Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa a luat decizia de a securiza buletinele de analiză Real Time PCR eliberate persoanelor care se testează pentru Covid-19, după apariţia unui caz de document falsificat, folosit de o persoană care intenţiona să plece din România cu avionul.
Managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, a declarat vineri pentru Agerpres că falsul a fost descoperit după ce personalul de la aeroportul din Cluj-Napoca a sunat la spital ca să verifice autenticitatea unui buletin de analiză Real Time PCR prezentat de un pasager.
„Am descoperit un caz. Ne-au sunat de la aeroportul din Cluj ca să verifice, că au avut o suspiciune, şi s-a dovedit a fi fals buletinul de analiză. Persoana respectivă s-a dus cu un test rapid, i s-a spus că nu este valabil testul rapid pentru călătoria cu avionul, şi în 20 de minute a venit cu un PCR. Şi atunci ne-au sunat să verifice, pentru că au ştiut că nu are cum să facă aşa repede testul”, a precizat Lazany.
După această întâmplare, SJU Bistriţa a decis ca buletinele de analiză pentru Covid-19 să conţină şi un cod QR, care să permită verificarea în baza de date a persoanei care a efectuat testul.
„Spiritul „întreprinzător” al unora ne-a determinat să luăm măsuri de urgenţă, aşa că buletinele de analiză Real Time PCR au fost securizate. Ele conţin acum un cod QR unic, a cărui simplă scanare deschide baza de date a spitalului şi confirmă veridicitatea buletinului de analiză”, a scris manageru pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui Gabriel Lazany, numărul persoanelor care solicită efectuarea unui test PCR pentru noul coronavirus este în scădere, dar se aşteaptă ca acesta să crească odată cu perioada concediilor de vară.
Presupun ca nu este totusi o „premiera” nationala. De mirare este faptul ca aceasta securizare nu s-a facut de la inceput. Romanii vor rezolva insa „problema” si pe mai departe pentru ca „hotii” sunt intotdeauna cu un pas inaintea „vardistilor”.Se va gasi o „gaura” in sistemul de securizare (in gardul „digital”) prin care cei interesati vor putea sa „iasa”.Desigur contra cost…
ACTUALA PANDEMIE E O ȘNAPANDEMIE ?!