Actualitate

Stelian Dolha: Județul Bistrița-Năsăud – o nouă abordare a viziunii de dezvoltare

”Ceea ce îi lipsește județului Bistrița-Năsăud este o VIZIUNE a dezvoltării, dublată de obiective și priorități pe care să le respectăm indiferent de formațiunea politică sau alianța aflată la conducere. Din păcate, acest județ a evoluat în ultimul deceniu haotic și pompieristic, cu un drum acolo, o reabilitare dincolo.

Deși pe hârtie am avut o strategie de dezvoltare, una chiar bine făcută, încă din 2012, când eram vicepreședinte la Consiliul Județean, praful s-a așternut peste aceste documente, care au ajuns să zacă într-un sertar pe post de maculatură. Așa că, acum trebuie să o luăm de la capăt, pornind de la realitatea în care suntem: cu venituri la coada clasamentului câștigurilor salariale din România, pe post de Teleorman al Transilvaniei, cu o infrastructură de drum care ne blochează în interiorul orașelor, pentru că nu avem nicio centură ocolitoare și ne transformă într-o corvoadă orice drum banal până la aeroport sau până într-un centru universitar, pentru că nici vorbă de drumuri de mare viteză ori autostradă.

În pofida campaniei de imagine agresive a PSD în acest județ, apa și canalizarea rămân o problemă, cu toate masterplanurile inițiate de alții dinaintea lor, iar alimentarea cu gaz, o mare provocare pe care ei au mimat că o rezolvă integral. Trebuie să compensăm decalaje de cel puțin 10 ani față de județe din Transilvania și nu numai, care au știut să-și prioritizeze investițiile și să le orienteze spre bunăstarea locuitorilor lor și nu pentru binele unei structuri clientelare care a ajuns să căpușeze instituțiile noastre.

Toate acestea le vom face, pentru că timpul amatorismului, a festivismelor găunoase a trecut. Voi prezenta în curând proiectul nostru, proiectul PNL pentru Bistrița-Năsăud. Vom arăta că și în Bistrița-Năsăud se poate!”, spune candidatul Alianței PNL USR PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

3 comentarii

  • Județul Bistrița-Năsăud are nevoie de o schimbare după ce două mandate, în care a fost condus de chelnerul Radu Moldovan, care la fel ca multi PSD-isi a devenit unul din cunoscutii „baroni locali” (https://www.youtube.com/watch?v=MLutG84S4Yk)
    Răducu a demonstrat că nu-i in stare să administreze si să solutioneze unitar problemele cu care se confruntă localitătile de pe intregul teritoriu al județului. Spre exemplu, locuitorii satelor de pe câmpie precum Ocnita, Archiud, Budurleni, Orosfaia, Comlod si Milas sunt rezolvati că nu au apă potabilă curentă si au amenintat cu trecerea la judetul MURES. O altă problemă nerezolvată cu care se confruntă locuitorii de pe Valea Ilvelor sau de pe Valea Bârgăului precum și din multe zone ale județului, este introducerea retelei de gaze naturale în localitătile lor.
    In cele 2 mandate sub sloganul „Drum ca-n palmă”, Radu Moldovan s-a concentrat exclusiv pe asfaltarea drumurilor dintre localitati, neglijând complet celelalte probleme cu care se confruntă judetul. Dar si aici lucrările au fost de proastă calitate, lucru care s-a vazut cu prilejul inundatiilor din anii precedenti dar si din aceasta vară.
    Vezi:https://timponline.ro/lucrari-in-bataie-de-joc-la-nimigea-de-cand-cu-asfaltul-oamenii-au-casele-inundate-la-fiecare-ploaie/

  • Judetul are nevoie de locuri de munca pe zone – eg Nasaud, Rodna, Lechinta, Sieu, Bargau, Beclean – daca nu se aduc investitori, sau sa se sprijine construirea de fabirici in aceste zone in 50 de ani vom avea zone goale.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS