Social

Sătenii din Telciu s-au săturat să aștepte undă verde pentru referendum. Ce le spune prefectul

Locuitorii din Telciu îi cer noului prefect să urgenteze procedurile pentru demararea referendumului local pentru demiterea primarului în funcție. Oamenii spun că s-au săturat să aștepte din 2021 un răspuns din partea Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, perioadă în care fotoliul a mai fost ocupat de alți doi prefecți, Stelian Dolha și Mica Oprea.

”Dorim din partea domnului prefect un răspuns privind referendumul de la Telciu. Din 2021 s-a tot tergiversat și amânat procedura, deși semnăturile s-au validat de fosta prefectă. Raportul e finalizat, dar nu ni s-a dat un răspuns. Sperăm să primim unul cât mai repede, cum ni s-a promis”, a transmis Nelu Pop.

Și Valeri Scuturici a adăugat: ”Așteptăm de un an, haideți nu tărăgănați până la alegerile din 2024, și audiența cât mai repede”.

”Am avut o discuție la nivelul Instituției Prefectului în care am analizat toate datele, urmează ca în perioada următoare să reușim să luăm o decizie și o să o comunicăm persoanelor care au depus această solicitare. Nu va fi o tergiversare. Au fost verificări, într-adevăr, dar știu că domnul Nelu Pop a solicitat și o audiență și vom discuta direct care este soluția”, a spus prefectului Teofil Cioarbă la Radio de BiNe.

Tot acolo, prefectul a spus: ”Nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic. Toată cariera am orientat-o spre profesia pe care o am și consider că și propunerea de numire (în funcția de prefect -n.r.) a fost bazată pe profesionalism și pe ceea ce pot să ofer comunității. Dacă funcția de prefect trebuie să rămână sau nu apolitică nu sunt eu în măsură să răspund la această întrebare. Sunt factori politici la nivel național care trebuie să decidă acest lucru. Eu, atât timp cât este nevoie de mine într-o funcție publică sau, dacă nu, în mediul privat, o să încerc să dau totul pentru a dovedi că se poate. Întotdeauna am fost o persoană orientată spre lucrul în echipă, mi-am dorit întotdeauna să fac echipă bună cu toți colegii dintr-o anumită instituție și acest lucrul mi-l doresc și în cadrul Instituției Prefectului, ca fiecare să putem să oferim serviciile cele mai bune, prin respect reciproc în cadrul instituției, prin respect față de cetățean și cred că vom reuși. În cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Instituția Prefectului consider că mediul de lucru este unul propice pentru a avea rezultate.

E prematur să discutăm după trei săptămâni despre capacitățile fiecăruia de a-și face activitatea în cele mai bune condiții. Din poziția pe care am deținut-o anterior, am relaționat în mare parte cu angajații Instituției Prefectului, a fost o relaționare bună spre foarte bună, nu văd de ce nu ar fi și în continuare, însă e prematur să fac o analiză asupra angajaților. (…) Într-adevăr avem nevoie de forțe proaspete fiindcă sunt posturi vacante, sunt persoane care au ieșit din activitate prin pensionare, au fost transferări în cadrul altor instuții publice. Eu îmi doresc ca imaginea acestei instituții să fie de profesionalism, a activității pe care Instituția Prefectului trebuie să o presteze societății. Din punctul meu de vedere, foarte mulți cetățeni cu cunosc rolul Instituției Prefectului și cred că, în perioada următoare, trebuie să ne facem cât mai cunoscuți, cetățenii să aibă o imagine fidelă a activității pe care instituția o are în viața fiecăruia. Nu-mi place să mă uit în spate la ce a fost prefer să mă uit în față”.

Etichete

4 comentarii

  • Mai, oameni buni, nu vrea politicul actual, corupt pana în măduva oaselor sa hotărască. Trag de timp ca și echipa de fotbal al Bursucului, CFR Cluj, când conduce cu 1-0 și îngheață meciul. În aceasta situație este și S-Bai și multe alte localități din tara. Comentariul Prefectului parca este din ziarul Scânteia sau model Ioan Ilici Iliescu, nimic concret și tot „pe lângă masa nanasilor”. Luptați și veți invinge.

    31
    5
  • Contactati televiziunile nationale.
    Doar asa se mișcă lucrurile.
    Am văzut pasageri care nu si-au primit banii înapoi, pentru ca firma de turism trage de timp. Cum ajunge cazul in presa, cum idi primesc banii.
    Am văzut cazuri ale imigranților, care nu primeau drept de ședere si imediat cum apărea la știri, primeau documentele.

    23
    13
  • Răspuns tipic de politician român: vom vedea, vom analiza la nivelul.. vom verifica și dacă, bla…
    Scurt, nene !
    Da sau ba, se poate sau nu se poate exercita un drept democratic – simetric opus celui de a alege ?
    Mai este valabil că ”dacă eu te-am făcut” (primar) , ”eu te omor” (te dau jos) ?

    29
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.