Timp de gândire

Să „şmecherim bine”!

Mai puţin de 40% dintre locuitorii acestui judeţ au votat la referendum. La prima vedere şi fără prea multe analize sofisticate, Ioan Oltean a urcat judeţul şi pe podiumul campionatului naţional de absenteism la vot. E şi acesta un câştig probabil. Aseară, după anunţarea exit-poll-urilor, preşedintele de facto al PDL şi al României, Traian Băsescu, ne-a spus şi pe ce se bazează acest câştig al său şi implicit al PDL: pe o şmecherie, dovadă că, în ţara condusă de el, au câştigat şi continuă să învingă numai şmecherii.

“Am schimbat strategia de campanie când Antonescu a promulgat pragul; putea să nu o facă”, a declarat, duminică noaptea, preşedintele Traian Băsescu spunându-ne, astfel, că putea fi demis de jumătate plus unu dintre cei care au participat la referendum dacă ceilalţi erau mai şmecheri decât el. Dar nu au fost! Aşadar, din nou, au câştigat cei mai pricepuţi la manipulare, la interpretat legi după bunul lor plac, la răstălmăcit cuvinte. Dacă acesta este statul de drept al Monicăi Macovei şi al lui Traian Băsescu …

Circul e departe de a se fi încheiat din cauza milioanelor de români care au trăit cu iluzia că nu ştiu ce valori apără dacă stau la plajă, birt sau acasă în loc să participe la vot ca să terminăm odată bâlciul.Toţi aceştia au optat să dea credit şmecherilor şi i-aş ruga respectuos să tacă, să scrie de acum comentarii pe paginile ziarelor din străinătate din care ne tot citează, să nu se mai deranjeze să-şi exprime punctele de vedere. Nu văd de ce ar trebui ascultaţi din moment ce au decis să stea pe margine. Să stea în continuare şi să tacă meditând la următoarele cuvinte magice ale idolului lor: “Am schimbat strategia de campanie când Antonescu a promulgat pragul; putea să nu o facă” din care eu desprind următoarea idee: „i-am dovedit fiindcă sunt mai şmecher”.

Aştept tăcere totală şi din partea celor 168.096 de bistriţeni pentru care s-au tipărit sute de mii de buletine de vot, pe care i-au aşteptat în secţii de votare până aproape de miezul nopţii oameni pe care i-am plătit noi toţi din buzunare. Îi invit, pe toţi aceştia, ca, de fiecare dată când vor să ne vorbească despre statul de drept să ne răspundă şi la câteva întrebări punctuale: cu ce bani şi-a cumpărat Liviu Rusu, la încheierea mandatului de preşedinte al CJ, un jeep nou, după ce, în 2008, la preluarea aceluiaşi mandat, îşi achiziţionase încă unul? Cum a fost posibil ca un om cu un salariu lunar de cel mult 4500 de lei să-şi facă în ultimii patru ani case, vile, să-şi cumpere un ziar cu banii jos în statul de drept pe care ei l-au apărat neprezentându-se la vot? Din ce bani alimentează acest om maşini cu rezervoare de tancuri în condiţiile în care nu lucrează acum nicăieri? Cât de mult a ajutat şpaga de 1,8 milioane de euro de care este acuzat acest om la creşterea respectului de care România se bucură în UE?

Trăim într-un stat de drept pe care  şi 168.096 de bistriţeni l-au apărat, cică, neprezentându-se la vot. Vreau să aflu şi eu răspunsurile la aceste întrebări ca să ştiu de ce ar trebui să mă bucur acum de victoria celor care au stat acasă. Nu vreau alte explicaţii sofisticate, nici citate din Constituţie. Doar răspunsuri la aceste câteva întrebări.

Pe de altă parte, campania pentru referendum a USL aici, în Bistriţa-Năsăud, a fost una dintre cele mai puţin inspirate din ultimii ani ca să nu spun lipsită de sens. Aşa cum bine menţiona un cititor al ziarului, afişele au fost făcute parcă pentru populaţia din Oltenia şi Botoşani, mesajele păreau mai degrabă alcătuite de manelişti, strategia de comunicare, sinistră de-a dreptul. Să trimiţi zi de zi în conferinţe de presă oameni care nu sunt comunicatori, să te trezeşti că citesc aceleaşi lucruri de pe foi în zile diferite, să vorbeşti mult şi să nu spui nimic. La asta s-a redus campania USL, ca să nu mai amintesc de boicotul numit „Nunta Zamfirei”. În timp ce pe pietonal la concertul Loredanei erau, pentru început doar câteva sute de oameni, sinistrul „lai, lai, la,la” de pe Bulevardul Decebal (blocat şi el când tot oraşul practic era paralizat) a strâns mii de oameni. Duminică, în timp ce se vota, aceleaşi „lai, lai, lai” strângea mii de oameni în faţa scenei în timp ce secţiile de votare erau goale. În fond şi la urma urmei, de ce să se ducă la vot omul simplu când însuşi autoritatea publică a unui oraş e la festival? Chiar nu s-a gândit nimeni la asta?

Am auzit explicaţii hilare de tipul că festivalul nu mai putea fi contramandat. Nu mai spuneţi? Încă de acum o lună se ştia că va fi referendum pe 29 iulie. Cât de greu era să trimiţi un fax fiecărei formaţii şi să-i spui să nu mai vină? O fi fost şi vreun U2 al folclorului la „Nunta Zamfirei” te pomeneşti! Poate că aveam şi clauze de reziliere a invitaţiilor de sute de mii de euro şi nu ştim noi. Ca în fiecare an, au venit nişte ansambluri de bătrâni şi copii de care nu a auzit nimeni, iar parada „carelor alegorice” a fost, practic, parada penibilului.

Nu sunt naivă să cred că de vină pentru absenteismul de la vot ar fi acest festival discutabil din toate punctele de vedere, dar cred că acesta nu îşi avea rostul în week-endul referendumului. A distras atenţia de la vot,  iar Dorel Cosma a făcut, pe banii Primăriei Bistriţa, jocurile partidului său de suflet, PDL. Felicitări şi la bugete cât mai mari!

O greutate mare a avut şi discursul primarului Ovidiu Creţu de la mitingul USL când a pierdut o ocazie foarte mare de a tăcea. Expresia „javră ordinară” rostită de primul om al oraşului, ţipată practic la microfon, i-a determinat pe mulţi indecişi să se delimiteze total. Din gura primarului Bistriţei, burg medieval de sorginte germană, nu trebuia să auzim niciodată aşa ceva.

Una peste alta, marea şmecherie a avut din nou succes. Statul de drept e apărat, Liviu Rusu îşi conduce liniştit noul jeep, bea cafele la OMV (l-am văzut cu ochii mei chiar vineri), băieţii deştepţi de la noi şi de pretutindeni visează cu ochii deschişi la toamna care i-ar putea aduce, din nou, la guvernare graţie şi celor 168.096 de bistriţeni care au făcut posibil acest lucru. Să trăiţi bine, stimabililor dar nu uitaţi ca, de azi începând, să tăceţi la fel de mult şi bine.

Cristiana Sabău

44 comentarii

  • Sinistrul Lai LAI lai, corect! dar pe ce bani? ai dvs, ai mei, ai obstii!
    Cam nasol!
    Asteptam articolul asta, ca sa mai imi bandajeze ranile!
    Toata campania facuta de USL la Bistrita a fost de o stupiditate iesita din comun!
    Am crezut ca numai cativa gandim asa, uite ca mai sunt si altii!

  • Pe Liviu Rusu il ancheteaza magistratii regimului Basescu. Poate o sa fie condamnat, asa cum a fost condamnat si Nastase. Toata circoteca cu referendumul a fost declansata de Dan Voiculescu, care nu a fost dispus sa stea ca Nastase pana se vede acolo unde ii este locul. Ar fi bine ca politicienii romani sa mai invete si sa coabiteze, nu doar sa se injure. Nu ne-ar fi mers deloc mai bine daca in tara era linistea PSD-ista de la inceputul anilor 2000. Sunt curios daca si Basescu la randul sau a invatat ceva din aceasta usturatoare infrangere in referendum. Daca nu va fi invatat nimic, n-ar fi de mirare ca, după implementarea la toamna a rezultatelor recensamantului, sa mai vedem un referendum de suspendare desfasurat in accesasi zi cu alegerile parlamentare.

  • e clar ca romanului i s-a luat de toata clasa poltica,pdl a smecherit,usl a fraierit,iar noi tragem ponoasele,se spune de absenteism,dar nu se spune ca sunt multi dintre cei care au mers la vot si au votat NU,ponta se bate cu pumnul in piept ca are 8 mil de alegatori,dar nu se pune problema DE CE NU A MERS ROMANUL LA VOT? oare nu a mers ca-l place pe basescu? nu a mers pt ca-i place salariul taiat a lui base? nu a mers ca nu mai poate de iubirea fata de acest basescu si ai lui? nu a mers pt ca il place pe olteanu? pe udrea cu ale ei tabieturi? poate ca totusi multi romani au stat ,au meditat,au pus in balanta si au hotarat ce e bine pt ei.apoi ce o fi de acum inainte,D-zeu cu mila,niciunul nu merita nimic….

  • Sunt câteva puncte în materialul dumneavoastră care nu mă lasă să rămân inert: deşi puneţi întrebări punctuale, pretindeţi tăcere. Nu orice tip de tăceri (elocvente, sofistice, sihastrice…) ci „tăceri totale”. De ce să „tac total”, pentru că am ales să nu particip la vot? Ce înseamnă asta, că trebuie să plec din ţara asta? Am făcut ceva ilegal? Nu. Mi-am exercitat un drept. S-au trezit unii să cheltuiască banii ţării şi să cheme poporul la răfuiala cu Băsescu. I-am ascultat cu atenţie, or fi având ăştia motive întemeiate…îmi place Băse sau nu, m-am auzit nici o acuzaţie care să se susţină, din punctul meu de vedere (şi, atenţie, punctul meu de vedere este cel mai important în ecuaţie, pentru că eu sunt elector) că Băse ar fi încălcat Constituţia…grav! Foarte grav. Doar că n-au reuşit să demonstreze unde şi când a încălcat-o. Pe cale de consecinţă, întrebarea lor e fără fond, şi a fost tratată de subsemnatul aşa cum fac întotdeauna când sunt întrebat prăpăstii. Mă fac că nu aud. Nu sunt obligat să răspund „prezent” la enormităţile vanitoase ale cuiva. E dreptul meu! Aşa că n-ar fi rău să vă comportaţi cu cei care au refuzat să voteze ca şi cu nişte cetăţeni care şi-au exercitat un drept, fie că vă place, fie că nu.
    Cât îl priveşte pe Liviu Rusu şi jeepurile sale, sunteţi jurnalistă, cercetaţi, investigaţi, nu mă întrebaţi pe mine, cu atât mai mult cu cât fix în aceeaşi frază îmi pretindeţi să „tac total”. Există justiţie, organe de urmărire penală, presă liberă. La treabă!
    Opinia mea rămâne aceeaşi. Guvernul să treacă odată la munci, că de-aia e guvern, să guverneze, nu să să dea de-a trânta cu preşedintele. Aştept să fie realizate prevederile referendumului (validat !) referitor la reducerea numărului de parlamentari. Aştept demisia unui doctor în ştiinţe juridice care a plagiat 82 de pagini din teză. Aştept ca societatea românească să se trezească din ilogic şi să-l pună la colţul ruşinii pe preşedintele-dublu repetent, care a distrus măreţul partid al Brătienilor. Aştept să se respecte legea cu acrivie. Aştept să se stabilizeze cursul leu-euro şi să văd un guvern îngrijorat de secetă, de sistemul naţional de irigaţii, de TVA şi de balanţa plăţilor externe, de mioritica şi interminabila, filosofica indecizie a problemei resurselor naturale româneşti, un guvern care să mă facă mândru când ies din ţară şi prezint paşaportul românesc.
    Foarte concis, materialul de mai sus ar spune aşa: „mucles. N-aţi votat, nu existaţi!” Vă înşelaţi.Faptul că n-am votat nu poate fi ignorat. Asta înseamnă că existăm.

    • Vă cer să tăceţi fiindcă acesta este „statul de drept” pe care îl susţineţi. Acelaşi „stat” de drept în care oamenii care şi-au bătut joc de noi timp de patru ani sunt liberi, foarte bogaţi, trăind cu bani negri. Uniţi-vă într-un club şi apalaudaţi-i. Sunt de găsit la concursurile de Miss.

    • O să vi se pară dezgustător, dar NIMENI nu are dreptul să-mi ceară să tac. Nu în ţara asta. Nu în secolul ăsta.

    • Hmmm…incep sa apara comentatori mai informati si mai cititi decat trompetele ziaristice! Asta e bine! Bistritenii nu mai inghit orice jurnalist supus unui partid. Felicit cititorii dastepti!

    • Vad ca toata lumea vorbeste, se agita, dar pentru mine se pune totusi cu obstinatie o intrebare. Oare cine ne-a oprit pe noi ca romani sa fim ceea ce ar fi trebuit sa fim? Ce s-a intamplat in acesti 22 de ani daca am ajuns aici? Toti si fiecare se considera indreptatit, mai indreptatit, si mai indreptatit sa judece pe celalalt, pe ceilalti, fara insa a vedea padurea de copaci….Tot ceea ce s-a intamplat in acesti 22 de ani parca sunt subiect de telenovela cu generic de manele! Ne suparam ca occidentalii ne fac tigani, dar uitat-va in jurul Dvs si constatati ca acesta este tocmai comportamentul nostru… Este extrem de trist…Ne credem buricul pamantului dar, de fapt…. Unde credeti ca va ajunge tara asta si poporul acesta, in acest fel, peste alti 20 de ani? Vom mai exista oare? Cu iertare daca am fost dur, dar sunt extrem de dezamagit!

  • Domnii Victor Ponta, Crin Antonescu si Dan Voiculescu nu au castigat nicio majoritate la referendum. Alte cuvinte sunt inutile . . .

  • Doamna Cristiana Sabau, eu nu am mers la vot si nu ma consider nici smecher nici prost, de ce vorbesti dumneata de smecherii de la PDL, cand USL-ul a furat cat a putut la acest referendum, i-a obligat pe oameni sa mearga la vot sub forma diverselor amenintari din partea primarilor USL. Romanii care au o verticalitate si o conduita morala corecta nu au dorit sa valideze hotia nemernicilor de la USL, iti trebuie si putina inteligenta ca sa sti ca nu trebuie sa mergi la vot!!! Spune-mi dumneata mie cu ce ii incurca Basescu pe Ponta si Antonescu. USL-ul e la guvernare acum, sa nu-mi spui ca din cauza lui Basescu nu pot mari ei salariile si pensiile…ai? ca s-au batut cu pumnul in piept ca ei fac si dreg. Sa faca, sa creasca nivelul de trai, sa scada cursul euro, sa ia masuri de stimulare a economiei, ca de-aia au venit la guvernare si Basescu o sa-si termine mandatul de presedinte asa cum e normal, prin alegeri prezidentiale normale din 5 in 5 ani, nu fortate cum vor USL-ul sa le faca. Ok? m-ai inteles? iar DNA-ul o sa-si faca treaba sa mai bage cate un „Nastase” in puscarie!

    • Să înţeleg de la dumneavoastră că, dacă USL nu „fura”, nu participa nimeni din Bistriţa-Năsăud la vot la acest referendum? Dacă au „furat” sub 40% au furat degeaba. E lipsit de sens ce spuneţi.
      Înţeleg că cei din Cluj au lipsit masiv de al referendum. Cât Boc a fost premier au curs fluvii de bani spre Cluj, s-a început autostrada Transilvania, etc. La Bistriţa ce s-a făcut? Depozitul de gunoi? E o ruină deja.

    • are sens deshteapta ce esti…daca nu furau nu treceau de 35% prezenta la vot si erau ridicoli

    • :))) corect, asa este, fara dovezi nu exista fapte….te rog spune-mi ‘mneata care sunt dovezile ca Basescu a incalcat Constitutia….se pare ca domnii Ponta si Crin nu le-au gasit…si totusi Parlamentul l-a suspendat!

    • Doamna Cristiana, daca tot abordati teme nationale, nu doar locale, de ce nu mentionati si prezenta suspect de mare in unele localitati din judetele cu traditie PSD. Adica, prezenta de peste 100% in localitati care nu au turism ( decat electoral ) mi se pare un semnal de frauda, pe care cred ca dumneavoastra, ca jurnalist, ar trebui sa-l analizati. Pe langa cele din jud. Dolj si Teleorman, recordul absolut a fost urmatorul: În comuna Lepşa din judeţul Vrancea, condus de baronul PSD Marian Oprişan, prezenţa la vot a ajuns la …250%. Potrivit Biroului Electoral Judeţean, pe listele permanente au votat 347 de persoane, în timp ce pe listele suplimentare au votat aproape 870 de turişti. Mentionez ca sursa acestor informatii sunt ziarele Evenimentul zilei si Hotnews, dar cred ca datele sunt verificabile la BEC. Faptul ca cineva sta acasa la un referendum mi se pare mult mai putin grav ( chiar deloc ) decat faptul ca cineva fura si inventeaza voturi. Dumneavoastra nu vi se pare la fel?

  • liviu rusu traieste…….la guvernare e usl…..de ce nu se iau masuri ?………aaaaaaaaaaaaaa!….le e frica la usl ca peste 5 ani sa nu se afle in aceeasi situatie? (cand se mai aresteaza cate un „nastase” se cere acordul ambelor parti…si dupa aceea se …executa)

    • s-au luat masuri, a fost schimbat din functie. atat poate face usl-ul in mod legal si democratic. alte masuri cu tema penala trebuie sa le ia justitia. deci n-are treaba administratia cu justitia in acest moment. la justitie are influenta in acest moment persoana pe care ati pastrat-o pe functie, fapt dovedit de 8 ani incoace perioada in care justitia a ascultat orbeste de presedintele vostru. din aceste motive stimabila voastra europarlamentar procuroare securisto-comunista, macovei, a inceput sa zbiere la urechea europei ca i se ia justitia de pe mana, ei si sefului ei.

    • cand spui „presedintele vostru si stimabila voastra” te referi la pedelisti ….nu?…(sunt total neustru…..ai vazut tu vreun prwst sa aiba afinitati politice?)

    • spun „vostru” pentru ca nu e al meu. eu si inca peste 7 milioane l-am demis ieri. culoarea ta politica nu ma intereseaza, si sa nu crezi ca eu as accepta sa am vreuna.

    • peste 7 milioane….inseamna si 22…nu? sau nu prea intelegi sensul cuvintelor ca te pierzi printre……capsuni!!!!!

  • nu vad legatura dintre lai lai la si referendum, ca a reusit sa stranga mai multi oameni la un loc? au fost suficiente sectii de vot si timp, daca lumea nu dorit sa iasa la vot a fost cu un motiv, nu e nimeni obligat sa voteze si nici nu ar trebui sa fie vreodata in romania noastra.
    Pentru ca referendumul sa fie justificat nu inseamna ca trebuie sa fie si valid.

  • Foarte bine a scris Sarr de la Marssa….nu suntem nici smecheri nici prosti cei care am decis sa nu participam la vot si sa nu validam hotia nemernicilor de la USL. PSD si PNL sunt la guvernare, nu au decat sa mareasca salariile si pensiile, sa creasca nivelul de trai al romanilor si vor domni 100 de ani. Din cauza lui Basescu nu pot ei guverna? din cauza lui Basescu nu pot lua masuri pt stimularea economiei? din cauza lui Basescu nu pot reduce impozitele si taxele? din cauza lui Basescu nu pot sa ieftineasca alimentele?, din cauza lui Basescu nu pot combate seceta? din cauza lui Basescu nu pot incuraja investitiile straine in Romania, din cauza lui Basescu nu pot creste exporturile tarii? din cauza lui Basescu nu se pot ei c_ca? DNA-ul trebuie sa-si faca treaba sa ii bage la puscarie pe cei de teapa lui Adrian Nastase pe care unii il compatimesc atat de mult (saracul cat de cinstit si corect a fost el). Prin urmare draga Ponta si draga Crin asteptam cu nerabdare marirea salariilor si pensiilor si cresterea nivelului de trai a tuturor romanilor si sa va stea in gat daca nu veti reusi sa ma faceti fericit !!!

    • Stimate domn, toate cate ati mentionat pana acum trebuiau facute deja acum multi ani…Iar a cataloga niste oameni cu invective de genul „nemernici” mie mi se pare cel putin periculos! PDL sau USL sau PPDD sau care or mai fi sunt niste acronime care ascund mase mai mari sau mai mici de oameni…..de romani…. A-i cataloga pe toti ca fiind „nemernici” parca nu prea cadreaza cu civilizatia…..europeana…..romaneasca de peste 2000 de ani… Sau daca da, atunci imi retrag cuvintele. Intr-adevar, clasa politica ar trebui sa se preocupe de cei care i-au desemnat reprezentanti si nu de altceva! Un politician strain spunea candva ca diferenta dintre ei si politicienii romani este modul de a considera echilibrul interesului comun si personal. Daca la occidentali intre cele doua exista un relativ echilibru, la ai nostri interesul personal sau ingust de grup este sus iar cel comun este foarte jos. Poate ca nu am dreptate, dar asta vad eu din afara….

    • limbajul liderilor USL la adresa lui Basescu si limbajul trompetelor lui Felix, cadreaza cu civilizatia…..europeana…..romaneasca de peste 2000 de ani ??!!! ……..ups ca m-am uns! :)))) hai ca ai fost tare, bine ca nu te-ai referit la civilizatie chineza care este mult mai veche :))))

  • Desi ma aflu in aceeasi situatie cu alti comentatori de mai sus, indraznesc sa va cer o judecata mai rece a ceea ce s-a intamplat. Sentimental va inteleg; ca om de presa harsit printre politicieni, indraznesc, totusi, sa va rog sa va distantati de orice parti-pris si sa va puneti in situatia de a-i intelege pe cei ce, pragmatic, au luat o decizie cat se poate de democratica, folosind uzul ratiunii si toate datele pe care le-au avut la dispozitie in cantarirea propriei decizii.
    Marturisesc, ca om care am participat pana acum la toate rundele de alegeri post ’89, ca am trecut spre sfarsitul zilei spre a verifica daca nu a uzat cineva de dreptul meu de a nu vota… lucru pe care-l regret – m-am indoit putin mai mult decat era necesar de cinstea oamenilor din partidele bistritene.
    Ratiunile neprezentarii mele la referendum sunt legate in primul rand de siluirea Constitutiei in ajungerea la suspendarea presedintelui; graba cu care domnul George Crin Laurentiu Antonescu si-a dorit, iata, sa fie presedintele Romaniei pentru o luna, mi s-a parut absolut nejustificata. E o vorba : fiecare pasare pe limba ei piere – eu cred ca domnul presedinte Basescu chiar merita sa plece inainte de epuizarea mandatului din functia de inalta onoare pe care o ocupa in statul roman, dar momentul acesta nu trebuia sa fie provocat de o maniera absolut aiuritoare, lucru perceput de mine ca fiind o executie publica de joasa speta. Iar cei ce ravneau la scaunul prezidential… vai de mama lor. Personaje care nu se cadea sa ridice piatra ‘nainte de a se privi pe ei insisi, cu tot backgroundul personal deloc favorabil lor in perceptia publica, necarismatici si scuipand pe gura doar venin.
    O alta vorba, de care personal tin cont in judecatile mele, e ceea legata de faptul ca, atunci cand doar un om iti spune ca te-ai imbatat, ai toate atuurile sa nu-l crezi, poate se insala, dar, atunci cand mai multi oameni iti spun ca esti beat, apoi sigur ca-i musai sa te duci sa te culci. Cam asta repetau la adresa initiatorilor suspendarii foarte multe persoane din cadrul diverselor organisme politice din exterior, care nu prea cred eu ca aveau parti-pris-uri cu musiu Basescu. Acelasi lucru il spuneau si parte din elitele intelectuale interne. Le-am urmarit argumentatiile, am chibzuit ce-i de facut.. si de aici solutia.
    Iar celor ce nu au cugetat la ceea ce fac, pot sa-i indrum sa cugete acum de ce „graba strica treaba”.

    • Cristiana s-a distantat, insa asteapta si ea ca si cei aprope 19 milioane de romani sa se sfarseasca razboiul personal dintre domnul Basescu si domnul Ponta, care mi se pare mai mult un razboi intre generatii si personal, care n-are nicio legatura cu asteptarile romanilor. Lasa-ne si du-te, nu sta la „masa verde”, s-a terminat domnule Basescu. Democratia are doua componente, cea de legalitate si cea de legitimitate.NU AVETI LEGITIMITATE! Judecati si singur domnule presedinte si plecati acum pana nu i prea tarziu pentru Romania. Iar dumneavoastra domnule Ponta lasati atitudinea de scolar plangacios, dati dovada ca sunteti om de stat si apucati-va de munca si nu pentru cei 8 milioane pe care i-ati fluturat azi prin presa, ci pentru tot poporul care, o parte, v a sanctionat prin neprezentare. Poporul v a sanctionat, nu s-a solidarizat cu domnul Basescu, pentru ca ati manifestat atata graba, calcand principii, doar pentru a obtine puterea absoluta. Intelegeti ca sunteti primul ministru al Romaniei? Incetati lupta asta surda, fiindca nu-i lupta poporului roman!

    • M-am săturat de politică, de alegeri, de jumătăţi de adevăruri, de strategii, de şmecheri. Da, aţi intuit foarte bine. M-am săturat de toţi şi am obosit.

    • Toti suntem obositi, suntem un popor obosit, care se gandeste cu teama la viitor. Ce s-a intamplat nu are nici o legatura cu asteptarile romanilor.

  • Incredibil cat patos punem in a apara o pozitie sa alta, fara sa judecam ca nici uneia din cele doua tabere nu ii pasa de noi, iar castigarea de catre una dintre tabere a razboiului actual nu ne va aduce noua, oamenilor de rand, niciun folos. Lupta se da pentru ca oamenii dintr-o tabara sau alta sa se bucure de avantajele prezentei la guvernare. Imi pare nespus de rau ca domnul Walter Born nu va mai posta comentarii. Este un om de admirat din toate punctele de vedere.

  • Romanialibera.ro 24 aprilie 2012
    “Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat ieri România în cazul celor doi civili ucişi prin împuşcare în timpul mineriadei din septembrie 1991, care a condus la căderea Guvernului Petre Roman. CEDO a constatat nerespectarea dreptului la viaţă, precum şi faptul că, în tot acest timp, justiţia română nu a reuşit să afle cine sunt criminalii Auricăi Crăiniceanu şi ai lui Andrei Frumuşanu. Practic, nici în 2012 nu se ştie cine a tras în cei doi în septembrie ’91.
    ………………………………………………………………………………………………………
    Soţia lui Viorel Crăiniceanu, Viorica, a murit când avea numai 27 de ani, împuşcată în cap, în timpul mineriadei din 1991. Andrei Frumuşanu (24 de ani), fiul soţilor Frumuşanu, a fost împuşcat mortal la 24 de ani.
    ……………………………………………………………………………………………………….
    Procurorii militari, locul unde dosarul a fost tergiversat cel mai mult, au făcut ancheta total neprofesionist, lucru constatat şi de instanţele de judecată.
    În ceea ce priveşte evenimentele din 1991, încă de la primele ore ale zilei de 25 septembrie, în jurul Guvernului au fost plasate cordoane de militari care să ţină la distanţă grupurile de mineri care veneau spre Bucureşti să protesteze.
    ………………………………………………………………………………………………………….
    Cum Petre Roman se afla la Guvern, la faţa locului a fost trimisă şi o subunitate de la Formaţiunea de Intervenţie Antiteroristă a SPP……..”
    ………………………………………………………………………………………………………
    ….romani nevinovati au fost teroristi in tara lor, pentru simplul motiv ca se aflau intr-un moment nepotrivit, la locul nepotrivit.
    La alegerile din 2005, printre alte promisiuni, probate ulterior a fi MINCIUNI SFRUNTATE, aflarea ADEVARULUI in acest caz , pentru mine a fost un motiv in plus pentru a-i acorda votul lui Basescu Traian.(in spiritul aflarii adevarului despre mineriadele care au “tinut” Romania departe de lumea civilizata, am convins multa lume ca “acesta este omul”)
    Naivitatea si lipsa de informare nu sunt scuze cu care sa ma mandresc azi.
    Un popor care nu isi recunoaste greselile, nu invata din ele si nu le corecteaza prin “pedepsirea vinovatilor”, este un popor care nu exista pentru sine.
    Intr-o forma sau alta, se afla in slujba “manipulatorilor” care vremelnic subjuga tara si folosesc statul ca instrument al “rezolvarii”propriilor interese.
    Oare cati dintre cei care au refuzat sa mearga la VOT, in urma indemnului acestui UNIC SALVATOR AL DEMOCRATIEI SI STATULUI de drept(cu PD-L vesnic sub aripa domniei sale), stiu unde era in ACELE TIMPURI si mai ales CU CE SE OCUPA d- l B.T.(era cumva ministrul care se ocupa cu transportul minerilor la Bucuresti?)
    Ziua de 29 iulie a fost si Ziua Imnului National. O zi care fie ca am vrut, fie ca nu ne-a interesat, a intrat in istoria romanilor drept o zi in care, acest popor si-a ridicat privirea din tarana si si-a indreptat spatele, privind cu demnitate in ochii celor care prin comisioane si mita si-au asigurat piete de desfacere, lasand milioane de romani fara locuri de munca.
    Celor care au decis sa ramana acasa cu mintea lor, le doresc sincer sa nu simta NICIODATA regretul acestei abtineri. Pentru cei care nu au participat fiindca asa au fost sfatuiti, nu am NIMIC de transmis.(adica as avea totusi ceva…..daca nu ar fi fost impuscat, Andrei Frumusanu ar fi fost azi …de varsta mea.)
    ……………………………………………………………………………………………………………..
    Am reluat acest comentariu, cu riscul de a fi catalogat „in criza de inspiratie”, dintr-un singur motiv. Desi sunt mandru de faptul ca peste 8 milioane de romani, intr-un fel sau altul, au gandit ca s-a umplut paharul MARINARULUI, o parte semnificativa a bistritenilor au gandit altfel. Le respect opinia insa acest mod de a gandi m-a durut azi mai mult decat in ziua in care acest FAPT era doar o presupunere.
    Oare ce inseamna pentru unii dintre noi o viata de OM? Oare este nevoie de o legatura intre noi si cel IMPUSCAT pentru a ne sensibiliza?

  • Printre cele mai bune articole de dupa masacru din 1989!
    Fiti perseverenta, multi inteleg ce scrieti si le place!
    Celelalte ziare sunt sub nivelul acestuia, o sa ajunga toate ca si Can Can pentru ca asta place adeptilor basescieni!
    Sunt si comentatori care au ceva de spus, acest Dany e pe langa, No ofense! E doar Giga Contra, nu combate, nu numica!
    Asa sunt unii toata lumea vede ca e alb, ei vad Negru!
    Cunosc specia! Le place subcultura, sunt in largul lor! Editorialul e foarte Bun!
    Imi lipseste si POST CONTROL!

  • doamne, nu pot sa spun, mi se pare strigator la cer. la noi in comuna, sambata, consilierii locali si membrii simpatizanti ai primarului (PNL) au mers din casa in casa cu tabele pe care oamenii sa le semneze spunandu-le ca daca nu vor semna nu mai au ce cauta la primarie, ca nu le va da nici macar o adeverinta.eu stiu ca atat primarul cat si domnii consilieri isi primesc banii din munca noastra, a celor care locuim in aceasta comuna, din impozitul pe care il platim. intr-o localitate din comuna, dumineca, cu spume la gura, si nervos nevoie mare, a batut la portile oamenilor insa-si maria sa primarul, amenintand ca daca nu ies la vot nu le va mai face nimic in sat. a cerul copii dupa listele permanente si cine nu a votat a fost chemat la vot de el si prietenii sai, nu cu vorba buna, ci cu amenintari. am uitat sa spun eu sunt din comuna livezile. asta este democratia pe care o trambitam cu totii……

    • Această comună fiind? Doamnă, aţi auzit de 112? De ce aţi acceptat nedreptăţi, minciuni, furturi? De ce nu aţi sunat la Poliţie? Trebuia să fotografiaţi, să filmaţi. Orice telefon banal are cameră. Nu trebuie să stăm indiferenţi când vedem fraudă sub ochii noştri. NICIODATĂ. Altfel, vom constata mereu, după îngropare, că cineva a murit. Şi vom plânge degeaba.

    • A zis ca e comuna Livezile. Eu unul nu o prea cred deoarece Livezile nu e o comuna ascunsa prin vai si munti unde un primar sa-si poata face de cap.

  • Mai lasa-ma cu smecheriile, Cristiano….Tu esti chiar…??? Ponta – Crin ti se pare salvarea Romaniei ? Mie imi pare rau ca aceste persoane din generatia tanara sunt mult mai periculoase decat cele din generatia pe care o consideram pana acum comunista…Cristiano…daca tie ti se pare ca USL-ul a pornit-o pe drumul cel bun, atnci nu mai am ce zice…romanii isi merita conducatorii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS