate unii de la alții și rezolvate fără mult tam tam mediatic.
    Discuția este alta. Există instituții competente care, pe lângă familie și mai ales dacă aceasta nu vrea sau nu poate, trebuie să rezolve probleme de acest gen. Dreptul la educație și integrarea nici nu se pun în discuție. Toți copiii sunt egali în drepturi. Lăsând la o parte unele comentarii- cel puțin la limita discriminării etnice și a xenofobiei, consider că unii dintre cei mai mari vinovați pentru apariția unor astfel de situații- și nu am văzut niciun comentariu în acest sens- sunt liderii comunității țigănești. Ei au participat la programe de instruire, au beneficiat de proiecte, inclusiv transformate în bani sau alte beneficii, care nu au avut nicio finalitate în dezvoltarea comunității respective. Au dat din gură prin mass-media , s-au aliat politic cu diverse partide, și-au urmărit interesele proprii și atât. Mă întreb câți lideri ai comunității respective au vizitat zona , au discutat cu acei cetățeni și au venit cu soluții pentrurezolvarea problemelor?
    Dragii mei: numai dându-ne mâna, instituții, comunitate, ONG-uri, școală, putem rezolva astfel de probleme. Altfel vom rămâne cu prejudecăți și cu situații de acest gen nerezolvate niciodată.
    Întrebări: câti dintre cei care ați ajutat, in diverse moduri, refugiații ucraineni, ați dus alimente sau hăinuțe copiilor incriminați în comentariile Dvs? Câți părinți responsabili ați luat un copil cu păduchi acasă sa-l spălați, sa-i dați de mancare, sa-l îmbrăcați curat și sa-i arătați ca exista oameni altfel decât părinții lor? Ei sunt copii aflați in situații de risc și trebuie ajutați, nu marginalizați sau umiliți pentru ca părinții lor, instituțiile statului și unele cadre didactice și părinți nu au asistat în viața lor la o oră de educație socială!
    Notă: termenul țigan a fost folosit în acceptiunea lui istorică și documentară, nu în sens peiorativ.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.