Actualitate

Ședință la Prefectură cu managerii de spitale și reprezentantul medicilor de familie

La Instituția Prefectului a avut loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud pentru gestionarea situației pandemice, care i-a avut ca invitați pe managerii Spitalului Județean de Urgență Bistrița – Gabriel Lazany, Spitalului Orășenesc Năsăud – Daniel Marcu, Spitalului Orășenesc Beclean – Bogdan Tușa și pe președintele Asociației profesionale a medicilor de familie, dr. Niculai Dumitru.

În cadrul ședinței, conduse de prefectul Stelian Dolha în calitate de președinte CJSU, li s-a transmis medicilor de familie, prin intermediul președintelui Asociației profesionale a medicilor de familie, rugămintea de a intensifica monitorizarea pacienților cu risc înscriși la aceștia și păstrarea comunicării cu pacienții diagnosticați cu CoVid-19, pentru a avea în vedere posibile agravări care necesită internare, pas-cheie în tratarea bolii care poate cauza complicații grave sau chiar decese.

Totodată, a fost punctată importanța de a insista cu recomandarea internării acelor pacienți bolnavi de Covid-19 aflați în izolare și a căror stare de sănătate se agravează, dar refuză internarea din diverse motive. S-a subliniat importanța consultării tuturor pacienților în general, iar în cazul pacienților cu Covid-19 să se insiste pe oferirea de informații clare și complete pentru a veni în sprijinul acestora în urmărirea evoluției bolii.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, i-a transmis reprezentantului medicilor de familie o solicitare din partea Serviciului de Ambulanță Județean de a mobiliza medicii de familie în recoltarea de probe pentru testarea noului coronavirus, în ideea introducerii unei noi linii de ambulanță în acest sens, soluție care ar degaja volumul de lucru și ar spori eficiența recoltărilor de probe.

Ulterior, dr. Andrițoiu va transmite Asociației profesionale a medicilor de familie, pentru diseminare, ordonanţa de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, care vor rămâne la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie.

În viitor, se va apela la sistemul de videoconferință instalat în primăriile din județul pentru a putea organiza, prin intermediul Instituției Prefectului, videoconferințe într-un mod eficient și condiții de siguranță cu medicii de familie din întreg județul, precum și cu asistenții comunitari și primarii sau viceprimarii, pentru a transmite informații utile, a oferi sprijin sau clarificări, după caz, cu privire la proceduri, reglementări noi sau alte aspecte care vizează combaterea pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-2.

”Rugămintea prefectului Stelian Dolha, a subprefectului Eugen Curteanu, a inspectorului șef Constantin Florea, a comandantului Cornel Scurt și a dr. Anca Andrițoiu adresată tuturor medicilor de familie este de a-și păstra deschiderea spre o colaborare strânsă în această perioadă delicată în care numărul de cazuri de CoVid-19 este în creștere. Medicii de familie ocupă un rol important, fiind în prima linie în lupta pentru combaterea epidemiei, iar o bună colaborare va ajuta la o bună gestiune a pacienților internați pentru a evita supraaglomerarea spitalelor și a oferi la timp tratamentul medical de care pacienții cu o formă agravată de Covid-19 au nevoie”, mai informează Instituția Prefectului.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3161920290604106

CITEȘTE ȘI:

1 comentariu

  • Ședințe, ședințe- respecta întocmai legile lui Murphy- care devin mai importante in sine decât scopul organizarii lor!Medicii de familie sunt “ rugați”, felicitați ca sunt prima linie a frontului, reprezentanții lor nu au nici o reacție, ei cu munca cei care ii “ roagă” cu banii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.