Social

Sărbătoare la Cristur-Șieu. Deputatul Diana Morar a primit Ordinul ”Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin”

(FOTO-VIDEO) Credincioșii ortodocși din satul Cristur-Șieu – comuna Șieu Odorhei – au trăit, sâmbătă, o zi de mare sărbătoare, în localitatea lor fiind prezent Prea Sfințitul Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a sfințit altarul de vară al bisericii și a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți.

Cu această ocazie, prof. univ. Ioan-Viorel Rați și deputatul Diana Morar – fii ai satului – au primit distincții din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului pentru spijinul acordat Parohiei Ortodoxe Cristur-Șieu, iar preotul paroh Florin Cora, de asemenea, pentru lucrarea pastorală din parohie.


”Am venit să ne bucurăm de lucrările edilitare pe care le-ați făcut, de acest altar de vară minunat, de biserică, de celalte, dar am venit să ne bucurăm mai ales de dumneavoastră pentru că Biserica sunteți dumneavoastră. Atâta timp cât stăm în jurul crucii lui Hristos sunt semne de bine. Într-o lume a confuziilor, singura realitate care ne mai poate ține în ceea ce suntem noi și ar trebui să fim noi este Biserica. De aceea, suntem bucuroși că vă vedem în număr mare prezenți la Sfânta Liturghie. Pe Iisus Hristos care ne-a invitat pe toți astăzi la ospățul Său îl rugăm să vă binecuvânteze, să vă întărească, să vă mângâie și să vă rânduiască tot ce aveți nevoie dumneavoastră, familiilor dumneavostră și tuturor celor pe care îi aveți în suflet. Vă felicităm pentru toate realizările și vă zicem La mulți ani cu sănătate!”, a spus în cuvântul său, Prea Sfințitul Episcop Benedict Bistrițeanul.

Preotul paroh Florin Cora le-a mulțumit profesorului universitar Ioan-Viorel Rați, fiu al satului, care de 45 de ani locuiește în Bacău unde predă la Universitatea „Vasile Alecsandri” din localitate, și care a construit altarul de vară în amintirea părinților care nu mai sunt, dar și deputatului Diana Morar a cărei mamă – trecută între timp la cele veșnice – a donat banii necesari pentru refacerea acoperișului la casa parohială.

”Îi mulțumesc în mod deosebit doamnei deputat Diana Morar pentru ținerea făgăduinței și promisiunii pe care ne-a făcut-o mama dumneaei care nu mai este printre noi și care ne-a ajutat cu schimbarea învelitorii acoperișului casei parohiale. Vă mulțumim amândurora, iar bunul și milostivul Dumnezeu să vă răsplătească așa cum este mai bine. Eu cred, stimate domn și stimată doamnă, că atunci când ați făcut aceste lucruri de milostenie către parohia noastră mai întâi de toate v-ați gândit la ființa cea mai dragă care suferă cel mai mult pentru noi: mama. Să ne amintim de ele, să le respectăm și să le cinstim, iar dacă nu mai sunt printre noi, cum e și cazul mamelor dumneavoastră, să le aducem un prinos de recunoștință așa cum vom face dedicându-le o slujbă de parastas și de pomenire pentru ele, pentru părinții noștri, pentru bunii și străbunii noștri care nu mai sunt. Vă mulțumim frumos!”, a spus preotul paroh Florin Cora.

În semn de recunoștință și mulțumire, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului i-a conferit prof. univ. Ioan-Viorel Rați ”Crucea Transilvană”, iar deputatului Diana Morar Ordinul ”Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru ”osteneala și binefacerile pe care le-a făcut față de parohia Cristur-Șieu”.

Preotul paroh Florin Cora a primit la rândul lui ”Ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni” ca să continue ”cu aceeași râvnă lucrarea pastorală în parohie”.

https://www.facebook.com/MitropoliaClujului/posts/4310278535698518

2 comentarii

  • Este de remarcat faptul că, doamna deputat a făcut această donație din bugetul propriu, nu cum fac politrucii, care primesc diplome pentru că și-au făcut datoria. Așa ar trebui să ne alegem oamenii care să ne reprezinte în Parlament, nu pe cei care trebuie să îi ajutăm noi.
    Felicitări, doamna Diana !
    Dumnezeu să vă răsplătească

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui votant anti- psd Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS