Înlocuit din funcţia de director al APM Bistriţa-Năsăud după ce USL a venit la putere, Ştefan Mureşan a acţionat pe două căi. Pe de-o parte a cerut suspendarea actului administrativ prin care a fost destituit, iar pe de altă parte a intentat proces pentru anularea deciziei de eliberare din funcţie. În primul dosar nu i s-a dat câştig de cauză, dar în cel de-al doilea o instanţă a Curţii de Apel Cluj a decis să-i admită cererea. Iată cum sună sentinţa formulată în dosarul 1691/33/2012: „Instanţa admite acţiunea. Anulează decizia nr. 638 emisă de Preşedintele ANMP la data de 13.11.2012; dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariul care i se cuvenea potrivit funcţiei deţinute anterior şi cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 04 februarie 2013″.
Urmarea acestei sentinţe, Ştefan Mureşan poate să-şi reocupe funcţia de director în cazul în care ANMP nu va face recurs. Nu e prima oară când Curtea de Apel Cluj le dă câştig de cauză şefilor numiţi în funcţii de PDL. Sentinţe favorabile au mai primit Valentin Pop Mititean de la Direcţia Agricolă şi Emil Scurtu de la APIA. Ultimul este cercetat însă de o comisie de disciplină şi nu poate să-şi preia funcţia. În schimb, Valentin Pop Mititean a revenit în fotoliul care îi este atât de drag, Ministerul Agriculturii negăsind până acum nicio variantă prin care să-l înlăture.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu