Ioan Blaga, membru al Asociaţiei 22 Decembrie 1989 Bistriţa, a spus la comemorarea Revoluţiei că aruncarea în coşul istoriei a „structurilor unui mod de producţie aruncat la coşul istoriei, cum a fost comunismul, nu s-a făcut uşor”: „Lucrul acesta se vede în Ucraina, se vede în Rusia, se vede la noi că, în 25 de ani, au fost atâtea convulsii şi atâtea probleme încât am ajuns acum să avem DNA pe locul întâi la încredere, înaintea Bisericii”.
În ceea ce priveşte iarna anului 1989, Ioan Blaga a spus: „Am văzut că o Revoluţie e o mişcare care are rădăcinile înainte de declanşarea ei. Am văzut oameni care au avut un curaj deosebit în perioada comunismului: Doina Cornea, Corneliu Coposu, Ana Blandiana, oameni pe care i-am băgat în derizoriu şi i-am crezut nişte cretini, dar ei au fost nişte oameni de un curaj admirabil care au fost nişte promotori. Declanşarea Revoluţiei, care a umplut paharul şi a scos în faţă oameni de un curaj admirabil, zona industrială, nu a fost o treabă uşoară. Să ieşi de la Mecanica, să vii să determini CPL să iasă în stradă, toate fabricile din zonă … M-am alăturat şi eu, şi Florin Chereji, mulţi colegi din zona industrială. Să ştiţi că a fost un curaj care ne-a determinat, pe drum, să tremurăm până în faţa sediului de aici. În faţa regimentului era un pluton de ostaşi cu arma la ochi, pregătiţi să tragă. Femeile au ieşit în faţa noastră şi strigau la aceşti copii că sunt mamele lor. Tremurau ca varga şi nu au pornit focul. Se putea întâmpla orice, cu siguranţă. Azi vedem că Revoluţia a schimbat ceva. Suntem fiecare cu părerile noastre proprii fiindcă trebuie să avem fiecare o părere şi o opinie”, a spus Blaga.
„Eu vă spun aşa: în 15-16-17 decembrie nici măcar nu se punea problema că puterea poate fi înlăturată. Ea era bine stabilită pe picioare. Timişoara nu avea practic nicio şansă. Lucrurile s-au dat peste cap în 21 în capitală, iar în 22 decembrie a fost ce a fost. Lucrurile au continuat şi în ianuarie cu vărsări de sânge. O altă minirevoluţie am văzut-o în 16 noiembrie. Până la ora 14.00, credea o parte a baricadei că va câştiga, după 14.00 creştea altă parte a baricadei, revoluţia Facebook, a tinerilor şi s-a întâmplat aşa încât acum pot să spun şi eu că pas cu pas mă simt din ce în ce mai bun român şi mai mândru că sunt român”, a spus Blaga.
Ioan Blaga este economist de profesie. A ţinut primul discurs în faţa bistriţenilor adunaţi în 22 decembrie 1989.
Bravo Ioane ai gria multa mandrie….
Un barbat adevarat domnul Blaga.Sarbatori fericite sa aveti.