Actualitate Sănătate

La spital s-a pus piatra de temelie a investiției de 100 milioane euro. ”Mesaj pentru viață” într-o capsulă a timpului

La Spitalul Județean de Urgență Bistrița a fost pusă piatra de temelie a celei mai mari investiții în sistemul public de sănătate din județ, în valoare totală de circa 100 de milioane de euro: extinderea spitalului cu un pavilion 2S+P+4E, reabilitarea energetică și modernizarea pavilioanelor existente, digitalizarea spitalului și dotarea cu aparatură medicală.

La eveniment au participat IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat o slujbă de binecuvântare, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany, deputații Bogdan Ivan și Daniel Suciu, senatorul Ioan Deneș, prefectul Teofil Cioarbă, cadre medicale, preoți, primari.

Totodată, a fost îngropată o capsulă a timpului cu un ”Manifest pentru viață”, care să fie deschisă peste 100 de ani.

Gabriel Lazany a dat citire ”mesajului simbolic pentru viitor” către ”cei care vor fi aici peste 100 de ani”. ”Din respect pentru oameni, clădim pentru sănătate și am pus piatra de temelie a celui mai mare și important proiect din domeniul medical, Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire nou, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă. O investiție de referință, pentru viață, însă proiectele în sănătate, modernizarea și reabilitarea vechiului spital și secțiilor externe au început încă din 2012. Așadar, sănătatea în Bistrița-Năsăud este de peste 10 ani de zile pe primul loc, iar voi cei ce acum, în 2123, când deschideți această capsulă a timpului, să păstrați tradiția grijii pentru viață. Nu știm cum arată Spitalul la 100 de ani de la această zi importantă pentru noi, dar sperăm că este tot un loc al medicilor dedicați, prelungiri ale mâinii lui Dumnezeu pe Pământ, aparatură ultramodernă, cum există la noi, acum, la nivelul anului 2023, iar spitalul este un simbol al respectului pentru viață. Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi toți și să ne călăuzească faptele spre a face bine pentru oameni, mereu”.

Radu Moldovan a spus în discursul său că este ”un moment istoric”: ”Până acum s-au făcut investiții de circa 50 de milioane de euro în diferite zone ale spitalului, iar actul medical a crescut în mod consistent, o spun oamenii și specialiștii. Termenul maxim al acestei investiții de 100 de milioane de euro este de 24 de luni, dar sunt convins că mai devreme de acest termen va fi inaugurat noul spital. Acest vis foarte îndrăzneț la un moment dat și care s-a înfiripat încet începe să devină realitate”.

Radu Moldovan: ”Dăm startul celei mai importante investiții în sănătate din județul nostru. Mulțumesc tuturor celor care ați crezut în acest proiect, ați contribuit la scrierea lui și acum lucrăm, împreună, la înfăptuirea lui. Mulțumesc tuturor celor care sunteți parte din acest proiect unic, în care viața are prioritate. Continuăm munca, cu ajutorul lui Dumnezeu, din respect pentru sănătatea și viața oamenilor“.

Gabriel Lazany: ”O nouă zi importantă pentru viitorul medical al județului. În aproximativ doi ani, pacienții din județ vor primi o nouă șansă la viață în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, într-un corp de clădire ce se ridică la cele mai înalte standarde”.

Luni 20 martie au început oficial lucrările din cadrul proiectului ”Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă”, investiție de 82.939.073,64 euro + TVA, din care 95% finanțare din PNRR și 5% cofinanțare din bugetul Consiliului Județean (circa 100 de milioane de euro în total). Constructor: Dimex 2000 Company.

Proiectul este împărțit în patru mari componente: 1. Extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea aripii noi, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă. * Subsol: Depozit și adăpost ALA (apărare locală antiaeriană); * Parter: Secția de Hemodializă; Parcare semi-automatizată cu 53 de locuri; Birou de internări; * Etaj I: Secția ORL (25 paturi), Structura de spitalizări de zi, Compartiment chirurgie plastică (10 paturi). * Etaj II: Secția Cardiologie (55 de paturi) – din care 8 paturi pentru USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici), Sală hibrid Angiografie pentru cardiologie intervențională, Secție obstetrică ginecologie (25 paturi). * Etaj III: Bloc operator cu 4 săli de operație, Săli de operație (Neurochirurgie, Gastroenterologie intervențională, Chirurgie plastică, Oftalmologie), Compartiment Neurochirurgie (17 paturi), Compartiment recuperare neurologică (7 paturi). * Etaj IV: secții de spitalizare, Compartiment Gastroenterologie (13 paturi), Secția Neurologie (55 paturi din care 8 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale). 2. Creșterea eficienței energetice la actuala clădire a Spitalul Județean de Urgență Bistrița. 3. Digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița. 4. Dotarea cu echipamente și cu aparatură medicală de ultimă generație.

În vara anului 2022 s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui corp de clădire nou cu patru etaje la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea nouă propusă. Pentru prima fază a proiectului (lucrări de relocare și demolare clădiri tehnice și administrative – centrală termică, stație producție oxigen medical, posturi de transformare, rezervă strategică de apă și stație de pompare, depozit temporar deșeuri medicale etc.), finanțarea de 5 milioane de euro a fost asigurată integral de CJ. În 17 martie a.c. s-a semnat contractul de finanțare prin PNRR, iar în 20 martie s-a dat startul lucrărilor efective.

24 comentarii

  • Asociatia Daruieste Viata a construit din donatii un spital de 9 etaje cu jumatate banii cu care spitalul judetean construieste o anexa de 4 etaje. Daca ar fi avut cojones, doctorul Muresan ar fi spus in interviul acordat recent ziarului financiar ce ar fi construit el cu 80 de milioane de euro sa zicem sau cu cat ar fi construit o anexa similara pentru spitalul pe care il administreaza.

    Bine, acum n-ar fi mare mirarea sa aflam ca defapt noul spital costa vreo 30-40 de milioane de euro si ca defapt s-au alocat pentru digitalizare vreo 50.

    75
    45
    • Dacă se trage o beșină, trebuie să facem tam-tam, să vadă toată lumea cât de importanți, unici și de neînlocuit sunt conducătorii noștri. Am ajuns aici in județul ăsta ca pe vremea lui Ceaușescu. Anul trecut s-a dat startul la proiect, că așa posta Lazany pe Facebook, săptămâna trecută s-a mai dat odată startul cu toată presa bistrițeană cărată la Mureș să-i pozeze pe politruci cum semnează contractul, azi au mai vrut politrucii un set de poze alături de popi și uite așa trebuie să-i aplaudăm și să-i felicităm când e gata primul etaj, când se pune parchetul, când se montează bateriile la chiuvete….mi-e greață.
      Chiar nu vedeți cât sunteți de penibili ?

      53
      43
  • Oameni buni, priviti in poze vreo 150 de politruci si frecatori de menta care ziua in amiaza mare au pierdut 2 ore cu o slujba si dupa aia s-au dus la agapa regulamentara dupa astfel de festanii. Doamne ajuta!

    89
    28
  • Mai bine bagati banii in spitale pentru dezintoxicare tineri si spitale cu profil psihiatric,ca de asta este nevoie pe piata.Dar spune i asta la parlamentarul cu minute in plus pt femei,la chelnerul care va fi primul la operatii de lifting facial si botox sau popi securisti care or sta in rezerve de lux

    54
    44
    • Ar fi frumos sa stim ei cu cat contribuie BOR sau poate o campanie de strângere de fonduri pt.acest binevenit obiectiv necesar sanatatii tuturor

      23
      28
  • Cum de ce atata popime? La cati bani le-a dat Consiliul judetean ar trebui sa-i faca slujbe edilului sef si cand merge la baie. In rest, poate mai prind cate-o firimitura, asa de-o vila pe la Colibita, ca mai mult no, se tem si ei de D-zeu, Sic!!!

    46
    46
    • Ar trebui schimbata Constitutia iar statul roman redenumit: PreaRepublica Romania

      32
      51
  • Investitia a fost IMPUSA acum 6 ani in urma unei vizite NATO pentru soldatii raniti in urma unui eventual razboi in zona!!!!
    Asa ca ….CIOCU MIC managerului, CLASEI POLITICE SI BORului…sunteti doar niste marionete!!!
    Aprppo…pentru gripa unde e mai bine de mers, la Mures sau Cluj?

    42
    10
    • TOTI AIA DIN POZE SUNT PLATITI LA ORA AYA DE FRAIERII CA NOI CARE AM FOST SI AM MUNCIT!!!!!!!!!!!!!!
      hai sictir specialilor!!!!

      26
      9
  • Doamne, nu mă lăsa !
    Atâta prostime , pardon popime, populime și politicia-nime pentru un biet început de blocșor de 100 milioane de euro.
    Bani frate, mai scump decât spitalul mare.
    Binecuvântări din partea locțiitorului tronului arcaliei, crainimătului și chintelnicului, mitropolit de șieu măgheruș, apropiatul colaborator al tuturor regimurilor de post !

    39
    46
  • Să ne comunice Consiliul Județean peste câțiva ani, nu mulți, procentul de mortalitate din spital și problemele reale care au apărut după grandioasa investiție, nu mai departe de îmbolnăvirile de COVID pentru pacienții care s-au infectat după internare în perioada 2020-2022…Asta-i competența lucrătorilor din spital!Nici unul dintre grangurii din poze nu a avut vreo îngropare într-o zi, într-un sac negru și tubulatura aferentă în gură, bineânțeles goi, fără să-i poată jeli cei dragi și să facă ceea ce este creștinește…Unul din baroni a avut rezervă proprie, că doar e decident, ce dracu?!Doamne iartă că suntem în post…Unde a fost atunci BOR-ul?La cașcaval toată lumea se adună, la greu fiecare pe cont propriu!

    40
    45
  • Fix acum un an, același personaj începea în același loc fix aceeași investiție de extindere a SJU. Cu același constructor în baza aceluiași proiect în valoare de 55 de milioane Euro. După care s-au oprit. Un an de zile au muncit să dubleze prețul până la circa 100 milioane de euro. Acum au venit cu popi să sădească o capsulă a timpului la temelia celei mai mari învârteli cu bani publici europeni în prejudiciul cetățenilor. Se cuvine să reamintim că din investițiile facute până acum 8 milioane de euro repezintă cele 12 ventilatoare Covid cumparate tot atunci, pe 30 martie 2022. Fără îndoială, artizanii investiției au prevăzut suplimentar fața de proiectul inițial echipamente a preturi umflate de 20 de ori, pentru echipamente inutile livrate de o firmă specializată în construirea de drumuri, condusă de un cetațean de onoare al județului condamnat pentru corupție. Totul sfințit de popi cu patalama de colaboratori. Peste 100 de ani probabil că va fi de mare interes pentru viitorime dezgroparea relicvei materiale a acestei mega mizerii.
    https://timponline.ro/au-inceput-lucrarile-la-noul-corp-al-sju-bistrita-investitie-totala-de-55-milioane-euro/

    42
    46
  • La piatra de temelie ar fi trebuit să pună și o listă cu toți cei trecuți la cele veșnice din spital, de la înființare până în prezent, decedați datorită cadrelor medicale, să se vadă peste 100 de ani prostia omenească și a aleșilor actuali!Cred că lista aceasta nu poate fi făcută, pentru că ar necesita, ca să o bage în capsula mioritică, încă vreo 100 mil. euro, mă refer aici doar la spațiu și recipient…

    36
    45
  • Mai tăceti naibii cu comentariile voastre idiotilor, că na da Dumnezeu să ajungeți acolo și să vă rugați de medici să vă ajute și atunci ati vedea cum e . De ce vă legați tot timpul de preoți ? Mai bine a-ți zice o rugăciune în loc să tot comentați tot felul de tîmpenii. Dacă fac nu-i bine, dacă nu fac de ce nu fac , cum vă mai rabdă Dumnezeu la atâta răutate.

    45
    39
  • Investitia este laudabila.Reclama la inaugurare de prost gust.Incercati fara foto-uri.Era suficient sa mentionati pe scurt intentia de a marii capacitatea spitalului.Decent.

    17
    32
  • Premonitoru discursul și extrem de sugestiv.
    Abia prin 2123 li se v-a deschide cap-sula actuală, până atunci aceasta având funcție mixtă.

    4
    18
  • Guvernul britanic construiește alocă 3,7 miliarde de lire pentru construcția a 40 de spitale (aproximativ 80 de milioane lire pentru una bucată spital).
    Va fi spitalul din Romania la standardele cerute în medicină? Va fi depășită investiția prognozată de 100 de milioane ? Întreb doar, că poate britanicii au subevaluat investițiile.
    https://www.gov.uk/government/news/pm-confirms-37-billion-for-40-hospitals-in-biggest-hospital-building-programme-in-a-generation

    4
    10
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS