Politică

Sorin Hangan: Oricine poate construi pe orice deal din moment ce nu există viziune urbanistică

Discuţii intense în Consiliul Local Bistriţa pe marginea haosului urbanistic din oraş. Consilierii opoziţiei i-au reproşat primarului Ovidiu Creţu că nu are o viziune coerentă privind dezvoltarea oraşului. Copreşedintele PNL, Sorin Hangan a conchis: "Oricine poate construi pe orice deal".

După dezbateri intense în Consiliul Local privind haosul din urbanism care a dat posibilitatea tutor să-şi facă locuinţe unde au dorit, în toate livezile şi pădurile din jurul Bistriţei, primarul Ovidiu Creţu a spus că moda „caselor de vacanţă” care sunt de fapt case în toată regula, a apărut pe vremea predecesorului său, Vasile Moldovan, însă, în final s-a dovedit una foarte bună fiindcă oraşul s-a extins sănătos şi nu a ajuns în situaţia Clujului care este sufocat din punct de vedere urbanistic.

„Ştiu că lumea vrea să extindem intravilanul şi mai mult, dar nu se poate. Aprobăm PUZ-uri acolo unde este nevoie şi le scriem în autorizaţii persoanelor care ne cer astfel de documente că nu suntem obligaţi să le asigurăm utilităţi”, a spus Ovidiu Creţu.

Consilierul PNL Sorin Hangan, copreşedinte al organizaţiei municipale a PNL, s-a arătat dezamăgit de faptul că Planul Urbanistic General este doar „aşa, un document oarecare, fără viziune” care dă posibilitatea oricui „să construiască pe orice deal”, el spunând că în cadrul Comisiei de urbanism din care face parte s-a decis că vor fi aprobate toate PUZ-urile, deşi municipalitatea ar trebui să se gândească la faptul că odată ce apare o casă într-un loc, va mai apărea încă una şi încă una şi va fi nevoie de un drum, de reţele de electricitate, apă şi canalizare.

Consiliul Local Bistriţa a aprobat, joi, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru extinderea intravilanului în aşa fel încât consilierul judeţean PSD Maria Ulecan să-şi ridice o casă la Viişoara, dar şi alt Plan Urbanistic Zonal privind extinderea intravilanului în aşa fel încât Ioan Doce să-şi facă o casă în Ridul la Soare.

7 comentarii

    • viziune sau vizuina? am cerut sa mi se aprobe sa construiesc un adapost pentru nimale in intravilan si a fost refuzat ca vreau sa fac casa de locuit…..asa ca l-am construit fara sa le platesc lor impozite si alte avize… PROSTIA SE PLATESTE in frunte cu acesto consilieri care cred ca au viziune….poate au vizuina neocupata! (de unde si pana unde se pricepe hangan la urbanism? crede ca daca a unvatat cum se traduce initialele puz e si in masura sa-l respinga?

    • Nu cred ca d-l hangan (consilierii, in general) aproba sau resping PUZ-uri.

    • Nu stiu care-i motivul ce-i revolta pe PNL-isti. Ei voteaza tot anapoda iar apoi vin si se mira dece merg treburile prost. Observ ca mai nou le plac gunoaiele deci sa stea si sa le inghita. Eu, cetatean corect, le platesc indemnizatiile de sedinta ca dansii sa voteze impotriva platii de salubrizare. Eu sa inteleg ca platesc si in locul celor care nu doresc sa faca contract pentru colectarea gunoiului intrucat, dupa onor consilieri, legea seste asa: daca vrei bine, daca nu vrei, iar bine, lasa ca plateste fraierul.

  • In Bistrita s-a construit pana acum mult prea haotic.Trebuie sa existe o disciplina si o regula in toate cu atat mai mult cu cat constructiile dureaza zeci/sute de ani.Toate aceste reclama resposabilitate.Este o atitudine responsabila a dlui Hangan.In calitatea lui trebuie sa priveasca tot peisajul si nu un aspect particular ca a comentatorului de mai sus.Daca ar fi existat reguli clare nu erau nemultumiti. Haideti sa fim resposabili.

  • Are dreptate domnul consilier Hangan.Daca vrem sa avem un oras occidental atunci sa ne comportam ca atare si nu ca in jugla fiecare sa construiasca cum il taie capul

  • Ha ha ha ha Hangan si urbanismul. Ce emite el pe gura de consilier spune si nea Ion fara prea multe clase ca vede si el cu ochi ca ceva nu e bine facut in orasul acesta din puncy de vedere al bunei gospodariri. Nenea Hangan in calitate de consiliet ce te platim emite dumneata un proiect de hotarare de consiliu in ce priveste urbanismul nu hahai pe gura aici in presa sa faci impresie.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Radu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS