Peste 500 de familii din Bistrița-Năsăud care au avut anul trecut casele inundate au primit ajutoare de urgență din partea statului, saumele alocate fiind...
Social
O mașină a intrat într-un parapet din beton pe DN 17 C, la Cepari, cele două persoane care se aflau în autoturism fiind rănite. ”Conform primelor verificări...
La granița între anotimpuri, muntele oferă un spectacol superb privitorului. Dovadă aceste fotografii realizate de rangerii Parcului Național Munții Rodnei...
Încă un ales local din județ s-a alăturat s-a alăturat Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, anunță președintele organizației județene, deputatul Ionuț...
(FOTO) România a intrat, în premieră, într-un clasament al națiunilor participante la campionatul european după ce echipa țării noastre, din care au făcut...
Primăria comunei Căianu Mic, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița, organizează o campanie gratuită de testare a sănătății populației, sub...
O imagine cu un lup care privește direct spre obiectivul aparatului de fotografiat a devenit virală în mediul online. Lupul a fost imortalizat în Munții...
1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât avea un bărbat în vârstă de 29 de ani din Poiana Ilvei, care conducea un ATV pe drumul național 17D în Maieru...
Trei persoane – dintre care doi minori de 13 și 17 ani – au fost rănite în urma unui accident petrecut în această seară la Feldru. Șoferul de 37 de...
O mașină în care se aflau două persoane s-a răsturnat duminică dimineața, în jurul orei 8.00, pe DJ 151 la Sigmir. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de...
Niciuna dintre familiile care au rămas fără case în urma incendiilor nu aveau asigurate locuințele, a declarat prefectul Stelian Dolha, care spune că multe...
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că vor fi plantate “de la zero” 2.500 de păduri noi, peste 1.000 de...
Un număr de 39 de fermieri din comuna Ilva Mică i s-au plâns prefectului că nu mai au unde duce animalele la păscut fiindcă nu li se mai permite accesul pe...
Tânărul din Tarlișua care a condus băut la volan și a omorât în 2017 un taximetrist la Coldău anunță că, după ce va ieși din închisoare, unde se află în...
Veniturile prognozate ale comunei Lechința pe anul 2020 sunt de 8,1 milioane lei, în timp ce cheltuielile se ridică la 5,6 milioane lei. Bugetul comunei...







