Timp de gândire

Să boicotăm bine, dar la toamnă!

PDL boicotează referendumul de duminică. Dacă oamenii partidului stau acasă, probabil că nu există riscul ca unii să pună ştampila pe DA. Dacă vă amintiţi, şi parlamentarii PDL au stat în bănci ca nu cumva Boc şi ai lui să aibă vreo surpriză la moţiuni. Instituţia votului, cea care i-a propulsat pe aceşti oameni în funcţii, este astfel desfiinţată în totalitate.

De la bun început am ştiut că o haită ţine cu dinţii de putere şi o altă haită mârâie în jurul ei să o ia. Nici uneia, nici alteia nu îi pasă cu ce preţ. Dacă Traian Băsescu voia să scape România de cheltuiala organizării unui referendum, după protestele din iarnă îşi depunea mandatul şi se punea la dispoziţia poporului odată cu Boc. Şi era un erou! Dacă USL voia să scape România de scandalurile din ultimele luni, accepta compromisul de a coabita încă doi ani cu acest om extrem de conflictual şi de dificil care, dacă nu are un război, creează unul. Nici unora, nici altora nu le-a păsat, în ultimele luni, nici de bolnavii de cancer care nu mai au medicamente, nici de facturile mari pe care le plătim noi toţi. Nu le dau circumstanţe de niciun fel fiindcă nu merită. Ceea ce vedem acum e un război politic în care unii îşi cară pumni în ring, iar cei de pe margine au impresia că sunt implicaţi.

Ca să înţelegeţi mai bine, vă relatez o întâmplare pe care ne-a povestit-o un profesor, la facultate. În timpul comunismului, teatrele dădeau reprezentaţii la ţară în faţa unui public neiniţiat. La un moment dat, o actriţă trebuia să bea o aşa-zisă cupă cu otravă. Un copil din primul rând s-a ridicat în picioare şi a ţipat „Nu bea, tu! Nu bea!”. Femeia a băut, totuşi, ca să se încheie actul respectiv, şi s-a prăbuşit apoi la podea. Nervos că nu l-a ascultat, băiatul a dat cu şapca de pământ: „Ţi-am zis eu să nu bei!”. Aşa suntem şi noi acum. Credem că ceea ce vedem pe scenă, în funcţie de scena pe care o privim. Dacă ne uităm la oamenii preşedintelui, am zice 100% că acest referendum duce la moartea României democratice, dacă ne uităm la ceilalţi, vom crede că fără el nu mai putem continua nicio zi. În realitate, lumea politică joacă o piesă de teatru.

Faptul că va fi referendum nu mai poate fi contestat. Duminică, se deschid secţiile de votare fie că ne place, fie că nu ne place. Ideal ar fi să mergem cu toţii să votăm, dacă tot se cheltuiesc bani pentru organizarea lui, şi să spunem ce vrem. Nimeni nu îi împiedică pe cei care sunt de partea lui Traian Băsescu să pună ştampila pe NU dacă ei cred că nu trebuie să plece din fruntea ţării. Dacă nu vom merge la vot, dacă iar se va întruni Curtea Constituţională să decidă dacă e valid sau invalid, dacă iar se pun în mişcare toate mecanismele de învălmăşit lucrurile ne întoarcem exact în punctul din care am plecat. Şi va fi în zadar toată cheltuiala, toată nebunia, tot cursul euro sărit în aer.

PDL a decis azi boicotarea referendumului ceea ce înseamnă că îşi îndeamnă membrii şi electoratul să nu voteze. Cu această decizie, PDL ne spune că votul, acel instrument al democraţiei care i-a dus pe unii dintre liderii acestui partid pe culmi măreţe de putere şi bogăţie, este rău atunci când PDL şi liderul lui riscă să piardă puterea. E bun numai când pune mâna pe ea.

Dacă mesajul nu ar fi penibil, ar fi extrem de ridicol. Aş fi putut înţelege un astfel de îndemn din partea unora care nu fac politică, dar tocmai de la PDL care a condus ţara cu votul trădătorilor de la alte partide? Atunci votul a fost bun?

Votul este singura putere pe care o avem ca oameni de rând care nu ne-am înfruptat nici cu contracte de la stat, care nu ne-am plimbat cu maşini de la Parlament, care nu am stat în hoteluri de lux pe seama amărâţilor cu pensii tăiate. În fragila noastră democraţie, dacă nu vom înţelege să îl folosim, e ca şi cum am scuipa pe mormintele celor care au murit la Revoluţie.

Aveţi grijă la ce piesă vă uitaţi, trageţi cu ochiul şi la reprezentaţia din cealaltă sală, dar mergeţi la vot. Veţi şti atunci, cu siguranţă, pe ce cuvânt să puneţi ştampila. Absenteismul nu e o soluţie acum. Vă propun să dăm curs invitaţiei PDL de a nu ne prezenta la vot abia în toamnă când Ioan Oltean, Ioan Botiş şi alţii ne vor ruga să ne ducem să îi votăm. Să lăsăm boicotul pentru atunci ca să vedem cât de bucuroşi vor fi să afle că nu îi votează nimeni.  

Cristiana Sabău

46 comentarii

  • NU mă prezint la vot. Eu mi-am ales preşedintele o dată. Scufundarea crucişătorului Băsescu, care oricum ieşea din navigaţie la toamnă, e un moft al unor parlamentari manevraţi evident de interese obscure. NU mă prezint la vot pentru că aceiaşi parlamentari au tăcut în păpuşoi când a fost vorba de reducerea numărului lor, referendum la care m-am prezentat cu entuziasm. Se pare că n-a contat. Când e vorba de interesul lor, contează. Când e vorba de al nostru, referendumul nu mai are valoare.

    • Cred că aţi scris până acum de cinci ori acelaşi lucru în tot atâtea comentarii. Gata, am înţeles. De ce vreţi neapărat să ne sufocaţi cu acest punct de vedere? Cred că înţeleg acum de ce v-am banat IP-ul. Aţi făcut acelaşi lucru şi la campania pentru locale.

    • Vă rog să recitiţi cu atenţie commurile mele. Nu m-am repetat, am folosit alte argumente, am excitat simţul analitic al cititorului şi, în definitiv, v-am făcut trafic. Pare puţin, dar în circumstanţa dată nu pot fi decât două poziţii, DA sau NU, aşa că mă scuzaţi, eu tot NU.

    • Ne lipsim de acest tip de „trafic” prin care nu faceţi altceva decât să vă exercitaţi influenţa asupra celor care vă cad în capcană. Sper că vă daţi seama că nu e şi cazul meu. Detest momentul în care partidele au decis să angajeze postaci. Sincer!

    • În străfundurile fiinţei dumneavoastră deloc naive nu păstraţi nici o îndoială firavă că s-ar putea să greşiţi? Focalizaţi-vă atenţia, am alura unui mercenar condeier cumpărat cu trei pungi de orez? Tot sincer!

    • pai in imaginile de la sediu lui Base erau si postacii la computere, urmariti imaginile inca o data, sunt pline forumurile de ei

    • Domnul sau doamna, care se semneaza cu Sarr De La Marsa, o fi si el satul ca si mine de circul din ultimele zile, la care fara sa vrem luam parte………

    • Domnule Sarr…, aveti cel mai pertinent comentariu de pana acum si nu mi se pare corect ca sunteti pus la zid, ca cititor, de catre proprietarul ziarului. Nu cred ca e deontologic sa permiti comentariiile dar daca nu iti convin sa incepi sa pui cititorii la zid cu metoda ” aha! dumneata ai comentat de atatea ori! stim noi cine esti!” Suna asa de prost, ca politia politica de pe vremuri. Parerea mea( poate risc sa fiu pus sub urmarire pentru ce spun, mai stii?) este ca ar fi trebuit sa va opriti la acest prim comentariu pentru ca pune excelent punctul pe i. E clar ca e vorba de interese si daca jurnalistii tot s-au gasit acum sa indemne lumea la vot ( ce coincidenta! si USL face acelasi lucru), poate nu ar fi lipsit de interes sa se intrebe de unde bani pentru banerele uriase cu foto color care indeamna lumea sa vina si sa zica DA la referendum, banere cu care sunt impanzite drumurile nationale si localitatile. Vreun trofeu al calitatii, poate??!!

    • Doamna Cristiana e foarte suspicioasă pentru că ultimul turnir de opinii la care am participat a fost cel declanşat de alegerile locale. De aceea domnia sa presupune că cineva mă plăteşte ca să stârnesc dubii electoratului. Realitatea e că sunt o un bătrân hârşâit în lupte seculare, şi nu-mi mai permit să cobor în arenă decât atunci când, de la poalele cetăţii mele personale, se vede niscai încăierare. Ca acu, cu referendumul.
      Doamna Cristiana mi-e foarte dragă pentru că are sevă de luptătoare. Îmi scapă însă resorturile care-o limitează în expresie…n-a reacţionat când cu referendumul cu reducerea parlamentarilor, o poliţă cu care întreaga clasă politică ne-a rămas datoare, şi a devenit partizană la ultimele alegeri, ceea ce nici un jurnalist nu-şi permite (credeam eu). Îmi imaginez că o deranjează prezenţa mea, pentru că, în loc să alerge după ştiri, trebuie să stea cu ochii pe comentarii. Dar asta e situaţia, va găsi o soluţie.
      În rest, interesul meu foarte secret nu e să dovedesc că am dreptate, ci să cultiv o polemică civilizată şi inteligentă. Cred că de asta avem nevoie. Prea ne-au încâinat politicienii.
      Mulţumesc pentru aprecieri.

    • Da, sunt suspicioasă fiindcă m-am săturat de acuze de tipul: te-ai vândut la X, te-a cumpărat Y, acuzaţii care nu planează asupra celor care efectiv au făcut acest lucru. Respectivii sunt obiectivi, ştiu. Eu cred că acest ziar este echidistant şi că nu e goarna nimănui. Când domnul Oltean „produce” zece ştiri, eu le scriu. Când nu produce nimic, nu am ce inventa. În ce priveşte posibila noastră dispută (de care sincer nu-mi amintesc exact de unde a pornit), dacă ea s-a referit cumva la Vasile Moldovan, atunci vreau să vă spun că, şi dacă dânsul candida pentru Casa Regală, tot aşa scriam. În rest, nu-mi amintesc să fi scris ceva care să deranjeze grupul de „dreapta”. Sau ar trebui să îi închin nişte ode lui Botiş? Chiar într-un asemenea hal nu vreau să ajung niciodată. Mai bine închid şi găsesc altceva de făcut.

  • Parlamentarii, plătiţi bine pentru a propune, analiza, amenda şi vota legi si aşi alege organele de conducere, nu votează de mai bine de douâzeci de ani decât la comanda şefilor. Iar votul secret este terfelit cu biluţele la vedere. Acum PDL cere absenţa la vot, mâine va cere să ne scriem pe frunte cu cine am votat.
    Cei care judecă cu propriul lui creier merg la vot şi votează cum crede el că e bine, ceilanţi aşteaptă semnalul de la tătuca.

  • „Scurt manual de evaluare a fenomenului de postare partinică”.

    Doamna Cristiana, scuzaţi-mă, dar vă lipsesc elemente elementare din metodologia de identificare a postacului profesionist. Iată vreo câteva, aleatoriu culese din zestrea de observaţii personale: un postac partinic foloseşte un server care schimbă automat IP-urile calculatorului de unde emite, în aşa fel încât nu poate fi identificat şi blocat. Nu semnează niciodată cu acelaşi nickname. Nu foloseşte mereu diacritice româneşti. Îşi schimbă cameleonic stilistica. Revine la intervale mari de timp, derutând atenţia moderatorului, şi, de multe ori se autocontrazice, din acelaşi motiv. Etc.

    Îmi recunosc înverşunarea şi tenacitatea, cu nimic mai prejos decât a altora. Dar nu mă plăteşte nimeni să spun ceea ce cred. Şi nici măcar invers, să nu spun ceea ce cred (ar fi un mod haios de a face bani, să faci bani tăcând!) Dacă doriţi, pot tăcea pe vecie, vorba popii. Dar sincer, n-ar avea farmec….nu-i mai interesant aşa site-ul dumneavoastră, cu niţică cromatică, cu niţel muştar, preferaţi un cor de aplaudaci şi plusaci, cam ca ăia din studiourile de TV, care râd când se aprinde becul?

    Hai să ne păstrăm umorul…să vorbim civilizat de pe poziţii antagonice. În fond asta-i democraţia, o agora unde oamenii vorbesc, pe rând, de toate.

    Sărutmâna, doamna Gabriela. Sunt foarte bărbat!

  • Ti-ai facut temele vad, doamna are dreptate, am luat aminte de pozitia ta, tinere si gata,multumi
    O urmaresc de la inceput in acest ziar si e obiectiva ca jurnalist, asa ca ajunge o bota la un car de oale
    Prost nu esti, e clar, abil insa DA!

  • Domnu Popescu, nu te supăra, eşti genul care îşi dă singur plusuri? Că imediat după postarea dumitale, numărul de vizualizări a crescut cu 1, eu am luat un minus şi domnia ta un plus…

  • poate da, poate nu e o regula impotriva, nu cred da-ti si matalut niste plusuri si nu incerca sa fii formator de opinie, eu de 8 ani astept sa pun stampila pe DA, am mai pus-o in 2007 pe DA, dar atunci erau mai multi spalati pe creier
    fiecare are dreptul sa voteze, si sa o faca cum crede, lasitatea asta de a nu merge la vot era normal sa vina de la marinar! daca vreti sa ne intalnim la o cafea sa vb oricand lasa un mail ceva, aici mi-e lene sa tastez!
    oamenii destepti like you nu trebuie lasati deoparte!
    te asteptam in miscarea noastra, ROCK ON!

  • Doar ca sa intelg bine, adica cind citim sau scriem pareri de stinga, este voie difaimare si denigrare de orice fel, daca cineva ca si atacatul de mai sus isi pune punctul de vedere in mod civilizat, echilibrat si cu argumente fara sa atace pe nimeni la persoana este vazut negativ si nu e voie?
    Sa citim doar si doar comentarile si articolele pe-ce-riste si sa aplaudam cind mai sare cineva si face un atac din umbra?
    Nu vi sa pare conoscut chiar deloc?

    • Dl jurnalist CT POPESCU s-a cam grabit in aprecieri si de data asta. Dansul nu are capacitatea de a astepta ca un eveniment recent sa se coaca, sa se sedimenteze si din aceasta cauza opiniile dansului sunt fortate, probabil si pentru audienta. In demersul sau jurnalistic nu este intotdeauna echilibrat si are o oarecare obsesie aparte pentru persoana Presedintelui Basescu, care are si dansul greselile sale. Acesta din urma, in cazul dat, NU este de acord cu politica BOICOTULUI al PDL si indeamna cetatenii sa mearga la vot si sa se exprime cum doresc. In rest, prin consecventa, scriitura literara si curaj este un jurnalist mare a timpului nostru si pentru acestea trebuie apreciat.

    • …tot referitor la dl. CT Popescu, am ramas cu imaginea ca il obsedeaza (haituieste) afirmatia presedintelui Basescu: ” Eu inot mai bine decat scrieti dvs” ….:-)

    • pe-ce -riste?cred ca nu intelegeti bine romaneste si nu stiti ce se-ntampla sau credeti ca daca merkel spune ceva noi o luam de buna dvs poate.CONSTITUTIA spune”Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
      (2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.
      (3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
      (4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.
      (5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale.
      (2) Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii. Ele contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei. Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv.
      (2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale. Fidelitatea fata de tara este sacra. In timpul mandatului, Presedintele Romaniei nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata. ) In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.
      (2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta Presedintelui.
      (3) Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui. „

    • Nu domnule Walter Born, puteţi citi articole pcr-iste, puteţi defăima şi denigra cu sau fără argumente, dar vedeţi că va-ţi pierdut dreptul la vot şi nu din umbră, la vedere v-au furat dreptul la vot.
      Sarr de la MarSa nu exciţi pe nici un cititor, decât pe sine de vreme ce privindu-te în oglindă afirmi „Sunt foarte bărbat!” Poate te vor penaliza şefii că faci public manualul după care ai fost instruit. Crucişătorul Băsescu s-a dus la fund de mult, Iar bărcuţa de hârtie pe care se află în derivă, fără un DA la acest referendum, ar mai face încă victime doi ani.

    • E inutil să mă mai dezvinovăţesc cum că nu aş fi un postac de profesie. Manualul de mai sus e rodul observaţiei personale şi al intuiţiei. Nu ştiu de ce consideraţi că cineva care are o părere opusă şi şi-o susţine apăsat (dar nu mai apăsat ca ceilalţi) trebuie musai să fie cocălar, idiot sau plătit. Pe tema asta, am încheiat discuţia, devine derizorie.
      Pe doamna Lidia aş contrazice-o, cu voia voastră, niţel. Noi nu suntem o ţară suverană, la modul absolut. O parte din suveranitatea noastră s-a transferat colosului numit UE, în clipa aderării. Ne-am angajat să respectăm valorile democratice europene, să oferim şi să ne servim din bunul pus în comun. Nu suntem de capul nostru, trăsnind tâmpenii la tot pasul. Atâta vreme cât suntem europeni, trebuie să respectăm regulile acestui colos democratic. Într-o perioadă eram eurosceptic. Criza democratică din Ro mi-a arătat primul beneficiu major al Uniunii…imposibilitatea unui regim de a eluda valorile democratice. A încercat Ponta, dar nu i-a mers cu europenii. Durerea cea mare e că nivelul precar de educaţie politică, economică şi de orice altă natură blochează mintea românului la pasul 1…”mi-o tăiat salariu!”. Pe acelaşi mecanism de superficialitate se manifestă, zilele astea, o încremenire în fixaţie a multora, chiar şi a acelora de la care aşteptam profunzime. Cursul euro-leu e în vrie, Europa se pregăteşte să ne retragă dreptul la vot, ţara e condusă de un plagiator dovedit -paranteză- nu-mi vine să cred că există un licenţiat care şi-a muncit singur licenţa să nu fie oripilat de situaţie, cel mai tare mă mir de d-na Cristiana, de la care mă aşteptam să-l măcelărească pe impostorul intelectual-am închis paranteza, şi, ca piesa de teatru să fie dusă la extrem, un repetent ia decizii cruciale pentru noi toţi. Înspăimântător e că majoritatea copleşitoare nu a reacţionat firesc la atacurile antidemocratice ale USL. Dacă am fi fost o democraţie solidă, organismul ar fi reacţionat la factorul malign. Dacă s-ar fi întâmplat o restrângere a atribuţiilor CC în Germania, ieşeau pe stradă şi neonaziştii, şi tehnofanii, şi educatorii de grădiniţă, pentru că democraţia este condiţia esenţială a sistemului social european. Românii nu observă nimic. Şi nici asta nu-i o problemă foarte mare, atâta vreme cât se folosesc reperele morale şi intelectuale ale unei naţiuni. Capetele luminate au luat atitudine în bloc…cui i-a păsat? Un popor care nu gândeşte sau nu ascultă pe cei care gândesc e condamnat. Cum e posibil ca preşedintele unei ţări europene să spună că nu-i pasă că încalcă legea, cum a făcut Antonescu, şi o să o încalce în continuare, spunând populaţiei să voteze DA şi societatea să tacă? Cum e posibil ca un plagiator dovedit să nu fie rejectat, ca o grefă incompatibilă? Cum e posibil să-i dai cu tifla cancelarului Germaniei, tâfnoşindu-te la el că România-i stat suveran, atâta vreme cât o treime din banii europeni care intră în ţară sunt din Germania?
      Gândiţi-vă. Băsescu nu e important. Ponta e un rebut academic. Antonescu e trecător ca un somn de dup-amiază. Dar sistemul de valori democratice, la care am aderat, pentru care au murit fraţii noştri în 1959 trebuie să fie intangibil.
      Pe vremea democraţiei greceşti, într-o cetate care se numea Priene (e în Turcia azi, lângă fluviul Menderes), nu era nevoie de dovezi de autocraţie pentru ca un conducător să fie îndepărtat. Era suficientă o bănuială, atât de mare era grija pentru democraţie. La noi, în ultima lună, am avut tone de dovezi. Şi nu contează!

  • Din nou indraznesc sa va contrazic, doamna Cristiana. Pe considerentul ca se cheltuiesc bani pe referendum si atunci ar trebui sa ne prezentam, va atrag atentia ca astfel se creeaza un precedent periculos. In primul rand, cetatenii l-au ales deja pe Basescu in 2009 pe o perioada de 5 ani. Cetatenii nu au cerut verificarea acestui vot dupa 2 ani si jumatate, ci cativa parlamentari cu culori de conjunctura. Al doilea aspect periculos e urmatorul: cand in parlament se creeaza o majoritate opusa presedintelui, atunci automat trebuie gasite pretexte de suspendare. Si atunci pentru ce sa mai avem separatia puterilor in stat, daca presedintele nu poate fi de alta culoare fata de parlament?

    • Preşedintele Romaniei conform Constituţiei nu are culoare politică. El trebuie să medieze între forţele politice nu să facă parte doar uneia. Acesta este un motiv de suspendare. Iar bani cheltuiţi pentru ca cetăţenii să-si exprime prin vot ce au strigat în iarnă pe străzi, sunt munciţi de ei, nu aduşi de EBA de peste mări şi ţări. E drepul nostru să controlăm prin vot puterile Statului, chiar şi pentru cei care la indicatiile lui tatucu li se interzice votul.

    • Dar deşi nu are culoare politică, preşedintele ţării participă la mitinguri electorale, spunând oamenilor să voteze DA la referendum. Aceeaşi parlamentari care l-au suspendat pe Băsescu pentru încălcarea Constituţiei se prefac că nu observă ilegalitatea. Într-o ţară europeană asta ar fi imposibil. Am, în concluzie, tot dreptul să fac orice, inclusiv să dorm duminică cu sforăituri, pentru ca un preşedinte care dă cu tifla Constituţiei să devină amintire.

    • DIalogăm DUPĂ ce o să înveţi că politeţea şi respectul sunt condiţii sine qua non ale unei negocieri ideatice. „Mai bine un diavol politicos decât un sfânt grosolan”-proverb libanez. Omule, când vorbeşti aşa cum vorbeşti dumneata, nici nu mai contează că poţi avea dreptate!

    • Domnul Florin ne spune ca e mai destept decat altul doar pentru ca si-a scris numele complet. Frumoasa supozitie. Sau, mai grav, daca iti pui un nick name esti cretin? Daca asa de superficial gandesti, atunci ce ne mai dai lectii despre constitutie, tu nu ai inca cei 7 ani de acasa!

    • Dupa reactie, pun ramasag ca e un un proaspat miner de mare adancime.
      Obisnuit putin cu societatea de sus.
      Fara abilitati intelectuale, e pus de sefi sa muste din adversari si, ca un rapsod popular, sa dea din gura.

  • Dorec sa sustin totusi idea ca nu este vorba doar de o persoana cu de methodologia si instrumentariu nedemocratica de care sa foloseste USL.
    Dupa mine poate sa plece Basescu, iar sa nu suportam copiatorul si anemicul pana la o alegere unde poporul isi alege guvern singur.

    Eu in locul lui Basescu imi depuneam demisia in momentul asta doar ca sa deranjez sistemul pus pe cale.

    Sigur poporul are drept de vot si poate sa alege pe guvernul care vor si care merita. Iar din afara (tari)vazut, acest guvern nu va fi un progres pentru tara si niciun progres la nivelul de trai va urma ci in contra. Deja la cursul BNR puteti cititi cum bine a scris atacatul de mai sus, de care asi vreau sa stiu si numele in clar, ca saracia va creste garantat si majoritate de cadouri de guvernul rosu de acum vor fi devalorizate din cauza inflatiei care urmeaza si facturile de intretinere si credite umflate samd.

    • Eu aş vrea ca preşedintele unei ţări să fie consecvent cu el însuşi.
      Pe de altă parte, în ţara aceasta, nu există partide de stânga sau de dreapta. Sunt doar nişte indivizi organizaţi în găşti care pretind diverse lucruri despre ei şi alţi indivizi care cred. Vezi povestea cu piesa de teatru. Unii şi-ar da viaţa ca actorul/actriţa să nu bea o cupă cu apă chioară despre care pretinde că e otravă.
      În ce-i priveşte pe toţi aceşti politruci, la origine, toţi sunt nişte FSN-işti. Şi nu s-au schimbat foarte tare nici unii, nici alţii.
      Pe mine nu mă interesează să le ţin parte, că nici pe ei nu îi interesează de mine.

    • Interesant punctul asta de vedere. Iar atunci in ce fel de sistem politic traim? Ce baza avem si ce fel de guvernare?

      Descrierea ta, Cristiana, este de un stat complet mafiot, o republica bananiera, nu altceva. Adica toti care ar face parte de un partid ar fi mafioti, adica membri de gasti, politruci si alte alea. Practic impozibil daca ne uitam citi membri de partid exista in total la toate partide totusi. Ar fi o mare parte de popor mafioti si numai era nimeni ramas care putea fi pacalit de ei.

      Iar care ar fi sistemul dorit atunci si cine s- ar sacrifica pe altarul politici daca nici poporul nu are cel mai mic simt de comunitate si practic fiecare lupta doar pentru el insusi?

      Eu, la toate proteste si exprimari doar aud despre ce NU se vrea. Nu Basescu, nu UE, nu parerea strainilor, nu rezponsabilitate(ca oricum e vina intodeuna celoralti) si nici nu este pozibil o discutie. despres solutie nimic, doar reclamatii peste relamatii.

      Ce este pozibil e clar, sa moara capra vecinului!

      Cel mai simplu, cel mai bine, sa nu sa ridice nimeni peste nivelul altorar si cei care au muncit, ca existe si asta, nu toata lumea care a ajuns un oic mai sus fure, astea cei,atura de mijloc sa coboare jos. Asta vreti? Sau modelul Greciei sa traiti din mila altorar? Sa traiti din bani celor care muncesc in Spania, Italia, Anglia samd?

      Ce urmeaza om vedea si nici nu ne intereseaza. Argumentul final si unic este ca ne declaram fiind statul independent si democratic, indiferent ce spun toti cei celelalti din imprejur, citim din constitutie, chiar daca nu ne pasa de ea de cit cind ne serveste personal. Asa vreti?

      Asta sa fie progresul obtinut prin methodele aplicate acum? Constienta mea este impacata, am voie doar sa votez la locale, si asa nu puteam nici daca vroiam sa votez un referendum si nici alegerile care o sa vine sau nu, anul asta. Asa ca nu pot sa votez nici gresit, nici pe mafioti, politruci si membri de gasti. Dar pot sa imi exprimi parerea totusi pana devin incomod si poate cineva imi taie firul:) Iar cind va fi cazul si incep situatii din asta, ar fi timp chiar sa cautam alte locrui de trai.

      Oare cind, cei care sa cred superior si tot comenteaza in loc sa participa, sa schimbe ceva, cind sa tresesc la actiune si nur doar la scandal?

  • Da, doamna Lidia, Angela Merkel are un cuvant greu de spus in Europa. Pentru ca Germania si Franta sunt doua tari care au aratat ce se poate realiza cand stii sa depasesti orgoliul personal si sa muncesti pentru un obiectiv comun.
    Si mai mult, nu stiu daca va este cunoscut faptul ca d-na Merkel vine din fosta DDR?
    Cu siguranta nu incompetenta a ajutat-o sa ajunga cancelar.
    Ati ascultat-o vreodata vorbind?
    Va asigur ca exista o legatura stransa intre ceea ce spune si face.
    Eu, de obicei daca intalnesc o persoana care ma ajuta sa progresez, o apreciez.
    Din pacate, aroganta se plateste scump.
    Mandria merge inaintea caderii.
    Vezi actualitatea politica romaneasca.

    • Dar daca persoana adulata, apara doar interesele partidului ppe nepasandu-i de tara mea sau de CONSTITUTIA TARII MELE ??????

  • Ciudat,Sarr de la Marsa are doar pe minus,rating,iar postacii usl au doar plus,ei,iertare,eu i-am dat cate un plus,ca imi place!,e opinia mea,o sustin,si cred ca fiecare ne-am castigat acest drept! nu mi se pare corect sa fiu catalogata drept postacul platit al cuiva ,fara a detine dovezi clare,daca le aveti,aratati-le,si asa d-l respectiv nu va mai avea de obiectat,la fel se intampla si cu d-l doctor,are doar rating plus…:)) iar cei ce tin cu base au minus…:)),e batator la ochi,eu nu tin cu nimeni,ma repet,dar ratele la banci cine mi le plateste ? app,sunt in euro,si nu cred ca base e de vina si pt asta ( mor de curiozitate cate minusuri voi avea la rating ) :)))

    • Mulţumesc, doamna Monica. Aţi intuit corect, nu sunt un postac de partid, sunt doar un ins sportiv, adept al înotului împotriva curentului.

  • Libertatea înseamnă nu doar drepturi, ci inclusiv responsabilități. În fața dificultăților economice și financiare, niciun partid nu se poate juca, fie și retoric, cu mințile și inimile oamenilor. Nu este responsabil să spui că un partid dă, în timp ce altul doar ia banii pensionarilor sau ai bugetarilor. Onestitatea obligă la consecințe. Cum echilibrarea cheltuielilor publice a însemnat în mod tehnic aplicarea de măsuri inevitabile, luate în România de un Guvern de dreapta, iar în Grecia de unul de stânga, suportarea acestora de către populație nu trebuie transformată în armă electorală. Altminteri, sacrificiul a fost zadarnic. La capătul firului logic, cine este cinic? Partidul care a trebuit să taie din cheltuieli sau cel care spune că tăierile au fost inutile? Libertatea cuvântului este așadar incompletă fără responsabilitatea față de efectele lui. Din păcate, peisajul nostru comunitar a fost poluat în ultima vreme cu cianura replicilor bădărane, cu nitrații declarațiilor aiuritoare, cu acizii falselor analize. Într-o asemenea atmosferă cu un grad ridicat de radioactivitate, apelul la cultura dialogului pare o glumă sau o strategie a adversarului de distragere a atenției.

  • Imi plac discutiile de mai sus, cu argumente, rabdare si respect. Intr-adevar Referendumul din 29 iulie a.c. promovat de Parlamentul majoritar USL (cu tradari ale deputatilor PDL, UNPNR si UDMR) fara motive constitutionale (fapte grave) este un eveniment important, dar si contradictoriu pentru societatea romaneasca. Participarea la vot de asemenea este contraversata in media, dar inca nu se cunosc reactiile adevarate, intime ale cetatenilor obisbuiti, multi fara o cultura democratica, neinregimentati unui partid sau unei ideoligii. Acesti cetateni anonimi vor transa, prin votul lor, de fapt problema! Pentru a cunoaste o parte din reactiile actorilor politici angrenati in aceasta disputa va sugerez sa cititi materialul meu de sinteza de pe: http://www.delaomlaom.ro/2012/07/sa-mergem-sau-nu-la-referendumul-din-25-iulie-2012/., la care as recomanda si interventiile de aseara ale dlui G. Liiceanu facute la TVB!. Va multumesc Dna Cristiana ca ma lasati sa il promovez!

  • Romanialibera.ro 24 aprilie 2012
    „Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat ieri România în cazul celor doi civili ucişi prin împuşcare în timpul mineriadei din septembrie 1991, care a condus la căderea Guvernului Petre Roman. CEDO a constatat nerespectarea dreptului la viaţă, precum şi faptul că, în tot acest timp, justiţia română nu a reuşit să afle cine sunt criminalii Auricăi Crăiniceanu şi ai lui Andrei Frumuşanu. Practic, nici în 2012 nu se ştie cine a tras în cei doi în septembrie ’91.
    ………………………………………………………………………………………………………
    Soţia lui Viorel Crăiniceanu, Viorica, a murit când avea numai 27 de ani, împuşcată în cap, în timpul mineriadei din 1991. Andrei Frumuşanu (24 de ani), fiul soţilor Frumuşanu, a fost împuşcat mortal la 24 de ani.
    ……………………………………………………………………………………………………….
    Procurorii militari, locul unde dosarul a fost tergiversat cel mai mult, au făcut ancheta total neprofesionist, lucru constatat şi de instanţele de judecată.
    În ceea ce priveşte evenimentele din 1991, încă de la primele ore ale zilei de 25 septembrie, în jurul Guvernului au fost plasate cordoane de militari care să ţină la distanţă grupurile de mineri care veneau spre Bucureşti să protesteze.
    ………………………………………………………………………………………………………….
    Cum Petre Roman se afla la Guvern, la faţa locului a fost trimisă şi o subunitate de la Formaţiunea de Intervenţie Antiteroristă a SPP……..”
    ………………………………………………………………………………………………………
    ….romani nevinovati, au fost teroristi in tara lor, pentru simplul motiv ca se aflau intr-un moment nepotrivit, la locul nepotrivit.
    La alegerile din 2005, printre alte promisiuni, probate ulterior a fi MINCIUNI SFRUNTATE, aflarea ADEVARULUI in acest caz , pentru mine a fost un motiv in plus pentru a-i acorda votul lui Basescu Traian.(in spiritul aflarii adevarului despre mineriadele care au „tinut” Romania departe de lumea civilizata, am convins multa lume ca „acesta este omul”)
    Naivitatea si lipsa de informare nu sunt scuze cu care sa ma mandresc azi.
    Un popor care nu isi recunoaste greselile, nu invata din ele si nu le corecteaza prin „pedepsirea vinovatilor”, este un popor care nu exista pentru sine.
    Intr-o forma sau alta, se afla in slujba „manipulatorilor” care vremelnic subjuga tara si folosesc statul ca instrument al „rezolvarii”propriilor interese.
    Oare cati dintre cei care azi refuza sa mearga la VOT, in urma indemnului acestui UNIC SALVATOR AL DEMOCRATIEI SI STATULUI de drept(cu PD-L vesnic sub aripa domniei sale), stiu unde era in ACELE TIMPURI si mai ales CU CE SE OCUPA d- l B.T.(era cumva ministrul transpoturilor, cel care se ocupa cu asigurarea transporturilor de mineri la Bucuresti?)
    Ziua de 29 iulie este Ziua Imnului National. Este o zi care fie ca vrem, fie ca nu ne intereseaza, intr-un fel sau altul, va intra in istoria romanilor.
    De constiinta si de informarea fiecaruia dintre noi depinde continutul acestei file.
    Celor care au decis sa ramana acasa cu mintea lor, le doresc sincer sa nu simta NICIODATA regretul acestei abtineri. Pentru cei care nu participa fiindca asa au fost sfatuiti, nu am NIMIC de transmis.(adica as avea totusi ceva…..daca nu ar fi fost impuscat, Andrei Frumusanu ar fi fost azi …de varsta mea.)
    Este momentul, mai mult decat in alte randuri, ca acest neam sa-si probeze propria valoare, hotarand pentru sine si pentru viitorul urmasilor sai, intr-un fel sau altul…..prin …participare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS