Social

Spitalul din Năsăud se pregătește să ofere de trei ori mai multe locuri pentru bolnavii de Covid-19

Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon” din Năsăud va extinde capacitatea de internare pentru bolnavii de Covid-19 de la 26 de locuri, câte are în prezent, până la 80. Prefectul Stelian Dolha a vizitat, vineri, unitatea medicală.

”La Spitalul Orășenesc Năsăud, prin autorizația provizorie a Direcției de Sănătate Publică de la începutul verii, au fost alocate 26 locuri pentru acordarea de servicii medicale pacienților bolnavi de Covid-19. Acum, aceste locuri sunt suplimentate până la 80, iar un număr de 6 locuri vor fi amenajate pentru izolarea persoanelor suspecte, care au fost testate și așteaptă rezultatul testului.

În acest moment, se așteaptă îmbunătățirea rețelei de oxigen prin suplimentarea cu prize și barbotoare, lucru care va face posibilă internarea pacienților confirmați pozitiv.

Începând cu săptămâna viitoare se vor putea face aceste internări.

În seria de modernizări se adaugă și lucrările de extindere a rețelei de fluide medicale, pentru etajul II în cadrul spitalului.

În ceea ce privește personalul medical din cadrul spitalului, acesta se suplimentează. Au fost scoase la concurs 11 posturi de asistenți medicali, iar azi a fost proba de evaluare a dosarelor, urmând ca mâine să aibă loc și interviurile.

Asistenții vor fi angajați pe perioada stării de alertă, iar contractul li se va prelungi în funcție de reglementările de la nivel național. În prezent, sunt trei medici care se ocupă de secția Covid, un alt medic aflându-se în curs de formare”, a anunțat Instituția Prefectului.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3218910018238466

3 comentarii

  • Nu ti-e rusine sa faci iar poze, măsurile concrete pentru JUDET,pe cand? Demite SEFII de instituțiile publice ca de acolo se integrează populația.

  • Cetățene sub acoperire „No name”, las-o mai ușor cu apostrofările. Trăim într-o țară unde presa e liberă. Măsurile concrete împotriva pandemiei au și ele regula lor și se aliniază cu cele de la centru. Noi, să fim mai vigilenți și să ne protejăm… Nu înțeleg nimic din expresia dumneavoastră, ce legătură are demiterea șefilor cu „se integrează populația”. Să fiți și să fim sănătoși!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Gavrilă N. Moldovan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS