Actualitate

Serbările de iarnă programate în şcoli s-ar putea anula, fiind doliu naţional

Serbările de iarnă programate pentru sfârşitul acestei săptămâni în şcoli, grădiniţe şi licee ar putea fi anulate pentru respectarea zilelor de doliu naţional (joi 14, vineri 15 și sâmbătă 16 decembrie) după decesul Regelui Mihai I al României.

Ministerul Educației a trimis și Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud o recomandare pentru respectarea zilelor de doliu naţional.

”Vă rugăm să luați măsurile ce se impun pentru respectarea acestora, recomandând unităților de învățământ amânarea manifestărilor culturale, artistice și sportive programate pentru aceste zile”, se arată în adresa Ministerului Educației.

Trupul neînsufleţit al regelui Mihai va fi adus în ţară, miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00, iar în 16 decembrie, la ora 12.30 va avea loc slujba de înmormântare la Catedrala Patriarhală. În aceeaşi zi, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare, la Curtea de Argeş. Guvernul a aprobat instituirea a trei zile de doliu naţional, în 14, 15 şi 16 decembrie.

Potrivit legii, în zilele de doliu naţional, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României şi drapelul Uniunii Europene. De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.

9 comentarii

  • Dar copiii s-au pregatit pentru aceste spectacole, s-au cumparat costumatii, s-a exersat zi de zi. Iar acum le luati bucuria pentru ca un rege fara tara si fara popor a murit. Asta fac batranii, mor. Oricum acest individ a murit demult, doar ca abia acum va fi ingropat. Ce vina au copiii nevinovati? Atat de mult si-a iubit tara, incat a locuit in Elvetia iar ceilalti din asa zisa „familie regala” abia silabisesc in limba romana.

    • Da, rege fara tara si fara popor, pentru ca niste indivizi, borfasi ordinari, au confiscat-o si au creat ciudati nesimtiti ca tine, care se exprima execrabil si n-au nici un respect pentru valori… De aia suntem republicani pentru ca suntem un popor cu astfel de indivizi fara credinta si traditii… Jalnici si o meritam!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS