Trenul „Săgeata Albastră” pe ruta Cluj – Ilva Mică – Rodna Veche şi retur și-a încetat cursele începând cu prima zi din noul an. Iniţial, CFR a vrut să scoată trenul din circulaţie din 10 decembrie 2017, la patru luni de la marea inaugurare a liniei în prezenţa fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, dar apoi l-a lăsat să circule cu ordin special până la finalul lui 2017. Din 1 ianuarie 2018, cursele au fost suspendate de tot.
Şeful Gării Ilva Mică, Traian Mutu, a declarat pentru Timp Online că nu a primit nicio informare legată de soarta acestui tren. ”Cursa a fost introdusă cu ordin special, a mai fost lăsată până în 31 decembrie 2017. În livretul de mers se precizează că circulă cu ordin special. Deocamdată nu am primit nicio înștiințare oficială legată de această cursă în anul 2018. Vom vedea dacă va mai circula. Întreabă multă lume de tren, copiii și studenții ar fi vrut să-și facă abonamente. Este scoasă la licitație linia Ilva Mică – Rodna Veche pentru închirierea către un operator privat de călători. Nu știm ce se va întâmpla. Nu știu cine vine, că în fiecare an se face acest lucru”.
Până acum, trenul a circulat cu ordin special. Tronsonul de cale ferată Ilva Mică – Sîngeorz-Băi – Maieru – Rodna (20,6 km) a fost inaugurat de fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, la 1 august 2017. El a făcut călătoria inaugurală cu ”Săgeata Albastră” alături de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Mai multe despre momentul inaugural, Timp Online a scris AICI.
Conform unor surse, de la inaugurare şi până în prezent, au fost foarte puţini călători între Ilva Mică şi Rodna întrucât trenul parcurgea 20 de km în 50 de minute. Aşa se face că, într-o zi, au circulat în medie 5-6 călători/tren, iar dintre aceştia unii nu şi-au cumpărat bilete. Nici elevii nu l-au prea folosit întrucât programul era nepotrivit, trenul plecând puţin după ora 5 dimineaţa din gara Rodna Veche, mult prea devreme pentru ora de începere a cursurilor. În plus, „piraţii” care de ani de zile aşteaptă la Ilva Mică pensionarii care merg în staţiune la Sîngeorz-Băi ca să-i transporte până la hotel şi de acolo înapoi la gară nu au abandonat nici ei afacerile care le mergeau din plin, aşa că trenul nu a avut nicio utilitate turistică. Aceleași surse autorizate au declarat pentru Timp Online că, în situaţia în care ar fi continuat să circule în aceste condiţii, trenul ar fi făcut o gaură de peste un milion de euro pe an CFR. Numai divizia de călători cheltuia zilnic 15.000 de lei ca să asigure circulaţia trenului între Cluj – Ilva Mică – Rodna Veche şi retur în condiţiile în care încasa foarte puţin din vânzarea biletelor.
Felicitari pt tam tamul care s-a facut la inaugurare . Un mare fas !!!
Nu pun PSD-iștii din loco de un referendum și pe această temă?
Dacă tot au pe ordinea de zi asemenea problemă cu primarul.
Nu pun PSD-iștii din loco de un referendum și pe această temă?
Dacă tot au pe ordinea de zi asemenea problemă cu primarul.
Aș fi curios să aflu, nu cumva firmele de autobuze din zonă au fost printre sponsorii principali ai PSD-ului la alegeri? Eu cred că da. Ba mai cred că au bătut și cu pumnul în masa PSD-ului. Apoi tot PSD-ul a închis secția (d-l Mitrea era ministru), ei au redeschis-o, iară tot ei au închis-o. Crudul adevăr, pt. unii.
Neavând ce inaugura în România , Ministrul Transporturilor s-a dat cu Săgeata de la Ilva Mică la Rodna . Aşa tam tam au făcut de ziceai că inaugurează vreo autostradă . Acum şi-au dat seama că-s tâmpiți şi au scos trenul . Când vezi atâția oligofreni adunați laolaltă , îți vine să te amuzi , dar îți trece repede când ştii că toate astea sunt suportate din foarte mulți bani publici .
La intrare in Ilva Mica, Sageata Albastra a depasit viteza luminii si a zburat de pe sine ajungand pe planeta Marte unde-i canta Cuc-u. Cucu Bau, Cucu Bau…
La deschidere tam tam, poze… toata lumea mandra de realizare. Acum? Responsabili? Cine raspunde de esecul acestui proiect?
hahaha Ce inseamna ca oile sa nu gandeasca!
De la Ilva Mica la Rodna sunt 21km!!!
Sageata albastra este dotata cu motoare de camion care consuma 20-35l/100km…deci la cei 40km dus intors rezulta un consum de 10l carburant…adica 55RON…..deci…unde sunt cei 15.000ron pe zi? :))))
Se spune ca „nu toti” isi luau bilet…pai intreb eu…cine e de vina? Cel care a tras sforile sa se introduca un tren care vine de la Cluj…si nu se opreste la Ilva Mica…ci merge pana la Rodna??? Sau „nasul” care prefera sa ia o spaguta mica decat sa taie bilet?
Sunt zone in tara unde CFR-ul nu face profit, dar circula pentru ca sunt zone izolate si pentru ca si acei oameni merita sa aiba o cale de acces!
Oare e mai bine ca studentii care faceau facultatea in Cluj acum nu mai au cu ce ajunge acasa?