Actualitate

Seif cu o jumătate de milion de lei, furat din sediul unei firme din Bistrița. Polițiștii au dat de urma hoților

Un seif cu o jumătate de milion de lei a fost furat din sediul unei firme din Bistrița, însă polițiștii din județ au reușit să dea de urma hoților în urma unei acțiuni de amploare la care au participat și colegi ai lor din Bihor, dar și jandarmi.

Trei bărbați din județul Bihor, bănuiți că au furat seiful în care se aflau 500.000 de lei din sediul unei firme din Bistrița, au fost reținuți pentru 24 de ore.

La locuințele celor trei, cu vârste de 32, 45 și 46 de ani, polițtiștii au făcut percheziții și au ridicat mai multe telefoane mobile, înscrisuri (bonuri de casă cu sume cheltuite), 15.900 de euro, 60.200 de lei, documentele autoturismului folosit, 2 stații de emisie-recepție și obiecte vestimentare. A fost deschis un dosar penal pentru furt calificat.

Magistrații au dispus luarea măsuri arestului la domiciliu față de bărbatul de 45 de ani, control judiciar pentru 60 de zile față de bărbatul de 46 de ani și arestare preventivă pentru de bărbatul de 32 de ani.

Comunicatul integral al IPJ Bistrița-Năsăud:

”La data de 14 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, împreună cu polițiști ai Biroului Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul I.P.J. Bihor, Serviciul de Investigații Criminale, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, și jandarmi din cadrul I.J.J. Bihor, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară.

Activitățile s-au desfășurat pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni de furt calificat. 

Perchezițiile au fost desfășurate în județul Bihor, în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, iar persoanele vizate sunt bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în municipiul Bistrița, unde, din sediul unei societăți comerciale, ar fi sustras un seif metalic, în care se aflau 500.000 de lei. 

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane mobile, înscrisuri (bonuri de casă cu sume cheltuite), 15.900 de euro, 60.200 de lei, documentele autoturismului folosit, 2 stații de emisie-recepție și obiecte vestimentare.

Totodată, în urma activităților desfășurate, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, cu privire la trei bărbați de 32, 45 și 46 de ani, domiciliați în județul Bihor, fiind ulterior luată măsura reținerii acestora, pentru 24 de ore.

Persoanele bănuite au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud. Cei trei bărbați au fost prezentați magistraților, care au dispus luarea măsuri arestului la domiciliu, față de bărbatul de 45 de ani, control judiciar pentru 60 de zile, față de bărbatul de 46 de ani și arestare preventivă, față de bărbatul de 32 de ani.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de către Biroul de Analiza a Informațiilor Bistrița-Năsăud”.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.