Actualitate

La Bistrița s-a deschis primul cabinet de practică independentă a profesiei de asistent

Primul cabinet de practică independentă a profesiei de asistent medical generalist din Bistrița și-a început, joi, activitatea. Inițiativa îi aparține Cristinei Sîrbu, asistentă medicală cu 30 de ani de experiență, care a atras alături de ea alte trei colege.

”Am deschis acest cabinet pentru că, în 30 de ani de activitate în spital, am văzut foarte mulți pacienți stând cu fiola în mână la UPU pentru a li se administra. Nefiind o urgență, au fost nevoiți să aștepte. M-am gândit că oamenilor din Bistrița le-ar prinde bine să știe că orice problemă de acest gen au, dacă dau un telefon, în câteva minute problema lor este rezolvată. Pe de altă parte știm că medicii de familie au asistenți angajați care fac multă muncă birocratică și nu apucă, de foarte multe ori, să administreze tratamentele. Sâmbătă și duminica ei au, oricum, închis, iar un tratament cu antibiotic sau perfuzabil nu îl poți întrerupe, trebuie să ai continuitate. Avantajul nostru este că putem recolta la domiciliu de la un pacient grav, imobilizat, ceea ce laboratoarele nu fac. E mult mai ușor să schimbi o sondă acasă sau să faci o recoltare decât să îl transpoți undeva în oraș. Noi vom avea un program flexibil. Facem programări și, în funcție de solicitări, vom face programări orare. Vom lucra și în week-end și de sărbători”, a spus Cristina Sîrbu.

Alături de ea vor mai lucra alte trei colege și prietene cu la fel de multă experiență în profesie. Ele vor face, pacienților injecții intramusculare, subcutanate, intradermice, tratamente perfuzabile, suprimare fire de sutură, pansamente, plăgi, escare, etc.

”Avem intervenții autonome pe care le facem fără indicația medicului, cum ar fi partea de îngrijire și supraveghere, și altele la prescripția medicului, pe bază de rețetă. Vom ține cont de indicație, de parafa medicului. Nu oricine își poate achiziționa un medicament și să vină la noi doar să îl administreze”, a spus Cristina Sîrbu.

Tarifele vor fi accebile, ușor mai mari decât la UPU. ”La UPU omul merge cu seringă și cu ac, dar eu le asigur și materialele necesare și, prin urmare, puțin crește tariful. Dacă o injecție intramusculară costă 15 lei la UPU, aici va fi 20 de lei”.

Ideea înființării acestui cabinet i-a venit în 2014 când a apărut ordinul Ministerului Sănătății privin exercitarea liberă a profesiei de asistent medical, însă normele de aplicare au fost uitate până anul trecut în august când au fost publicate.

”Opt ani am așteptat să apară în sfârșit normele metodologice. De atunci, a fost un drum lung de parcurs, noi fiind deschizători de drumuri. A durat opt luni până am obținut avizul de funcționare pentru deschiderea unui cabinet de practică independentă a profesiei de asistent medical. Mai există un cabinet în Argeș, deschis pe altă lege și cu mulți ani înainte. Prin urmare, nu am putut să mă inspir de nicăieri. Am avut mare noroc cu președinta Ordinului Asistenților Medicali, Cristian Mușină, care, la cinci consilii naționale a ridicat problema și a încercat să ajungem la un numitor comun ca model de aviz, ca pași de urmat, ca legătură cu Direcția de Sănătate Publică. Au fost mulți pași care trebuiau urmați, iar noi nu am știut încotro să o luăm. Cu mare greutate, săptămâna trecută am obținut avizul și iată-ne la început de drum cu dorința de a oferi servicii medicale de calitate”, ne-a spus asistenta Cristina Sîrbu, care și-a inaugurat joi cabinetul alături de colegi și prieteni.

TRAT MED – Cabinet de practică independentă a profesiei de asistent medical generalist

  • 📞 0771 384 675
  • 📍Str. Avram Iancu, Nr. 4, Sc. C, Bistrița
  • ✉️ tratmedsrl@yahoo.com

10 comentarii

  • Tarifele practicate sunt valabile și la domiciliul pacientului?sau doar la cabinet?Ce tarif se percepe la efectuarea unor pansamente?

    • Buna ziua! La domiciliu se percepe o mica taxa de transport. O postare cu toate tarifele va aparea in scurt timp pe pagina de facebook a cabinetului.

      12
  • O idee excelentă, sincer…Probabil așa, pas cu pas, o să dispară șpaga din spitale dată la asistente pentru orice serviciu banal pe care-l meriți!Privatizarea serviciului medical în acest mod arată că mai sunt specialiști în domeniu cărora le pasă de cei suferinzi… Plătești dar ești servit pe măsură, ăsta e viitorul, fără birocrație și o grămadă de incompetenți bugetari!

    16
    2
  • Locuiesc ntr-o țara in care politicienii fac tot ce le sta in putința pentru ca să nu apăra scoli private, spitale private etc.
    Pentru ca toti sa fie tratati la fel, nu doar cei care au bani.
    Ac căutat pe internet cât costa o naștere in SUA. 20.000€
    Atunci, era sa zic ceva, de spitale private si de asigurări private si de plata cu cardul la externare!
    La fel cu școlile private. Cine are 20.000 € pe an sa isi trimită copilul in Licee Private, din alea cu ziduri vechi, ca-n Harry Poter, castele medievale,
    Sistemul sanitar românesc trebuie reformat. Mai putine spitale si mai bune.
    Nici ru nu msi știu ce sa cred. Intr-o zi sunt de stânga, in alta sunt de dreapta.
    Mpozitati pe toti cei care au vile la Colibița , Tihuta, pe cei care au case mai mari de 140 m2, pe cei care conduc mașini de lux, fără sa plătească taxe de înmatriculare care sa dubleze pretul autoturismului.
    Daca e sa aleg între sistemul Danez si cel american de sănătate, educație aleg sistemul socialist danez.
    Oamenii sunt mai sănătoși, speranța de viața este mai mare, tinerii sunt mai educați, mai bine crescuți, mai egali.
    Pornesc din același punct indiferent din ce familie provin. Aproape.
    In Danemarca oamenii nu sunt prosti sa plătească pt a fi tratat la privat, când la stat e la fel de bine.
    Iar oamenii nu-si permit sa meargă la privat, pentru ca statul le ia toti banii.
    Bogății plătesc si pentru saraci.

    10
    15
    • Te rog sa te bucuri de tara unde traiesti, cu toate ca serviciile medicale sunt mai scumpe (nivel de trai,salarizarea este alta, etc}. In cazul dumneavoastra, daca o persoana draga dumneavoastra necesita ingrijire medicala?… Este decizia dumneavoastra, in Danemarca sau SUA.

      12
      2
    • @Carcotasul Diasporei
      România este o țara hibrid. Nu e nici ca-n Danemarca, nu e nici ca-n SUA.
      Pai ori platesti taxe mari si totul e gratuit, ori nu platesti taxe și platesti când ai nevoie de servicii medicale.
      Reversul medaliei e ca in Danemarca o groaza de oameni beneficiază de proteze de șold , proteze de genunchi din Titan, tratamente scumpe de chimioterapie, schimbare a lentilei din ochi cu o lentila sintetica, uneori cu dioptrii, schimbare de sex, îndepărtare de alunițe, operatii cranio maxilare, tratamente cu hormoni, , etc si ei nu plătesc prin taxe in 30 de ani de munca, cât costa tratamentul de care au beneficiat.
      Centre de îngrijire a bătrânilor, taxiuri plătite de stat care îi duc pe bolnavi la stomatolog sau la doctor,
      Autobuze care circula cu 1 pasager so care costs 3 militiamen/an (rute subventionate) ținute in viața degeaba, sau pentru ca 10 oameni care nu su mașina sa se piața deplasa.
      Centre de îngrijire a bătrânilor care plătesc artiști profesioniști, care sa vina sa dea spectacol la Azil.
      Noi platim taxe ca sa trăim bine când o sa fim bătrâni și demenți.
      Chirie sau credit ipotecar de 1500€ pe luna timp de 30 de ani.
      Încălzire 200 € pe luna
      Electricitate 100 €
      Apa 100 €
      Credit cumpărare autoturism 300 € pe luna timp de 6 ani.
      Credit din perioada studenției, care se plateste înapoi când ți-ai găsit un loc de munca 100 €
      Copil la Cămin 300€
      O bere la restaurant 10€
      Un tuns 60€
      Nu e bine deloc.
      Cred ca as trai la fel de bine in România cu salariiu mai mic si cheltuieli mai mici.
      Am citit pe internet ca pretul la grâu a scăzut si pretul pâinii in Romania a crescut.
      Răspunsul e MASA MONETARA!
      Câți bani tipărește BNR? Cu cât cresc salariile?
      Cu cât cresc salariile mai milt,, cu atat o sa coste o pâine mai mult.
      Eu plătesc 42 dkk pe paine (30 lei) Mănânc o paine pe săptămâna. Nu am nevoie de paine la orez, cartofi, paste făinoase.
      Tot atât costa si o înghețată cu doua globuri (parca îi zice altfel acum, nu se mai zice globuri)
      Mult succes in activitate. Atât timp cât sistemul de sănătate românesc nu funcționează, o sa aveti clienți.

      3
      14
  • Mie imi pare rau de Romania si de ai mei de acasa 😔.Au lucrat toata viata lor ca acum sa plateasca multe lucruri (si ma refer la tema cu sistemul de sanatate ) .
    In Spania noi cotizam dar ne intra tot ,inca nu am platit o injectie in 16 ani aici …..
    Ceva merge inca foarte rau ,nu credeti ????

    11
    4
    • Eu nu platesc dar nici nu mi trebuie injectie.
      Tu cate faci pe an?

      3
      3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS