Recomandări Timp de gândire

Să ne uităm la filmul ”Ultimul primar liberal”

Le dau dreptate oamenilor de ”bine” din PNL Bistrița-Năsăud, cei care nu dau pe nimeni afară din partid, indiferent ce ar face. Nu e niciun păcat să fii în opoziție și să petreci cu puterea, în opinia lor, e chiar lăudabil, că doar electoratul nu te-a trimis în anumite foruri și nu te plătește cu banii lui ca să faci politica pe care ai lătrat-o pe ulițe în campanii și pentru care te-ai umplut de sânge. Asta doar dacă nu era vreun trucaj ieftin cu bulion și cărbune de care îi văd în stare pe mulți dintre cei care defilează prin lumea noastră mică.

Poporul acesta credul și dornic de ”dreptate și adevăr”, de calea cea dreaptă, te-a trimis să te plimbi prin străinătățuri cu cei pe care i-ai hulit, să cânți și să petreci cu ei și să le dai votul tău de câte ori au nevoie să mai scumpească ceva. Nu să te opui și să combați cum făceai odată când aveai de apărat alte interese ale altor șefi care te-au pus, cică, în valoare. Vorba vine că au nevoie. Sunt destui apăsători de butoane de la putere și e hilar să se mai înghesuie unul, voluntar, să apese înaintea lor. Dar, na, să nu subestimăm niciodată talentul de slugă preaplecată a românului.

Am văzut într-o fotografie gașca asta a oamenilor de bine care își ”întăresc” partidul înainte de campaniile electorale din acest an, înghesuită la o masă, umăr la umăr să încapă în poză, să arate unitate și forță. Dar cine poate crede așa ceva? Nici măcar ei. Cine a fost cât de cât ancorat în realitatea politică a ultimilor ani a văzut exact cine sunt cei de la masă, în marea lor majoritate perdanți, oameni care nu au reușit să-și convingă nici propriii colegi că merită să conducă partidul, cu atât mai puțin electoratul, oameni care au intrat pe ușa din dos în consilii după ce alții au decis, demn, că trebuie să plece, oameni cu interese și obsedați de funcții care au vrut să fie primari, dacă era funcția la bătaie, parlamentari dacă se vedea la orizont vreo șansă, prefecți dacă părea vacant cumva locul, și așa mai departe. Mai precis, au vrut să fie tot, dar iată-i acolo, la măsuță, înghesuiți, râzând victorioși numai ei știu pentru ce victorie umilă. Eu înclin să cred că erau pur și simplu fericiți că și-au rotunjit indemnizațiile de consilieri unii la 1800 de lei pe lună pentru O SINGURĂ ȘEDINȚĂ. Așa că au un motiv în plus să se preaplece în fața puterii ”cu tot respectul pe care vi-l port, domnule primar”, vorba unui lider de grup pus și el la un colț.

Cu acest gen de comportament au reușit să facă un om ales de concetățenii lui de cinci ori primar să plece să nu-i mai vadă. Vasile Silași e de fapt ultimul primar cu funcție în partid care îi părăsește pe băieții și fetele de la măsuță după ce toți ceilalți nu au mai călcat prin sediu de ani buni, sătui să se uite la acest tablou al celor pe care nu i-a ales nimeni, dar s-au cocoțat în funcții fără nicio valoare. Rând pe rând, primarii fie au trecut la alții unde au fost respectați ca niște oameni care aduc cele mai multe voturi într-un partid, fie au renunțat la politică. Vasile Silași a rămas ultimul care și-a asumat o funcție cu tot ce a presupus ea, mai multe rele decât bune. Dacă nu i-au găsit nimic altceva, l-au hulit că a venit cu o pâine pe care i-a oferit-o în stradă șefului CJ. În stradă, în văzul lumii, în crucea amiezii. Nu s-a dus noaptea la petreceri cu liderul PSD, nu i-a dat dedicații. A venit cu un coș cu pâine făcută de locuitorii din comuna lui ca să îi atragă cumva atenția că și zona aceasta merită investiții în infrastructură pentru că are ceva de oferit. Praf l-au făcut în primul rând ai lui, că e slugă, că s-a dus să se preaplece. L-au jignit și l-au umilit, apărând în schimb un consilier județean care încasează indemnizație ca și ales PNL și joacă precum îi cântă PSD.

În opinia mea, alungarea primarilor pentru apărarea trădătorilor va face din PNL un partid nevotabil în continuare, un candidat veșnic la opoziție.

E un partid cu pretinși lideri care critică puterea cu jumătate de gură, dar nu ne spune de ce să alegem liberalii, ce plan au ei, ce vor face, de exemplu, dacă ajung la putere, cu pârtia pe care au votat-o când erau în USL și care atunci era bună. O vor închide? Vor vinde telescaunul la fier vechi? Dar cu sistemul de gestionare a deșeurilor creat de al lor ex-coleg de partid Liviu Rusu, îl vor desființa, vor face altul? Dar cu drumurile cum vor proceda? Salariile din administrație le vor scădea sau le vor păstra de bune dacă ar fi să le încaseze chiar ei?

Pe mine lucrurile acestea mă interesează, răspunsurile la aceste întrebări, nu scutul pe care niște inși îl fac în jurul unei colege care a ales calea extrem de neonorabilă să lingă unde a scuipat ani la rândul. Câtă vreme aperi un trădător, ești trădător și tu și, repet, nevotabil.

În ce-l privește pe Vasile Silași, cred că a salvat imaginea unui partid în care instituția demisiei de onoare părea că nu mai există.

29 comentarii

  • Cred că e momentul să căutăm un alt exponent pentru opoziție. PNL nu e capabil să schimbe ceva în metehnele sale. Conducerea națională acceptă jocurile cu numiri pe funcții, gen numirea secretarului la București, Goe de Bistrița. E momentul să ne îndreptăm atenția asupra altui partid.

    • Puteti sa-i spuneti si PROSTITUTIE POLITICA ,nu gresiti cu nimic ! Felicitari pentru articol Cristiana Sabau !

  • Aveați așteptări prea mari de la aceste personaje. Cine ar putea reprezenta interesele comunității? Dl Goe, recompensat cu o funcție la București pentru insuccesele personale? A obținut funcția de deputat pe o listă, fără realizări în plan politic sau profesional. De când e în parlament, nu l-am mai văzut prin județ, nu am auzit să inițieze un proiect pentru comunitate. Votul pe liste e o porcărie. Se trezesc în parlament tot felul de nonvalori.

    • No las ca nu-i bai. Știe și el că-i de cacao și se zvonește ca va candida de la Arad. Cu alte cuvinte, cântă la alte mese.

  • Mișto fotografia. Mie îmi place baietul de la tineret, în rest. niște neputincioși. Plângaciosul Dolha care așteaptă, împreună cu suprema partidului, să-i pună cineva pe undeva, micuțul președinte căruia i-au intrat cohones la apă sau nu le-a avut niciodată, veșnicul doritor de candidat de primar Hangan, așa zisul deputat pe care nu-l cunoaște nimeni, aterizat în oraș că pe la televiziunile naționale e de cacao, … Nu o văd pe omniprezenta doamnă brunetă. Așadar, cu ăștia se aruncă în luptă PNL? Mândria opoziției…
    .

  • Din pacate PNL moare lent, iar cei care stau la căpătâi nu fac decât să spună rugăciuni, ca numai asa, speră ei, acest partid o sa se faca mare si puternic.
    Acest partid nu mai are lideri veritabili! Mai zilele trecute distinsul Dobra ii plângea de mila lui Crin si se întreba ce lideri are partidul, liberali adevărați, iar răspunsul a fost Boc, Hava, Falca, Bolojan si încă câțiva, marea lor majoritate PD-isti. Acesti lideri sunt cei mai votați oameni din partid, ei ar trebui să îl conduca, alături de ceilalti primari de orașe si comune.
    Din pacate la PNL succesul se măsoară în înfrângeri, dacă pierzi președinția la un eșalon, sigur vei avea succesuri la eșaloanele superioare …..
    Cu regret o spun, PNL-ul acel partid istoric devine din ce in ce mai mult istorie.

  • În timp ce PSD-ul devine din ce în ce mai mic , (pe alocuri jalnic) , PNL-ul părea singurul partid care ar avea de câștigat , fiind partidul principal din opoziție …
    Dar atât prin unele decizii de la centru , cât și prin mișcările filialelor județene , nu arată decât ca PNL-ul face jocuri asemanătoare cu cele ale partidului de guvernământ ….Excluderea şi ultimului primar cu funcții la județ nu face decât sa confirme asta …

  • Mie mi-a plăcut Dolha când a candidat la primărie. A fost un gest bărbătesc să-și asume candidatura. Știa că șansele sunt reduse dar după eșecul cu Titieni a pus partidul înainte de interesele personale.

  • Un partid are rezultate bune când are structuri in teritoriu,iar stâlpii acestor structuri sunt primarii si consilierii locali.PNL din păcate respectă alesii locali doar in campanie,in rest ,,elitele” ajunse sus tocmai datorită primarilor cred ca de fapt lumea le-a dat votul lor și sr cred mici Dumnezei.Nu peste mult timp ,doar in luna mai la europarlamentare,vom vedea cum primarii PNL se vor da accidentați și atunci să vezi ,,rezultate”,iar vinovati vor fi….primarii si nu acești fandositi de la masuta.
    PĂREREA MEA!

  • Greșeala politică care l-a costat cariera la capăt de linie, a fost critica dnei Raluc Turcan când pe valurile succesului, Vasile a câștigat alegerile pentru funcțiile județene.
    A fost o eroare strategică pe termen lung, deoarece s-a pus în poziție de opozant cu o persoană care cel puțin la nivel intelectual și academic are o pregătire politică beton, cunoștințele și competențele din anii de studiu și practică la acel nivel nu pot fi atinși de la nivelul unui primar. Contextul.
    Apoi, la fel ca și mulți dintre colegii de partid, inclusiv opozantul care l-a executat, liberalismul actual este un liberalism diluat de partea cu libertățile individuale la nivel de comunicare, există un reducționism la nivelul economic al liberalismului, care face un consens și compromis părerii religioșilor majoritari, aduceți-vă aminte de Referendumul pentru familie a fost unul dintre singurele momente de consens între membrii clasei politice, incapabili să înțeleagă că au fost antrenați într-un joc mult mai complex politic declanșat cinic de elitele care vroiau să-și păstreze bucata de tort locală în condițiile în care România în calitate de țară europeeană, că vrea sau nu va trebui să adopte același sens de interpretare a libertăților ca și ceilalți europeeni. Regulile jocului se stabileau nu de la București ci de la Bruxelles , iar în raportul politic, U.E avea de partea ei toate cărțile câștigătoare.
    Apoi, referitor la Vasile, chiar la nivel județean trebuie observat că deși a fost reales de 5 ori, organizația locală (număr de electori) e slab reprezentată statistic la masa electoratui județean, deci raportând vot la vot , sunt primari probabil care au pierdut cu mai multe voturi în favoarea lor , decât Vasile într-o comună depopulată. Trebuie spus. Iar avantajaul său asupra concurenților a fost dat și de contextul favorabil, integrarea României în U.E și accesul la fondurile europeene. Altfel, probabil situația politică ar fi fost alta.
    Creierele PSD-ului au considerat comunele acestea lipsite de resurse , ca și comune marginale , fără perspective economice de aceea nu s-a investit mult în lupta politică locală vs comunele montane.
    Mai cred că dl Silași o să fie repede cooptat in ALDE, profilul său politic corespunde cu profilul dlui Tintean sau Moldovan. Provenit din mediul rural, convingeri de tip naționalist, religie ortodoxă, bună identificare cu populația rurală locală.
    Se poate spune că are valori?
    Da, și alții au valori.
    Dar la nivel municipal, regional și național, însă perspectiva vieții politice e mai rafinată, lumea politică e mai diversificată, nu e nevoie de lideri de tip militar care cuceresc un inamic definit din fața lor, ci de alt tip lideri, judecând la numărul părerilor politice nu duci război împotriva tuturor ci trebuie să-i raliezi inteligent la un punct comun, benefic. Orgoliile personale trec pe locul doi, la nivel de acțiune se impun compromisuri. Asta e realitatea cinică.
    Oricum succes dlui Vasile Silași, politic cu contactele printre primarii județului are șanse în bătăliile locale și regionale, poate demonstra că este liderul de care au nevoie locuitorii județului.

    • Sigur , critica doare la orgoliu, dar sunt lecții de învățat.
      Prima , nu pornești în război (chiar politic) singur.
      Poți să fie Hercule, tot o să pierzi în fața unei alianțe.
      O spune un tip solitar.

  • „Vreme trece, vreme vine,
    Toate-s vechi și nouă toate;
    Ce e rău și ce e bine
    Tu te-ntreabă și socoate;
    Nu spera și nu ai teamă;
    Ce e val ca valul trece;
    De te-ndeamnă, de te cheamă,
    Tu rămîi la toate rece.”
    M Eminescu- Glosă

    „Trăind în cercul vostru strîmt
    Norocul vă petrece –
    Ci eu în lumea mea mă simt
    Nemuritor și rece.”
    M. Eminescu- Luceafărul

  • Și ceea ce e dezamăgitor la liberali, și-au axat în ultima perioadă o politică bazată simplistic pe critica partidului de guvernare.
    Ce nu fac bine ceilalți.
    Desigur e bine să ai muniție de tipul ăsta.
    Pârtia Cocoș, străzile neasfaltate.
    Dar dacă tot vor să câștige cu adevărat și să livreze populației așteptările, ar trebui să fie mai bine organizați.
    Să iasă cu proiectele realizabile pe care le vor asuma în viitoarea lui guvernare.
    La nivelul fiecărei organizații.
    Altfel oamenii judecă după fapte și realizări.
    Iar aici PNL-ul nu prea are cum să pună pe tavă electoratului multe.
    Faptele sunt în favoarea PSD-ului, din simplul motiv că au acces la banii respectivi, nu neapărat că au scos cel mai bun produs posibil pentru banii respectivi.
    Însă între un vot negativ și unul pozitiv..emoțional e foarte incert până în ziua alegerilor, multe pot evolua. Percepția populației e schimbătoare.
    Dar unul bazat pe bifări de proiecte, e în favoarea celor care le propun și execută.

  • Silasi e un plangacios care a ales sa demisioneze si oricum nu facea el mare branza in partid. Cu el sau fara el PNL ramane la fel de dezorganizat.

    • Eu înțeleg cu totul altceva din cele două articole. Nu despre dezorganizare e vorba aici ci despre felul în care aleargă unii după funcții și răzbunări personale. Tânărul Goe nu a putu trce peste eșecul din alegerile interne și, cu ajutorul unor personaje doritoare de putere, i-a aplicat croșeul lui Silaș.

  • Petre Tutea spunea :
    ” Indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern. El are însă un singur defect: prin competiția dura care se practica în liberalism, nu poate fi evitată apariția deșeurilor sociale, adică a neajutoraților”.
    Cuvintele acestea erau rostite în 2009. A știut că Partidul Liberal se va umple de deșeuri. Genial!

  • Eu înțeleg cu totul altceva din cele două articole. Nu despre dezorganizare e vorba aici ci despre felul în care aleargă unii după funcții și răzbunări personale. Tânărul Goe nu a putu trce peste eșecul din alegerile interne și, cu ajutorul unor personaje doritoare de putere, i-a aplicat croșeul lui Silaș.

  • Ei ca ei…stim ca in Romania politica=mafie.
    Problema ca vin aleegerile si nu avem cu cine vota
    …pesedeul e mafiot
    astia nu stiu cum sa ajunga primii pe liste sa roada iar la ciolan…
    vine lusul ca niste oportunisti cu 4 vaslasi si restul ciudati
    PS e de rasul curcilor
    o sa ajungem sa votam …cui sa-i fie mai bine!
    Noi?….ciucicu…

  • PNL are totusi citeva persoane capabile dar are o lipsa mare de viziune, strategie comuna si mai ales disciplina. Nu este suficient critica la alti daca nu ai ce oferi ca si alternativa.
    CC in principiu asta a exprimat, doar am simitit necesitatea se rescriu romanele ei/lui mi scurt si mai usor de inteles 🙂 E o problema academicieniilor sa se exprima sa complicat pana se pierde idea. De aia are si PSD sucess, ca vorbeste in limba populatiei si are disciplina asa dezvoltat pana la autoabandonarea personalitatea propriu a membrilor sai.

    • Problema principală a Partidelor este că la zeci de ani după schimbarea de regim din 1989 sunt încă tributare mentalității fostului PCR şi a Securității.
      Există o continuitate la nivel de generații politice, fiecare partid actual are în gene, o parte din ADN-ul fostului PCR. Care a fost un partid mamut ce controla ,cel mai mic cotlon al Patriei, la nivel de familie nu e de uitat.
      Oameni cu o carieră politică în PCR sau care au semnat angajamente cu fosta Securitate sunt bine mersi la apogeul Puterii.
      E cinic să vezi la fruntea instituțiilor statale aceiaşi oameni bine mersi ,care au luat în trecut decizii chestionabile
      Exemplu, dl Meleşcanu este un supraviețuitor etern la fel ca şi foştii colegi şi prieteni patriathul Daniel sau Ilie Sârbu, a cărui ginere dl Ponta are încă de spus un cuvânt de spus important.
      Politicul e subordonat generalilor şi unor structuri de tip închis.
      Ironic , din exterior, pare că dl Dragnea a fost un outsider a acestor rețele, iar succesul lui fenomenal în cercul Puterii , se datorează faptului că a reuşit să devină oarecum independent , dar cum toată lumea e coruptă într-un mod sau altul şi avidă de bani şi putere, majoritatea politicienilor nu gândesc şi acționează cu capul lor, ci după ce li se şopteşte la ureche, de ofițerul de caz. Ca şi în fizică, nimic nu se pierde, totul se transformă.
      Deci procesul tranziției la democrație , care ar însemna un acces mai liberal şi lărgit la Putere, nu s-a încheiat, nostalgiile totalitare( Putere pe viață) bântuie mentalul multora.

    • Continutiatea de care vorbiti exista si in alte tari si sa cam dovedit ca dureaza mai mult de cit o singura generatie pana este depasita faza asta. Nu avem ce face, acesti dinozaurii unei epoca trecuta nu se duc voluntar ci trebuie sa asteptam dupa calendarul lor biologic.

  • Un articol bun . Nu am timp sa citesc foarte multe din comentarii insa eu cred ca si in politica trebuie sa existe ONOARE . Din acest punct de vedere trebuie apreciat gestul primarului .Atenție .Cu o conditie – Sper sa nu treacă la ALDE sau PSD din diferite motive .

  • parerea mea este ca in loc sa va bateti cu PSD in detrimentul propriilor vostri oameni de partid, mai bine treceti toti la PSD-ALDE, si incercati sa schimbati din interior ceva, veniti cu ideile voastre marete si bune. Daca aveti ce schimba….ca pana acuma nu am auzit nici o propunere alternativa la nimic decat : HUOOOO, uie!!!! JOS!!!! bla blal!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Orice ati zice PSD este singurul partid de mase care are putere si atunci nu inteleg de ce sa nu folosim aceasta putere?? sa punem umarul la ce e bine si sa sanctionam ce e rau

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui walter born Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS