Actualitate Politică

Senatorul Dobra: Trebuia schimbat viceprimarul PSD. I-am făcut o nedreptate lui Alexandru Toniuc

Senatorul PNL Dorin Dobra, fost preşedinte al PNL Bistriţa, se declară indignat de faptul că noua majoritate PNL-PDL-PER din Consiliul Local Bistriţa nu a profitat de "oportunitatea politică şi conjucturală" pentru a determina schimbarea din funcţie a viceprimarului PSD George Avram. Parlamentarul cere o şedinţă extraordinară a CL pentru ca Alexandru Toniuc (PER) să fie instalat în funcţie.

În şedinţa Consiliului Local Bistriţa de joi în care PNL a format o nouă majoritate cu PDL şi PER trebuia schimbat din funcţie viceprimarul PSD George Avram, crede senatorul Dorin Dobra care nu înţelege de ce nu s-a întâmplat lucrul acesta.

„Proiectul nostru, cel puţin în PNL, odată cu anunţarea noii majorităţi din Consiliul Local Bistriţa a fost acela să schimbăm şi viceprimarul PSD (pe George Avram – n.r.) astfel încât domnul Toniuc (Alexandru Toniuc – PER -n.r.) să devină viceprimar. Nu înţeleg de ce lucrul acesta nu s-a întâmplat. Am ratat o oportunitate politică şi conjuncturală şi i-am făcut o nedreptate domnului Toniuc. Nu am participat la ultimele negocieri şi, din acest motiv, spun că nu înţeleg de ce am ratat acest moment. Mi-e teamă că, la o proximă şedinţă, vor urma replieri dion partea PSD şi atunci propun eventual o şedinţă extraordinară pentru realizarea acestui lucru. Conducerile actuale ale birourilor judeţene (ale PNL şi PDL -n.r.) sunt obligate să facă asta dacă vor să dea un semnal politic pe termen foarte scurt şi rapid. Eu cred că se poate convoca o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Bistriţa cât de repede”, a spus Dorin Dobra pentru Timp Online.

Reamintim că, începând de joi, USL nu mai funcţionează în Consiliul Local Bistriţa. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Bistriţa, consilierul municipal Sorin Hangan, care a fost şi preşedinte de şedinţă în cadrul CL. Hangan a anunţat că începând din această lună, liberalii, democrat-liberalii şi ecologiştii au format un grup.

“Începând de azi (joi -n.r.), consilierii PNL nu mai fac parte din grupul USL. Am constituit un grup cu PDL şi PER. Ne-am întâlnit înainte de şedinţă, am stabilit cum vom vota. Timp de doi ani ne-a lipsit acest exerciţiu”, a spus Sorin Hangan.

Urmarea anunţului făcut, PSD care are şase consilieri – George Avram – viceprimar, Camelia Tabără, Constantin Rus, Andrei Kozuk, Iosif Molnar, Alexandru Bria, mai are de partea sa  doi consilieri de la PP-DD (Florin Taloş şi Kis Laszlo), unul de la UDMR (Antal Antilla), în total nouă voturi, a pierdut majoritatea din CL.

Noul grup format din PNL, PDL şi PER are 12 voturi. PNL are patru reprezentanţi astfel: Ioan Peteleu – viceprimar, Sorin Hangan, Marius Armean şi Gelu Muthi, PDL are 6 voturi Gheorghe Tuţă, Vasile Moldovan, Filip Moisil, Mihai Sărmăşan, Narcisa Ilieş, Alin Seserman, iar PER două voturi: Alexandru Toniuc şi Maxim Gagea.

De asemenea, reamintim că PNL şi PER au încheiat un acord de parteneriat la nivel de municipiu, prin care iniţiativele ecologiştilor în CL vor fi susţinute şi votate de liberali şi invers.  Dobra a declarat că parteneriatul presupune în primul rând obligaţii ale liberalilor faţă de iniţiativele ecologiştilor, care vor fi susţinute şi votate în Consiliul Local.

El a adăugat că Alexandru Toniuc va fi viitorul viceprimar al Bistriţei. Întrebat dacă asta înseamnă faptul că Ioan Peteleu va fi schimbat sau George Avram debarcat, Dobra a răspuns: ”Da”. ”Atunci cine este primar, Dorin Dobra?”, a mai venit o întrebare. ”Păi…da, nu poate fi decât un om rezonabil”.

17 comentarii

  • Deci acesta a fost pretul noii majoritati…. PER primeste un fotoliu de viceprimar. Asta ca sa inteleaga toata lumea, ca nu e vorba de binele cetateanului sau alte demagogisme de acest gen.

    • Foarte bine. Azi viceprimar, aşa îşi va putea impune mai bine punctele de vedere. Mâine, dacă e de seamă, Primar!

  • Dobra in ce calitate vorbeste? Nu e cumva senator? De cand propune el sedinte extraordinare? E frustrat omul ca nu e bagat in seama si se baga singur. Dobra taticule nu mai esti presedinte interimar la PNL. Consoleaza-te si du-te in vacanta

  • Si apropo, cum e treaba cu co-presedinte la noul PNL alaturi de Tuta cum spunea el prin alte ziare? Nu e si nu va fi. Nu-i permite noul statut. Pasarea malai viseaza.

  • Pentru a schimba viceprimarul trebuie ca primarul sau un consilier sa initieze un proiect de hotarare. Sa nu ne asteptam ca acest lucru sa il faca O. Cretu. Pentru a avea succes demersul trebuie ca noua majoritate sa fie prezenta fizic la sedinta. Ieri un consilier PNL a lipsit. Eu nu stiam ca Al. Toniuc doreste sa fie viceprimar asa cum nu stiu daca alti colegi doresc asta. In primul rand cei 12 trebuie sa aiba o prima intalnire. Sa vedem ce vor sa faca cei care doresc sa fie viceprimari. Grupul PER are 2 consilieri, PNL 4, PDL 6 deci nu inteleg unde e nedreptatea. Trebuie sa stie toata lumea ca ca noi cei 6 suntem singurii care am sustinut proiectele celor doi consilieri. Neconditionat. In mod natural ne-am sustinut prin vot, nu asa vorbind. Sper sa concretizam aceasta majoritate. Pana acum un lucru e sigur. Grupul nostru va sustine aceasta majoritate cu 6 voturi.

  • Nu va impacientati ! Contati si pe seriozitatea celor doi cons. PER. Nu iL impinge fortat nici un coLeg pe cons. ALEXANDRU TONIUC sa ia aceasta functie. Daca personal isi doreste sa devina viceprimar , va fi sustinut cu toata forta de colegii de la mun. Oricum va fi ne dorim sa fie cat mai folositor noii majoritati si sa fie cat mai independent fata de Primar. Dorim in CL o schimbare de opinii in spiritul democratiei, in care trufia, aroganta, si votul din spranceana sa dispara. Problemele semnalizate de cetateni sa fie prioritate absoluta si tratate cu seriozitate maxima. Va doresc tuturor mult SUCCES !!!

  • Oamenii slabi…critica,exact acest lucru il fac cei de dreaptă, mai mult nu pot, să nu mai vb de realizari…DORM!!!:)))))

  • Cred ca vorbele Domnului Senator nu isi au rostul . Domnul viceprimar George Avram face o administratie serioasa dupa cum bine pot sa observe toti bistriteni la cum arata orasul la ora actuala

  • VA PRIPITI, D-LE SENATOR. In acest moment nu aveti nici o calitate politica sa faceti aranjamente politice. Ati bagat bota-n „RAHAT”. Demonstarti ca nu va convine in opozitie. Nu aveti nici un respect pentru consilierii municipali PNL-PDL care incearca sa construiasca pas cu pas o majoritate in CL.

  • Da’ ce sunteţi aşa opăriţi?
    S-a format o nouă majoritate. Eu unul sper să fie mai de seamă că vechea majoritate ne-a scos din sărite! Să se consulte cu bistriţenii, să ţină cont de părea noastră, să lucreze pentru oraş. Proiectele de bun simţ sunt vizibile de pe lună şi toată lumea e mulţumită (vezi reabilitarea pasarelei). Rahatul aruncat în ochii bistriţenilor de asemenea înţelege toată lumea ce e cu el. (vezi prostia de Centură Creţu, ciopârţirea copacilor de pe Bulevard, etc.) Aşa că… vă rog. Asta a semănat Creţu şi mizeria lui de majoritate, asta să culeagă!
    La revedere Creţu!…

  • d-nul senator Dobra este un om fara coloana vertebrala. astazi face o declaratie, maine se dezice de ceea ce a spus. cum poti sa ai incredere in ce spune un astfel de om care nu isi poate asuma nici macar propriile declaratii???

  • poate dumneavoastra nu sunteti multumit de orasul nostru, dar altii sunt. Probabil nu ati fost prin tara sa puteti face o comparatie intre orasul nostru si multe altele. e un oras curat , cochet. Primaria chiar a facut multe pt Bistrita, dar normal oricat de mult ar face si s-ar stradui nu o sa apreciati, sunteti prea preocupati sa criticati. las ca au fost mai buni pdlistii vostrii care doar au furat

  • deja doi liberali consilieri de la municipiu au tradat , astazi find la congresul plr in consecinta s-a dus majoritatea pnl+pdl+amarati de ecologisti care au visat frumos…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.