Actualitate

Secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, vizită la Primăria Bistrița

Municipalitatea are în derulare mai multe proiecte finanțate cu bani guvernamentali prin Ministerul Dezvoltării, aflate în diverse etape.

În cadrul unei întrevederi între primarul Ioan Turc și secretarul de stat Claudiu Răcuci, venit într-o vizită de lucru la Bistrița, au fost trecute în revistă stadiile în care se află aceste proiecte și s-au luat în calcul oportunități de finanțare și pentru alte investiții.

”Este vorba de pasajul auto subteran Gării – Tărpiului, ce va fi finanțat prin PNI “Anghel Saligny” și care se află în faza elaborării documentației; reabilitarea corpului A al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”, finanțată prin Compania Națională de Investiții și care va fi gata în acest an; reabilitarea celor 10 blocuri de locuințe cu finanțare de la MDLPA, cu lucrări în derulare; construirea complexului olimpic de natație, finanțată prin CNI și aflată în faza de pregătire a contractării documentației tehnice; construirea de blocuri sociale (unul e aproape gata, urmează a fi ridicate încă două anul acesta); construirea de noi blocuri ANL în zona Subcetate (lucrările pentru primul vor începe în acest an). Am discutat și despre noi posibilități de accesare a unor fonduri pentru alte obiective pe care le avem în lista de priorități”, a menționat Ioan Turc.

1 comentariu

  • Am discutat și eu cu nevastă-mea despre viitoarea excursie în Insule, apoi ne-am programat o nouă vacanță în Florida, apoi…apoi m-am trezit c-o sunat ceasul. Ce bine este când visezi, dar când te trezești la realitate, vezi că toate s-au scumpit, că străzile sunt blocate, că firma dă vina pe primărie, primăria pe firmă, pe guvern, doar noi suferim și așteptăm alegerile…no, numa zâc.

    22
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.