Actualitate

Stadiul șantierelor de pe Linia Verde și axa de transport. ”Activitatea va fi atent supravegheată”

Mobilizarea pe șantierele de pe Linia Verde și axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului din Bistrița, investiții de peste 30 de milioane de euro derulate de municipalitate cu fonduri europene, este una bună, însă este loc și de mai bine pentru respectarea termenelor de finalizare, mai exact finalul acestui an, a reieșit în urma vizitelor în teren și a analizei amănunțite de la Primărie.

Împreună cu reprezentanți ai ADR Nord-Vest, am verificat, azi, stadiul șantierelor Linia Verde și Axa de transport Gării – Năsăudului. După o vizită în teren, a urmat la sediul Primăriei o analiză în amănunt a etapelor aflate în derulare, împreună cu toți cei responsabili. A reieșit încă o dată necesitatea creșterii ritmului lucrărilor pentru încadrarea în termenele de finalizare, respectiv 31 decembrie 2023. Am apreciat faptul că, de când vremea s-a îmbunătățit, mobilizarea pe șantiere este bună. Activitatea va fi atent supravegheată pentru ca graficele de execuție să fie respectate. Autoritatea locală, constructorul, diriginții de șantier și proiectanții vor strânge rândurile pentru ca aceste mari obiective de investiții să fie realizate cu succes”, spune primarul Ioan Turc.

Pe lângă crearea rutei noi de transport public (Unirea/DN 17 – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara/DN 17) operat cu vehicule electrice, în proiectul cu fonduri europene ”Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă” (88,9 milioane de lei, peste 18 milioane de euro) se prevede modernizarea părții carosabile pe anumite tronsoane şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, trotuarelor, spațiilor verzi și a pistelor de cicliști. Proiectul cu bani europeni implică, de asemenea, amenajarea a 42 de stații de autobuz curente și două stații terminale. Constructor este M.I.S. Grup.

Lucrările în proiectul cu fonduri europene ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” (63,8 milioane lei, circa 13 milioane euro) constau în: realizarea de benzi dedicate transportului public, realizarea pistelor pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor, realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă, realizarea unui pasaj pietonal subteran pe B-dul Decebal în zona pieței, iluminat public cu sistem de telegestiune, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea de sisteme de monitorizare video. Capacități: stații de transport – 10, lungime piste bicicliști – 4.596 m, lungime trotuar – 4.435 m, lungime carosabil reabilitat – 2.347 m. Constructor este M.I.S. Grup.

22 comentarii

  • ….ca supravegherea sa fie facuta de DNA?
    Astfel putem reduce timpul…pana la sent inta!!
    Oricum ar fi tot asa se termina…

    54
    • Dacă tot au venit cei de la ADR Nord-Vest să supravegeze stadiu lucrărilor atunci eu am o întrebare:
      Când se va termina pista de biciclete supe-necesară de pe strada Drumul Cetății pe tronsonul dintre magazinul Penny și Pădurea Sullerward?
      Această pistă trebuia să fie termită deja tot au schimbat termenul de finalizare de pe panou și tot nu au reușit să o termine ?

      https://www.youtube.com/watch?v=3vIlG-zV8ZA&list=PLjA9lNX_fbYnVsQkfqxZj7zc3QK5Z1-MT

      76
      3
    • O să pun și altă pistă atunci când pista de biciclete de pe strada Drumul Cetății va fi gata și nu o să mai fim siliți să circulăm periculos printre mașini, Nici eu nu mai am atâta răbdare ca și tine. În curând vor veni și alegerile și asta nu o să sune foarte bine pentru PNL & Co.

      63
      2
  • Tu te-ai prins sper ca proiectele sunt ale lui Cretzu, iar Turc sta pe executanti sa le faca macar acceptabil, pentru ca acum le-a preluat el. Ce ar trebui sa se intample, sa sape el in locul celor de la MIS? Asa au gandit pesedistii dinainte orasul, Turc trage ponoasele in locul lor.
    Oricum, daca vor iesi bine lucrarile, vei zice ca nu sunt meritele lui, ci ale sinistrului predecesor.

    7
    27
  • Ăștia sau întâlnit aici nu pentru a vedea starea lucrările ci pentru a găsi înpreună o soluție birocratică cum să mai amâne termenul de finalizare a lucrărilor și cum să nu mai facă o parte din lucrări fiindcă toți sunt în aceeași oală poate reușesc să-i fenteze cumva pe europenii cu banii.

    64
  • Eu sunt curios cine va candida din partea PNL în locul lui Turc la viitoarele alegeri ?
    Dolha ăsta a pierdut toate alegerile la care a participat ?
    Hangan, Urîte, Chereji, Bălan ăștia sunt niște glume triste ?
    Atunci cine că eu nu văd pe nimeni capabil de la PNL ?

    71
    • Logic ar trebui să candideze unul din consilieri locali PNL însă pe ăștia nu ia văzut nimeni prin cartiere să vadă ce nevoi au oameni în schimb au votat orbește toate prostiile propuse de primar deci nici-o șansă.

      29
    • Consilieri locali habar nu au ce se întâmplă în Bistrița sunt de pe altă planetă.

      17
  • Fiecare consilier local ar trebui să iasă pe șantier să supravegeze lucrările că de acea îi plătim cu o grămadă de bani mai ales ăia care au votat aceste tâmpeni.

    38
  • Dar celelalte instituții ale statului ce păzesc , de ce nu verifica : Inspectoratul în construcții, Ordinul Arhitecților, Protecția Consumatorilor etc. ?

    33
    • Ce fac instituțile statului nenorocest câțiva amărâți care încercau să facă un fast food dar când este vorba de firme mari care nenorocesc tot orașul se fac că plouă doar corb la corb nu-și scoate ochi.

      29
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS