Actualitate

Sanie de vară pe Dealul Cocoș, peste 29 mil. lei. Ce presupune investiția în Alpine Coaster

Pe agenda Consiliului Local în ședința din 31 ianuarie se află și aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru o sanie de vară (Alpine Coaster) pe Dealul Cocoș din Unirea, acolo unde se află și pârtia de schi.

Investiția constă în realizarea unei instalaţii tip sanie de vară cu o lungime pe partea de urcare de 1.150 m, respectiv de 2.640 m pe traseul de coborâre, și o lățime de maxim 3 metri.

Conform studiului de fezabilitate, lungimea propusă este de 3.790 m, fiind prevăzute 50 de vehicule cu câte 2 locuri, cu o capacitate de transport de 250 de persoane pe oră. Viteza maximă: 40 km/h. Diferența de nivel: 252 m.

Pe tot traseul căii de rulare se va monta un sistem de protecție, astfel încȃt nu va fi posibil accesul pe traseul instalației. Coborȃrea se face automat datorită gravitației, astfel încȃt nu este necesar alt tip de energie pentru propulsarea vehiculelor. Pe traseul de coborâre se vor executa fundații doar pentru zonele cu poduri suspendate, spirale sau în zonele cu viraje pe traseu mai mari. Pe majoritatea traseului, instalația de coborâre va fi montată pe sol.

Lucrările presupun: executarea săpăturilor pentru fundațiile stațiilor de plecare, sosire și stâlpilor în zona intermediară, turnarea betonului de egalizare, montarea armăturilor, executarea lucrărilor de decofrare și hidroizolare a fundațiilor, realizarea umpluturilor și compactărilor pe lângă fundații, refacerea zonelor afectate în timpul execuției.

Valoarea estimată a investiției este de 29.189.502 milioane lei. În bugetul Bistriței pe 2023, care va fi aprobat în februarie, suma respectivă este prevăzută la capitolul credite de angajament.

Pentru sania de vară se propune un tarif de 25 lei/adult și 18 lei/copil la o estimare de 125.000 turiști/an, din care 100.000 adulți/an și 25.000 copii/an. Programul de funcționare va fi de 8 ore/zi, 300 zile/an. Conform informațiilor prezentate, se constată că investiția va genera un venit anual de 2.950.000 lei.

”Proiectul va întregi infrastructura existentă în cadrul Complexului Sportiv Polivalent Unirea, bază sportivă care constituie un pol de interes pentru dezvoltarea şi creşterea atractivităţii municipiului Bistriţa şi ca zonă turistică, prin deschiderea unor oportunităţi inedite de agrement şi petrecerea timpului liber. Necesitatea investiţiei rezultă în special din lipsa unui spaţiu destinat relaxării şi agrementului pentru un număr important a locuitorilor municipiului Bistrița, care pentru a-şi petrece timpul liber trebuie să parcurgă distanțe mari până la cele mai apropiate locaţii care asigură condiţii de agrement şi relaxare, în special în scurtul timp liber de la sfârşit de săptămână”, spune primarul Ioan Turc în referatul de aprobare.

La sfârșitul anului trecut, Ioan Turc declara într-o conferință de presă: ”Jumătate din costul saniei de vară îl reprezintă de fapt instalația de tractare. Dacă tot avem telescaun, să îl folosim, așa cum am făcut și prin montarea suporților pentru biciclete. O sanie de vară este o investiție care atrage foarte mulți oameni. Am văzut cum funcționează, este ca un magnet, deci n-am nici cea mai mică emoție, va fi nu rentabilă, ci aducătoare de venit. Vrem să mergem pe un sistem de finanațre de tip credit furnizor, adică instalația să poată fi cumpărată în rate. Dacă vom reuși acest lucru, practic vom plăti din venit, deci nu vom greva bugetul local pentru realizarea acestei investiții”.

37 comentarii

  • Dnu Nelu văd ca Numa bazaconii ai in cap. Rezolva dle Orașul apoi fa ce vrei, ca Numa prostii aveți in cap. De fezabil nu va fi veci fezabil proiectul.Numai bine !

    81
    9
  • Este si asta o mostenire si in concordanta cu continuitatea in administratie. Adica o viziune marca Cretu.
    Chiar daca se va autofinanta la inceput am dubii sa fie rentabil sau macar sa se autosustine pe termen lung. Ca si toate investitiile astea locuitori locali se vor plictisi rapid si toata treaba sta si rezista doar daca se vor misca in promovarea zonei de turism.
    Cum vad, in ultimi 30 de ani to ce s-a dezvoltat in turism au fost „pensiuni” finantate de programele UE care au fost tinute de forma activ pana s-au transformat cit se poate de rapid in case de vacante private.
    Ce idea despre turism are administratie locala si regionala se poate vedea la Colibita peisajul de vis incet se transforma intrun balci kitschos fara planuri si fara restrictii.
    Acollo unde se preteaza o arhitecura care se integreaza in peisaj, domina beton si cuburi din sticla si metal care dau durere la ochi.
    Cam asa va arata si „Wonderland”. Acollo au disparut deja habitate naturale sub beton, sub iarba uniforma sau sub asfalt si se vor mai ingropa alte millioane de Euro tot in stilul asta.
    Ma astept sa apara si ceva gen Draculaland cu caruseluri etc. S-ar potrivi perfect cu restul.
    Se pare ca nu avem alte probleme de cit distractie si chefuri.

    77
    9
  • Oamenii ăștia când ajung primari, cred că fumează ceva tare bun.
    Crețu avea probleme cu sporturile de iarna și Turcu are cu sporturile de vara… Ba fraților nu va e rușine să bagati peste 12 milioane de euro în figurile și ideile voastre de nimic??? Pai cu banii aia făceați vreo 5 grădinițe la standarde europene. Voi sunteți bătuți în cap sau fumați ceva de vă ia mințile

    84
    6
  • Consilierii sjng responsabili de got ce se jntampla prost saj bind kn acesf oras
    ..primaru propune
    Acesti consilieri cu diplome si prestatui comandate habar nu au de rentabilitate sau necesitate sau oportunitatea investitiei.. voteaza si doar atat…asa cum facem si noi!
    Asa ca nu avem ce comenta …mancam ce am comandat!!!

    43
    4
    • A fost superb la ștrandul Mecanica, am petrecut multe veri faine în acest ștrand fain. Până să se facă altă bază de agrement acolo cu puține lucrări de renovare actualul ștrand se poate redeschide rapid.

      59
      1
  • Numai comentarii răutăcioase! Să vedem ce spune și cealaltă parte, ce aprobă de fapt consilierii. Pe site-ul Primăriei Bistrita, sectiunea Consiliul Local, documente de sedința, proiectul nr. 15. La pagina 93/128 este prezentată premisa pe care stă estimarea veniturilor:

    „Pentru sania de vară se propune un tarif de 25 lei/adult și 18lei/copil la o estimare
    de 125.000 turiști/an din care 100.000 adulți/ an și 25.000 copii/an.
    Programul de funcționare va fi de 8 ore/zi, 300 zile/an.”

    Cum vi se pare? An de an, tot bistrițeanul, de la cel cu barba sură până la cei cu suzeta în gură se va sănia minim de două ori. Zi de zi în cele 300 de zile de funcționare (o cifră probabil corelată cu perioada de lactație a vacilor căci alta explicație nu avem), 417 cetățeni se vor pune la coadă la telescaun, 52 pe oră. Dacă, din minut în minut se va arăta câte un doritor și nu vor fi ambuteiaje pe drum sau probleme cu parcarea, suntem acolo. Fezabil, nu?!? De fapt, nu vor fi probleme cu parcarea. Ne putem imagina că vor veni în fiecare zi doar 52 de cetățeni care vor sta 8 ore și se vor va una-într-una cu sania și vor distra la nebunie. Și dacă nu va fi suficient de atractiv pentru public, nu va fi o problemă la tariful preconizat, să asigure primăria un numar zilnic de funcționari care, prin rotație să se dea cu săniuța în cele 8 ore de program.
    Cred că consilierii majorității (dar ce spun eu, acum vorbim de unanimitate nu de majoritate) ar putea să aprobe așa ceva.

    Chiar și așa, cu 125.000 de clienți pe an, ca să obțină în 30 de ani rentabilitate financiară pentru săniuța propusă, consultantul a folosit o rată internă de actualizare de 5%. Ghinion! Asta era valabilă pe când inflația și deficitul de cont curent trebuiau menținute sub 3% nu în condițiile în care inflația a fost 16% și ratele dobânzilor bancare au ajuns la 10%. În aceste condiții, guvernul României a impus în 2022 folosirea unei rate de actualizare de 5% prin Ordinul nr. 1837/2021 pentru ca în 9 ianuarie 2023 să fie publicat în MO nr. 23 Ordinul nr. 2580/177/2022 privind revizuirea ratei de actualizare ce va fi utilizată la atribuirea contractelor de achiziție publică în anul 2023. Noua rată este de 9,5%.
    Ei bine, așa ceva consilierii nu pot să aprobe. De fapt SF-ul întocmit în condițiile unei rate de actualizare de 5% când legea spune 9,5 nici nu avea cum să ajungă în halul ăsta pe masa consilierilor. El trebuia retrimis consultantului pentru refacerea tabelelor analizei cost-beneficiu.

    Dar, nici așa nu e rău. Dacă tot vor să discute asupra subiectului consilierii ar trebui să agreeze dacă sunt de acord cu cifra de 125.000 de clienți ai săniuței pe an cu riscul ca să nu mai iasă indicatorii la noua rata de actualizare stabilită de Guvern sau îngăduie consultantului ridicarea numărului de clienți la 250.000. Așa, sigur se atinge pragul de fezabilitate. Doar mai are Primăria angajați și, la o adică mai pot sprijini proiectul și funcționarii de la CJ și Prefectură. Sunt convins că se va adopta cea mai înțeleaptă decizie. Mult succes lucrărilor CL!

    54
    7
    • Rectific, rata de actualizare impusă de Guvern în 2022 pentru proiectele de investiții era de 5,6%. Nu 5% cum mi-a scăpat, mai sus și cum e în SF-ul supus aprobării.

      36
      4
    • Indiferent cati vor fi sa se traga pe sznie toti banij vor fj pe cheltuirli sj jnca de vrei 3 ori cat jncasarile…..ADICA TOT DE LA BUGETul locsl SE VA subvebtiona FUNCTIONAREA saniei pe prjncipiul ca NU TREBUIE SZ FIE FEZABILA ACYIVITATEA DE DISTRACTIE A 3%DIN POPULATIA MUNICIPIULUI….
      P.S. investitii pentru vomision!!!

      14
      3
  • Este necesar un stadion de Rugby în mijlocul orașului pe strada Drumul Cetății acolo unde afost LDP-ul.
    Oamenii din oraș au nevoie de un stadion lângă ei nu departe la Cuca Cocoșului.

    57
    13
  • Pentru iubitorii sporturilor tehnice cu motor care dezvoltă și creieul nu numai mușchi și care sunt văduviți de facilități adecvante pentru practicarea acestor sporturi frumoase este nevoie de construirea unui Circuit Moto în Cocoșu lângă Aerodrom.

    54
    7
    • La care cam trebuie vreo 60000 mp care pe linga costuri de aprovisionare (minim 600000€) mai trebuie amenajarea, utilitati etc.. Atit pentru o mana de omeni? Din bani publici? Ar fi fain dar mai nerealist de cit terenul de Rugby sau alte nise.

      6
      49
    • Walter, Acolo în Wonderland în afara orașului este necesar construirea Cicuitului Moto . Acolo se fac destule terenuri pentu alergat după bășici numai este nevoie de încă unul.
      Terenul de Rugby trebuie să se facă în oraș pentru a beneficia și cetățeni orașului de baze sportive.

      41
      6
    • Liviu, uitete la preturi de terenuri de acollo. E impozibil.
      Cind aveam eu acollo 2 hectare chiar am vorbit cu dnl Petr daca ar fi o idee acollo pentru asa ceva. Atunci acum vreo 12-13 ani nu a fost interes ca totusi si acum exista pista moto pe Cighir.
      Nu am nimic dimpotriva, chiar m-asi bucura sa exista.
      Am mai propus si idea unui poligon(la prefectura acum 1 an parca) mai amplu dupa modelul german ADAC care cuprinde asa ceva si inclusif un poligon pentru scoli de sofer care acum lucreaza pe o parcare si examene moto se fac intro curte de scoala. Doar ca trebuie un teren foarte mare si pe la wonderland preturi de teren sind deja foarte mari si cred ca este nerealist. Atit.

      4
      24
    • Circuitul Moto din Cocoșul de nivel Național si Intetnațional se face foarte ușor cu un singur buldozer.
      Dați-mi mie terenul și vi-l fac eu gratis dacă voi nu sunteți în state.

      13
      5
  • Aveți grijă tov.primar să rămână bani și pt.strand Mecanica,și-o renovare serioasa la baza Codrișor,așa veți primi felicitările de la dn.Bala……..pana atunci……..

    2
    3
  • Dacă este așa de rentabilă, de ce nu o face privatul? Privatul lucrează cu banii lui și îl doare dacă face investiții proaste. Primarul lucrează cu banii cetățeanului și-l doare în gaura cu..lui dacă face investiții proaste.
    Am eu așa o impresie că investițiile de acest tip ar trebui făcute de privați, iar primăria să se ocupe de administrarea orașului. Ar fi interesant ca primăria să ne prezinte câte străzi sunt neasfaltate și câte străzi au asfaltul degradat.

    40
    1
    • @ alex alexandru, Tu ești întreg ?!
      După experiența nefericită cu pârtia la care trebuie să plătim bani în continuare, tu vrei să aruncă alti bani pe un alt eșec sigur și să asteptăm ce ?! Să astemptăm poate un război sau altă calamitate care să ne șteargă datoriile ?!

      20
      1
    • Vrem să ne demostreze primarul Turc utilitatea și necesitatea propunerilor pentru pistele de bicclete de pe dealurile Budacului și Jelnei!
      Înaite să fie aruncați la gunoi banii noștri ai tuturor vrem să-l vedem pe Turc urcând pe o bicicletă normală dealurile Budacului și Jelenei deabia acesta ear fi cu adevărat un studiu de fezabilitate real.
      Hai Turcule știm că poți nu ne dezamăgi din nou ha ha !

      45
  • Sanie cu zurgălăi,
    Bistriță cu prostălăi,
    Pe Cocoș cobori și urci,
    Condusă de creți și turci,
    Sanie cu zurgălăi.

    47
    2
    • Aia din primarie is tot unul si unul. Unul mai pilos ca altul. Functii mostenite de la parintii lor comunisti si turnatori. Decebalul e catastrofal, iar din ce citesc urmeaza A Muresanu si Nasaudului, probabil va fi inchis atunci tot orasul. Cand va exista o lege a interzicerii sommului in adminustratie, sau a statului pe functii babane pe mai mult de 10, atunci poate mai exista o sansa pentru tara asta. Dar atata timp cat exista o gramada de habarnisti care poate merg la lucru sa se uite pe facebook doar, lucrurile vor merge din rau in cel mai rau.
      Este fantastic cum in primarie pot exista familii intregi, neamuri si clanuri, iar in unele cazuri toti is sefi… chiar asa????

      29
      1
    • Sanie cu zurgălăi,
      Cu ciolaci, cu ciucălăi,
      La Bistrița struți și curci
      Conduse de creți și turci,
      Sanie cu zurgălăi.

      26
      1
  • Dacă tot aveți bani de cheltuit, eu aș vrea un circuit de formula unu! Imaginați-vă câți oameni vor veni și cât de repede se va amortiza investiția, mai ales că aproape avem și stația de asfalt gata de funcționare. Bineînțeles cu bani de la primărie, adică banii noștri, a proștilor care vă votează și vă suportă
    P.S. și un aeroport ar mai fi rentabil și de ce nu un port să vină oamenii cu vapoarele la Bistrița!

    17
    4
    • Da într-adevăr un Aeroport este strict necesar pentru un oraș modern, de fapt acest Aeroport este și inclus în PATJ. Brașovul tocmai și-a făcut un Aeroport nou nouț și urmează să-și facă aeroport și comunitatea Galați-Brăila.
      Da ar fi frumos să avem un circuit de Formula 1 dar să fim totuși realiști un circuit mai mic este suficient pentru Bistrița.

      22
      2
    • @ Vreau și eu ! Toate bune și frumoase și chiar necesare până la faza cu Portu . Cum să se facă Port la Bistrița pe un râu plin cu căcați care are apă numai când vor cei de la barajul Colibița ?! Cine ar vrea să navigeze pe un râul plin cu căcați ?!

      16
      2
    • Apropo de port…
      In romania cati penali sunt…DACA TRAIA CEAUSECU…acum aveam CANAL DUNARE BAIA MARE…pentru cei ce nu stie cum s a facut canalul dunare _marea neagra…s a facut cu detzinuti…
      Il su vad parca pe chelner szpznd l canal
      Chelnerii erau cunoscuti pe vreamea comunismului ca mari ciubucari

      11
      1
  • Lu’ Cretu i-a trebuit 7 mil Eeuro sa indatoreze Bistrita ptr partie, pe care actualul primar ajunge sa plateasca imprumutul. Acu’ vine actualul…. imprumuta 5 mil Euro, face o sanie de vara si mai adauga un imprumut langa celalaltul, neplatit inca. Au prostii bani, ca doar nu-i gratis imprumutul! Ce-ar mai fi de zis…..?!

    27
    3
  • Dupa o asemenea socoteala „eficienta, rentabilitate RIR, etc,) dvs Hangan, dvs Turc si dvs ceilalti din consiliu local , presupnad ca aveti terenul la dispozitie, PUNE-TI BANII DIN BUZUNARUL PERSONAL, sa realizati pe cont propriu, in folosul personal, un butic atat de profitabil pe cat pretindeti ca este?
    Va cred, „NU SE PUNE PROBLEMA” , este posibil de facut „doar din banii nostri”, doar „pentru binele nostru”, si pe „rentabilitatea nostra”.
    In rest, numai de bine!

    19
    2
  • Dupa instalarea SANIEI de vara sunt convins ca vor scadea comentariile impostorilor de pe TIMP ONLINE deoarece se vor da de-a dura pe Cocos de doua ori pe zi.

    1
    22
    • Bălane iar dai cu muci în fasole ca deobicei și ne iei de proști pe toți țin să-ți spun că nu toți suntem Turc să ne lăsăm fraieriți cum vrei tu și Chereji !

      15
      3
  • Exista zone turistice cu multi vizitatori,atat iarna cat si vara,unde turistilor li se ofera si aceasta posibilitate de a se bucura de sania de vara pe langa alte posibilitati de a-si petrece timpul liber si nu cred ca vor fi multi amatori din Bistrita si imprejurimi care vor merge sa se dea cu sania pe Dealul Cocos ,va fi o investitie paguboasa ,la fel ca si partia lui Cretu si care va inghiti mai multi bani cu paza si intretinerea decat din incasari,timpul o va demonstra.

    5
    3
  • Eu spun că câți sunt de pămpălăi toate clanurile din primărie vor face studiu de fezabilitate pentru sanie de vară sau iarnă nu conteză și va ieși un teren de golf cu multe gropi de nisip la fel ca pârtia ha, ha

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Caracalul Ardealului Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS