Politică

Seserman: Ce s-a făcut în ultimii 15 ani în privinţa autostrăzilor? Tot ce nu trebuia. Ne-am ales cu hărţi

”Toată clasa politică a susţinut permanent construcţia autostrăzilor, dar ele nu au fost construite. În ultimii 15 ani s-a făcut tot ce nu trebuia să se facă. Ne-am ales cu hărţi desenate cu carioci. Dintre cei care fac gălăgie avem responsabili direcţi pentru situaţia dată. În judeţ, toate cele patru drumuri naţionale sunt pulbere”.

”Toată lumea este saturată de cuvântările faţă de beneficiile pe care le aduce o reţea de autostrăzi. Investitori, dezvoltare, locuri de muncă, tot ce vrei. Toată clasa politică a susţinut permanent construcţia autostrăzilor, dar ele nu au fost construite. Există o sumă şi o listă lungă de motive pentru starea de fapt şi un lucru este cert, la guvernare s-a perindat multă mediocritate. Şi să nu uităm că, dintre cei care fac gălăgie, avem responsabili direcţi pentru situaţia dată, iar unii dintre ei, sigur, fac declaraţii pentru a scrie ceva presa despre ei”, a scris consilierul local PNL Alin Seserman pe Facebook.

El a adăugat că în ultimii 15 ani s-a făcut ”tot ce nu trebuia să se facă”: ”UE, prin documente oficiale, a stabilit principalele rute de autostrăzi în urmă cu 20 de ani, conform unor studii făcute în ani de zile. Coridoarele pan-europene de transport pot fi uşor înţelese. Ele sunt gândite să coreleze cât mai bine legăturile economice, legături între capitalele europene, şi alte lucruri. România este străbătută de coridoarele 4, 7 şi 9. Nădlac, Arad, Sibiu, Piteşti, Bucureşti, Constanţa este culoarul 4. Viena, Belgrad, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Tulcea este culoarul 7, iar culoarul 9 este Giurgiu, Bucureşti, Buzău, Focşani, Tecuci, Bârlad, Huşi Albiţa, Odesa, Kiev. Toate acestea fac parte dintr-un concept complex cu legături maritime, aeriene şi feroviare, legături între capitalele europene. Toate aceste autostrăzi care fac parte din strategia aprobată în urmă cu 20 de ani de Parlamentul European, se fac cu 85% fonduri europene. Restul se fac pe banii fiecăruia. Tot ce trebuia să facem era ca toate documentaţiile, care durează câţiva ani (spre deosebire de celelalte domenii finanţate, autostrăzile având un regim special de aprobare), să ne prindă pregătiţi în aşa fel încât astăzi să le avem realizate. Iar acum trebuie să facem ce n-am făcut. Să realizăm aceste reţele de autostrăzi cu bani europeni, iar în paralel, funcţie de priorităţi şi cât poate bugetul, să dezvoltăm această reţea în baza unei strategii. Ce s-a făcut în ultimii 15 ani? Tot ce nu trebuia să se facă. De la Năstase cu paguba de la Bechtel, legea dată de Tăriceanu prin care se decide să se facă autostrăzi prin toată ţara, prin fiecare sătuc, până la confuzia şi schimbările de trasee generate de suma gândirii Ponta-Şova. Ne-am ales cu hărţi desenate cu carioci de diverse culori, cu rute noi, gen Bucureşti- reşedinţa familia Dragnea. Deciziile au fost neinspirate. Dacă vrei să te conectezi la rutele europene nu vei începe construcţia de autostrăzi pornind din Iaşi. Dacă luăm traseul Bucureşti-Braşov, n-am înţeles de ce s-a început în 2008 cu traseul Bucureşti-Ploieşti şi nu Braşov-Comarnic. Totuşi pe A1 se circula destul de bine. Şi acum DN1 este este mult mai circulat decât A3. În schimb pe Braşov-Comarnic e nenorocire”.

Alin Seserman s-a referit şi la afirmaţiile parlamentarilor judeţului. ”Dacă facem un tur al declaraţiilor unor actuali sau foşti parlamentari bistriţeni despre autostrăzi, o să găsim sute de pagini de aberaţii. Deschidem google, scriem cuvântul autostrăzi însoţit de unele celebrităţi locale şi ne lămurim. Sigur că şi reţeaua feroviară de transport este foarte importantă, mai ales dacă ne referim la transporturile de marfă. Şi cea maritimă şi cea aeriană. De astea nu au auzit majoritatea sau nu discută pentru că nu au aşa o încărcătură electorală. În judeţul nostru, cu politicieni pretini cu prim-miniştri, vedem că toate cele patru drumuri naţionale sunt pulbere. Fie că vorbim de rutele Bistriţa-Năsăud, Năsăud-Şanţ, Beclean-Năsăud sau Salva-Moisei, constatăm că stăm foarte prost. Încă nu am văzut un document serios la nivel de parlamentari, prefecţi sau conducerea Consiliului Judeţean de unde să se înţeleagă o minimă strategie. S-a turnat asfalt pe drumuri cu legături care mai de care mai neînsemnate, iar pe unde circulă miile de maşini constatăm că nu s-a făcut nimic. Fiecare a fost cu colegiul lui, cu uliţele lui, să facă blocuri pe la ţară (despre aberaţia asta, altădată), pentru a-şi asigura voturile unor primari. Lobby românesc şi declaraţii politice. Astea sunt foarte pe scurt marile decizii. Populism, comportament electoral, patriotism local ieftin care, din nefericire, pot ocupa din nou spaţiul public”, a comentat el.

Consilierul municipal PNL a mai scris că ultimii trei ani au fost rataţi pentru transporturi: ”Sigur că mulţi miniştri nu au avut ce căuta la transporturi, dar totuşi, legat de autostrăzi, contează politica Guvernului. Aici nu e vorba de Mitrea sau de Berceanu, care au avut şi ei responsabilităţi, dar în primul rând e vorba de o politica pe care o stabileşte un Guvern. Dar acum avem banii europeni pentru rutele stabilite. Documente putem aproba săptămânal, problema este ca ele să aibă legătură cu realitatea, să ofere un orizont de timp de realizare, să fie însoţite de fundamentări, atunci când vorbim de bani. Actualul Guvern a pierdut trei ani în materie de transporturi. Ministrul Rus a şters cu buretele toate liniuţele lui Şova, care din instanţele de judecată a aterizat la transporturi. Astăzi Ponta nu mai are resurse să genereze un program coerent în domeniu. A ratat tot în aceşti trei ani şi cu Fenechiu şi cu Şova. Un nou Guvern trebuie să vină cu soluţii reale. Şi moldovenii vor autostrăzi, şi bănăţenii, şi maramureşenii, dar bani sunt puţini. Nimeni nu spune că nu trebuie să avem şi alte reţele de autostrăzi în ţară. Şi într-un viitor ele vor exista. În fine, mai sunt şi foarte multe drumuri de modernizat în ţară. Trebuie totuşi susţinut un program coerent, bazat pe realitatea economică. Încă mai e ceva timp până în alegeri şi trebuie temperate ieşirile infantile sau populiste, indiferent de unde vin. Oricum, în PNL urmează dezbaterea programului economic şi e important să conectăm lumea interesată spre un nou tip de comunicare publică, spre noile aşteptări, spre un alt tip de politică până la urmă”.

Etichete

23 comentarii

  • Am lucrat doi ani la o lege care a apărut pentru prima dată în 1999. Îi spune legea funcționarului public. Nu eram parlamentar la 25 de ani, dar ei oricum doar au ridicat mâna la vot. Mai sunt și alte lucruri dar nu cred că te interesează. .

    • in asentimentul tau si eu …..am contribuit la bugetul tarii pentru ca tu sa ai ce manca…

  • D-le Sese!!! toti oportunistii acesti tari…(si politicieni de teapa d-tale…si nu numai) nu au facut decat sa-si vada doar de propriile interese!!! vorbiti de autostrazi?? mi-ar fi rusine!!
    Pacat ca ziaristii nu au alte subiecte si va promoveaza,pe voi care nu spuneti nimic!!! doar iritati populatia cu ineptii!!!

  • Seful tau a fost la putere si parlamentar timp de 25 de ani.de ce nu a facut drumurile? Ma refer la olteanu cand spun seful tau. Ai fost pana la nasaud adica in colegiul lui olteanu si a lui alalalt florean,sa vezi cum arata drumul? Chiar ai tupeu sa ironizez pe acel care te confrunta spunandu i ca poate nu l intereseaza. Pai ce sa l intereseze? Ce ai pus tu la legea 188 ? O virgula? Ca daca te intreb de ce s a folosit abuziv piticul boc de art 100 si 99 din lege in anul 2010 si acum functionarii castiga pe banda rulanta procese si trebuie sa i dam din banii contribuabilor o sa zici ca sunt tendentios si nu ma inteteseaza, nu sasarmane ? Sau doar sarmane? Tu mai ai tupeu sa comentez sa te iei la harta cu cei care scriu ? Rusine mai sa_ rmane

  • Văd că toți comentatorii sunt de acord cu ce scrie aici, altfel s-ar referi la subiect. Se spune că marii politicieni locali amici cu prim ministri Boc sau Ponta, nu au făcut nimic. Domnul alex paul maria nu a înțeles nimic din ce se scrie.

  • Am inteles domnule alin, dar m am saturat sa i vad pe politrucii astia ce se intreaba de ce nu s a facut nimic timp de 15 ani cand ei au fost la putere si puteau face. De ce nu s au intrebat cand guvernau ? De ce n au facut? Nu vezi domnule alin ce facea udrea de ex in 2011 cand ei taiau pensiile? Chiar mai au tupeu sa vina cu aceleasi texte expirate? Cand sunt la putere tac , dupa ce nu mai sunt ne dau lectii noua cetatenilor cum ar trebui facut. Asa o sa faca si radu moldovan cand nu o sa mai fie la putere. Uite ce strada si a facut pana in fundul curtii. E corect? Si drumurile din judet sunt praf. M am saturat sa i vad ca se tot cearta si de facut nu fac nimic .

    • E cam aiurea sa ceri de la un om, Seserman sau fie el chiar si presedintele Iohannis, ‘sa faca totul’.
      In orice caz, pentru cei care intr-adevar vor si se cred in stare, exista intotdeauna varianta de a intra in politica.
      Eu sunt de acord, ipocrizia in politica e omniprezenta. Da un pic de echilibru nu strica.

  • Nu am. Doar administrez o firmă, sunt consilier local, cercetător al Academiei Române și fac un doctorat la zi la UBB, la Fac. de Istorie-Filosofie, aceeași facultate la care am intrat în 1992 la terminarea liceului, tot la zi. Declarația de avere e pe site-ul primăriei. Părinții nu sunt administratori de firme, nici ai soției. Un frate e profesor de matematica, bibliotecar, ceilalți doi frați au firme de contabilitate de peste 20 de ani, iar clienții lor în proporție de 100% au fost și sunt privați.

  • Eu cred ca si in adminstratie publica si in politica ca si in afacerei mai ales atitudine si abordarea problemelor face diferenta.
    Vei fi votat daca desenez o imagina de viitor ci nu se cauti vinovatul din trecut. si se actionez pe momentul potrivit cind mai poti influenta lucrurile in bine.
    Acum de exemplu este utlimul moment de actionare contra Wonderlanduri fanteziste de tot felul contra poluarea apelor si peisajului etc.
    Actiuni care primesc sprijin sint cele care adauga valoare viata omeniilor acum sau in viitor nu actiuni in cautare vinovatiilor.
    De acea actiuniil Tasu au feedback pozitiv si impact lafel. De acea Bistrita Civica actioneaza asa cum face si de acea PER este pragmatic in momentul potrivit cind se poate obtine rezultate.
    Idea este sa nu tot cauti vinovatul ci se prezinti solutii si te zbati pentru ele, le publici, cauti aliatai si suport, la punct, indiferent din ce partid. Important este rezultat.
    Si vrem nu vrem, daca analizati actiunile mai mari a primarului Cretu (nu mere si struti) o se ajungi la concluzie ca ele au un anumit nivel de benefic pentru oras.
    Poate fi el ca persoana se fie nepragmatic, iar parcul, senuri giratorie, pasaje, biserica, blocurile renovate termic (in afara culoriile), trotuare in sate precum Viisoara Unirea etc, canalizare tot pe sate, Schulerwald chiar daca nu este finisat si mai ales pornirea programelor de subvenii europeene nu le poti contesta.
    Concentrati i vca se fiti mai pragmatic politicienilor. INcercati calea de a impaca „Cretu cu verzi” poate gasiti un deal prin care se poate corecta una sau alta si acum….NU IN TRECUT.

  • Cercetator al Academiei Romane? Dle Seserman daca intr-adevar faci doctoratul la zi precum pretinzi, cu siguranta nu ai lipsit la Metodologia Cercetarii Stiintifice, sau cel putin la cursul in care doctoranzilor le este prezentat planul de dezvoltare al carierei in domeniul cercetarii. A fi cercetator este o meserie ca oricare alta pentru care frumusel dai concurs, ceea ce din spusele dumitale nu detii asa ceva in CV-ul personal . Daca ai fi cadrul didactic universitar s-ar putea spune ca automat faci si cercetare insa si aici CV-ul dumitale nu releva asa ceva. Sa fi cercetator al Academiei Romane in primul rand trebuie sa fi doctor intr-o stiinta si sa fi angajat al unui centru de cercetare din structura Academiei sau afiliat ei, sau…. mai sti poate sunteti academician. Dle Seserman calitatea de doctorand cel mult va confera statutul de colaborator in cadrul unei teme de cercetare, alaturi de indrumatorul dvs de doctorat, care eventual se desfasoara sub egida Academiei Romane.
    Sperand ca pana la urma veti intelege in fapt cum sa va autoevaluati, totusi sunteti o persoana cu potential politic care cu siguranta va intelege ca izolarea intr-un demers cu caracter socio-politic are defapt efect e bumerang expunandu-va in permanenta, uneori fara sens.

  • Totuşi de unde ştiţi că aceste comentarii sub numele de Alin Seserman îi aparţin persoanei Alin Seserman. La un moment dat erau 3 sub acelaşi nume şi comentau ba împotrivă, ba aiurea. Eventual la text vă puteţi raporta dl a..

    • Dle Alin cu placere va las aceasta unica oportunitate dumneavoastra de „ a va raporta” la un text. Cu speranta ca invitatia dvs nu are vreo tenta imperativa de a ne limita libertatea de exprimare va invit sa comentam impreuna si alte articole sau comentarii de pe aceasta publicatie.

  • D-lor D-voastra aveti proasta si nefericita inspiratie de a scrie pe langa subiect. Sau n-ati citit articolul sau vrei sa comentati asa ….ca sa va aflati in treaba. Problema este una singura: Este adevarat ce scrie D-l Seserman Alin ( autorul articolului in mod cert ) in articolul de mai sus? Daca Da se spune Da si se argumenteaza, daca Nu se spune Nu si se argumenteaza. D-le Raul Pop ce legatura are comentariul D-voastra „Dar tu ce ai facut pentru Romania ?” legat de articol. Iti spun eu. Nimic. Cu alte cuvinte este egal cu 0. La fel cei autointitulati Alex, Maria, Paul, Walter Born. Si daca toti sunteti asa activi …..si destepti nevoie mare din umbra, de ce nu publicati si voi niste articole serioase contra acestui articol!? Sa va vedem inchegand doua fraze scancite acolo, dar sa vedem ceva. Sunt cu catarea pe voi si deci…..astept.

  • Santinelo, pe mine ma cheama paul, tu nici macar nu esti in stare sa ti dai numele ca ma indoiesc ca ti a pus ma_ta numele asa,asa ca nu vorbi ce ar trebui sau nu sa public. Eu m am legat doar de faptul ca m am saturat sa aud de politrucii astia care se miauna sa le mai dam niste voturi anul viitor de parca ei n au fost in tara pana acum. De ce nu au facut nimic cat au fost la putere? De ce se intreaba acum? Si daca tot se intreaba sa se retraga din viata publica deoarece este la fel de vinovat ca si restul . Il vad de pilda pe radu moldovan cum isi face drum parca e autostrada si drumul 17 de langa el e dezastru. Dupa care, peste 5 ani il vad ca se intreaba ca si astalalt ca nu s a facut nimic in ultimiu 20 ani. Deci si prin urmare daca esti amic cu sasarman deschide i ochii nu l apara prost ca nu i faci niciun bine. Nu fii un pupincurist fara scrupule.

  • Cristiana , de ce publici aberatiile astuia de pe Facebook ? Vrei cumva sa participi si tu la constructia unui profil de viitor primar ca sa ai acces la niste banuti publici ? Vezi ca pariezi gresit pentru ca Sasarman va fi Academician in curand si nu se mai coboara la nivelul Primariei Bistrita .

    • George, de ce nu te semnezi tu cu nume şi prenume? Văd că dă vitejia afară din tine şi, dacă tot mă tragi de mânecă, precum un adevărat domn, măcar să ştiu cui să-i întorc favoarea.

    • In regula, o sa țin cont de sugestia dvs. Comentariul postat la articolul respectiv nu conține atacuri, jigniri, etc. ci doar câteva întrebări de bun simt.
      In considerația sugestiei dvs, mi-am schimbat si nickname-ul, așa cum se vede.
      Va mulțumesc pt. feedback.

  • D-le Paul prima remarca a D-voastra este irelevanta. Stiti cam cate persoane cu numele Paul se afla in lumea asta? Deci sunteti oarecum la fel de „camuflat” ca si mine. Cred ca inainte de a ne arunca in acuzatii trebuie sa vedem pe cine acuzam. Daca o persoana, precum e D-l Alin Seserman, nu a fost acuzata niciodata de coruptie, este bine pregatita ( si daca-si face un doctorat inseamna ca-si continua permanent pregatirea ), are experienta politica si administrativa, este prezent in dezbaterile publice, vine cu solutii realiste la problemele ce se ivesc in comunitate ( si pe care normal le face publice ca de aceea este ales ) atunci eu cred ca macar ar trebui sa analizam ce spune dansul. Nu-l putem acuza de ce fac altii nici ca este coleg de partid cu nu stiu ce derbedeu. Poate ca D-voastra aveti vecini niste hoti, dar nu putem trage concluzia ca D-voastra sunteti hot. Poate ca omul vrea sa reformeze partidul ( s-a si exprimat in acest sens ), alti colegi de-ai domniei sale poate nu vor. Eu caut sa sprijin, atat cat pot, oamenii care incearca sa faca bine si n-au facut rau. Politic, D-l Seserman Alin se comporta bine. Daca maine o sa aud ceva nefiresc nu o sa-l mai sprijin. Asa este correct. Iar ideile se lanseaza pentru a fi commentate si a fi obiect de polemica, de unde pot sa fie corectate, daca este cazul, spre binele tuturor.

  • D-na santinela, eu nu _ l acuz direct pe d – nul seserman. Eu stiu ca este o vorba din batrani pe care am auzit o in tineretile mele si care suna cam asa: spune mi cu cine te insototesti ca sa tu spun cine esti. Cred ca si dumneavoastra ati auzit de aceasta zicala. Prin urmare daca as avea un vecin hot( desi nu cunosc sa fie vreunul condamanat), l as evita, as trece pe partea cealalta a drumului chiar daca nu as putea schimba situatia de a mi fi vecin , deoarece n am bani sa ma mut si nici acel vecin nu s ar muta. Dar domnul seserman ar putea sa si schimbe partidul sau cel putin nu ar mai sta la masa lui olteanu care impreuna cu anastase au numarat 187 de voturi si au votat legea pensiilor (263) ,lege care i a ruinat pe multi amarati. Ti am dat doar un exemplu. Sau mi ar crepa obrazu de rusine sa stau in acelasi partid din care face blaga parte si care a taiat dreptul la viata unor copii care n au avut unde se naste datorita inchiderii unor spitale ( a se vedea stirile oricarei televiziuni din 2012) , si cate si mai cate alte fapte deplorabile. De aceea n am incredere in d_ nul seserman, deoarece sta la masa cu acest gen de oameni. Indirect, facand parte din pdl _ ul lui boc, mru, olteanu, si tacand in loc sa se ridice in anul 2011 impotriva acestora, pot sa l condamn de complicitate la savarsirea acestor lucruri. Intelegi acum de ce sunt vehement impotriva acestui domn? Pot da inca o sumedenie de argumente care m au oripilat. Complicitatea poate fi pedepsita si din punct de vedere moral, civil sau penal.As vrea sa vad ca va candida independent si ca se tine de promusiuni. Atunci voi fi un sustinator al dansului.

  • D-na santinela, eu nu _ l acuz direct pe d – nul seserman. Eu stiu ca este o vorba din batrani pe care am auzit o in tineretile mele si care suna cam asa: spune mi cu cine te insototesti ca sa ti spun cine esti. Cred ca si dumneavoastra ati auzit de aceasta zicala. Prin urmare daca as avea un vecin hot( desi nu cunosc sa fie vreunul condamanat), l as evita, as trece pe partea cealalta a drumului chiar daca nu as putea schimba situatia de a mi fi vecin , deoarece n am bani sa ma mut si nici acel vecin nu s ar muta. Dar domnul seserman ar putea sa si schimbe partidul sau cel putin nu ar mai sta la masa lui olteanu care impreuna cu anastase au numarat 187 de voturi si au votat legea pensiilor (263) ,lege care i a ruinat pe multi amarati. Ti am dat doar un exemplu. Sau mi ar crepa obrazu de rusine sa stau in acelasi partid din care face blaga parte si care a taiat dreptul la viata unor copii care n au avut unde se naste datorita inchiderii unor spitale ( a se vedea stirile oricarei televiziuni din 2012) , si cate si mai cate alte fapte deplorabile. De aceea n am incredere in d_ nul seserman, deoarece sta la masa cu acest gen de oameni. Indirect, facand parte din pdl _ ul lui boc, mru, olteanu, si tacand in loc sa se ridice in anul 2011 impotriva acestora, pot sa l condamn de complicitate la savarsirea acestor lucruri. Intelegi acum de ce sunt vehement impotriva acestui domn? Pot da inca o sumedenie de argumente care m au oripilat. Complicitatea poate fi pedepsita si din punct de vedere moral, civil sau penal.As vrea sa vad ca va candida independent si ca se tine de promusiuni. Atunci voi fi un sustinator al dansului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.