Actualitate Recomandări

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale, sistat joi în două localități

Gas, Flamme, Gasflamme, Erdgas, Energie, Herd, blau, Küche, kochen

Delgaz Grid informează că pentru execuția lucrărilor specifice de cuplare a unei conducte noi la sistemul de distribuție este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitățile Lechința și Vermeș, joi 16 iulie, între orele 09.00 – 18.00, parțial, fiind afectate doar imobilele situate pe partea dreaptă a căii ferate dinspre Beclean – Sânmihaiu de Câmpie.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS