Bistriţa este oraşul sensurilor giratorii, ştim cu toţii. Dacă ar exista un campionat naţional, am câştiga detaşat, iar dacă s-ar face unul în care să poată intra administraţiile care au cele mai multe treceri de pietoni în sens, noi am fi campioni mondiali.
În plus, cred că am mai putea câştiga şi concursul de blocat sensuri giratorii cu maşinile şcolilor de şoferi aflaţi la prima oră de curs. Ca şi cum nu ar fi de ajuns că toate aceste maşini-şcoală circulă pe banda de depăşire, mai trebuie să aşteptăm şi cu orele ca elevii împietriţi de spaimă să aibă curajul să treacă prin sensul de la Coroana. Fireşte că aceste exceriţii se fac numai la ore de vârf pentru ca elevii să rămână blocaţi şi să mai facă de trei ori şcoala spre satisfacţia maximă a profesorilor care au de ce să le ia banii.
Fotografiile pe care le vedeţi sunt făcute, vineri, pe strada 1 Decembrie, adică pe traseul DN 17, drumul care leagă Transilvania de Moldova. Nu-i aşa că trăim într-o ţară europeană, într-un oraş verde şi modern?
Străzile oraşului sunt în administrarea Direcţiei de Servicii Publice, DN 17 e în responsabilitatea Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj. Îmi spune cineva cine e responsabil pentru ce vedem aici? Ca să ştim şi noi cui să cerem demisia.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu