Actualitate

Români, maghiari, sași, evrei, romi și ucraineni, împreună la Festivalul ”Etnii și tradiții unite”

(FOTO) Reprezentanții minorităților naționale care trăiesc în județul Bistrița-Năsăud – maghiari, sași, evrei, romi, dar și ucraineni – și-au dat întâlnire sâmbătă în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud unde a avut loc Festivalul ”Etnii și tradiții unite”. Evenimentul a fost organizat de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud în colaborare cu mai mulți parteneri.

Participanții au putut admira talentul meșterilor populari care au venit cu linguri de lemn, cu împletituri din papură, dar și cu instrumente muzicale.


Comunitatea evreilor a adus azimă și prăjiturele, romii și maghiarii au pregătit mâncare la ceaun, sașii au adus Hanclich, ucrainenii găluște umplute, iar românii s-au mândrit cu binecunoscutele sarmale.

Deputatul PNL Diana Morar și subprefectul Ioan Zăgrean au trecut pe la fiecare stand și i-au felicitat pe cei care cu dragoste și perseverență păstrează aceste frumoase tradiții.

După discursurile oficialităților, pe scena montată în curtea muzeului au urcat pe rând Ansamblul „Cununa de Sânziene” – Dipșa, Formația de dansuri țigănești „Floare de salcâm” – Budești, Ansamblul de dans ,,Vergissmeinnicht” al Forumului Democrat German – Bistrița, ansamblul folcloric Vadrózsa – Bistrița, dar și reprezentanți ai comunității ucrainene: Danishchuk Natalia, Miskal Nadiia, Mikhailyuk Lyuba, primiți cu căldură de organizatori, dar și de public.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Levente Puskás. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS