Actualitate

Șefii CJ Bistrița-Năsăud și Kassel au plantat ”Copacul Prieteniei”

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și cel al Districtului Kassel din Germania, Andreas Siebert, au plantat ”Copacul Prieteniei”, un arbore de lalea, în curtea Muzeului Bistrița, ca simbol al prieteniei și bunei cooperări între cele două părți.

Judeţul Bistriţa-Năsăud este înfrăţit cu Landul Hessen, din care face parte și Districtul Kassel, din anul 2005.

”Ne-am gândit să marcăm într-un anumit fel atât împlinirea a 18 ani de relații între Bistrița-Năsăud și Kassel, cât și prezența pentru prima dată a domnului președinte Andreas Siebert în județul nostru. Relațiile județului Bistrița-Năsăud cu Germania sunt unele adânci în istorie. Eu am găsit în 2012 trei parteneriate, iar de când sunt eu la Consiliul Județean a fost stabilită încă o colaborare. Au fost de-a lungul timpului mai multe schimburi între elevi, artiști, sportivi și urmează să stabilim ce proiecte vom derula pe viitor. Scopul acestor parteneriate nu este întâlnirea celor doi președinți, ci colaborări în societatea civilă, pentru ca tineri, artiști, sportivi, oameni de afaceri să poată beneficia de sprijinul celor două administrații”, a spus Radu Moldovan.

”Am venit cu mare drag, consider că este important să ne vizităm pentru a stabili contacte în rândul societății civile. Mă bucur să pot sprijini mai departe acest parteneriat. Este minunat să plantezi un copac, un simbol al prieteniei, care ar trebui să simbolizeze în aceste vremuri pacea din Europa, pentru că acesta este lucrul pe care ni-l dorim cel mai mult”, a spus Andreas Siebert.

Cu ocazia vizitei delega’iei germane, s-au discutat aspecte privind energia regenerabilă, măsuri în domeniul protecției civile și ducerea acestor parteneriate, mai departe, în societatea civilă.

4 comentarii

  • Păi ei nu au plantat ceva, groapa era făcută demult, doar au acoperit rapid un pomișor…Să-i fi văzut lumea la hârleț, să sape, să transpire oleacă, nu?L-au învățat oare pe sas cu lenea românească?De ce nu s-au făcut poze și de la protocol?

    15
    6
  • Da „camasa” de pe copacel de ce n-au dat-o jos ? Se tem oare ca va face insolatie sau ca o sa-i roada iepurii coaja? (Cred ca se respecta procedura…)

    9
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS