Politică

Suciu: ”Dolha a ales să nu fie bou, din păcate împotriva judeţului”. Ce îi recomandă ”prieteneşte”

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat că Stelian Dolha, copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, a renunţat la binele judeţului ”de când stă de-a dreapta lui Ioan Oltean”, şi întreabă dacă deputatul PNL este susţinătorul lui Liviu Rusu şi Ioan Nelu Botiş la următoarele alegeri. ”PDL şi clica, sânge din sângele PNL”.

Deputatul Daniel Suciu într-o conferinţă de presă:

”Iniţial am vrut să nu mai bag în seamă ce spun ceilalţi, dar recunosc că nu am putut să trec cu vederea anumite declaraţii venite de la copreşedintele PNL Stelian Dolha. O să vorbesc despre consecvenţă în politică, un termen nu foarte comun politicienilor. E o frază celebră care spune că în politică doar boii sunt consecvenţi. O să încerc să-i iau apărarea domnului Dolha, să arăt că în politică nu e bine să fii consecvent. Probabil va continua să facă declaraţii pompoase şi cred că dacă va continua pe această linie va greşi. Noi n-am abdicat de la consecvenţă, chiar dacă putem fi boi câteodată, şi mă bucur că Stelian Dolha a ales să nu fie bou, dar din păcate împotriva judeţului Bistriţa-Năsăud.

Ştiţi că avem o istorie nu foarte îndepărtată de colaborare cu PNL şi în speţă cu actualul copreşedinte PNL Stelian Dolha. O să vă arăt consecvenţa acestui personaj politic, citez din domnia sa. În 16.10.2012 le cerea bistriţenilor: ”Rămâneţi alături de USL şi de cei care vor să vă reprezinte în Parlament”. În 22.11.2011, Dolha îi ruga pe oameni să creadă că USL funcţionează, ”mai ales că există persoane care nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă misiunea USL”. În 26.02.2014, Dolha susţinea USL, când la nivel local USL nu mai exista iar PNL ieşise de la guvernare: ”Suntem de acord să colaborăm la nivel local cu PSD pentru proiectele pe care le-am început împreună, pentru binele acestui judeţ”. N-au trecut trei zile şi primul care a ieşit virulent împotriva actualei administraţii din care a făcut parte a fost însuşi Stelian Dolha. Că tot vorbea de moralitate şi îl acuza pe premierul Victor Ponta de lucruri imorale, spre moralitatea sa, a votat pentru superimunitate împreună cu toţi parlamentarii PNL. Asta ca să lămurim şi ce înseamnă să spui una şi să fumezi alta. În 17.05.2013, domnul Dolha spunea că protocolul USL trebuie respectat în totalitate: ”Ne-am luat angajamente în faţa cetăţenilor care au înţeles că viitorul politic al României este USL”. În 27.01.2012, Stelian Dolha spunea: ”Noi nu suntem ca voi şi ca Ioan Oltean”. În 18.07.2012, Stelian Dolha spunea: ”Ioan Oltean este un fals. Una propovăduieşte, alta se întâmplă pe la sate”. În 30.09.2012, spunea: ”Ioan Oltean să vină să-şi ceară scuze românilor”, în 23.09.2011: ”Cetăţenii trebuie să-l voteze pe Victor Ponta, altfel o să-l înfrunte pe Ioan Oltean”. În 05.06.2012, când era mândru să candideze din partea USL, spunea: ”Votaţi USL şi Radu Moldovan”, în 14.10.2011, spunea: ”Colaborarea cu PSD va scoate PNL din plafonare”. Să mai spun ce înseamnă colaborarea PNL-PSD la nivelul judeţului este de prisos, şi-au dublat aproape numărul de consilieri local, au obţinut foarte multe poziţii.

Ce mai spunea Stelian Dolha: ”Cetăţenii trebuie să voteze USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, altfel încă patru ani vor trebui să înfrunte teroarea asta portocalie, verde, verde cu picăţele, că nu ştim cum o să se revopsească PDL, şi îi vor înfrunta din nou pe Ioan Oltean, Liviu Rusu şi clica lor, iar comunele vor fi din ce în ce mai paupere”. Am o ştire: verde – verde cu picăţele s-a transformat în galben, PDL s-a transformat în PNL, acum PDL-iştii şi clica sunt sînge din sângele PNL, iar din fericire comunele n-au devenit din ce în ce mai paupere.

Pot să înţeleg că, aflat astăzi în opoziţie, Stelian Dolha vrea să plece Victor Ponta. Pot să înţeleg că Stelian Dolha vrea să plece Suciu, Pană, Deneş, Creţu şi Moldovan, e în opoziţie şi e normal. Cu cine să ne înlocuiască Stelian Dolha la Primărie, CJ, în funcţiile de parlamentari şi de şefi de deconcentrate. Şi mă gânndesc automat la colegii săi de partid. Este Stelian Dolha susţinătorul domnului Liviu Rusu la Primăria Bistriţa, aşa cum se antrenează? Sau îl va prefera pe Dorin Dobra? Acelaşi Liviu Rusu împotriva căruia făcea miting în stradă alături de noi în 2011. Îl vrea din nou la Ministerul Muncii pe domnul Ioan Nelu Botiş fiindcă este colegul de partid al domnului Ioan Oltean? Îl vrea pe Ioan Oltean preşedinte de CJ, aşa fals sau nefals cum este?

Eu sunt tânăr, aproape coleg de generaţie cu Stelian Dolha, şi pot spune că am făcut greşeli în politică, am vorbit câteodată poate prea mult. Pentru binele politic al lui Stelian Dolha îi sugerez prieteneşte să vorbească mult mai puţin, şi să încerce alături de noi, cu care a fost nu de mult partener şi nu cred că ne-am schimbat peste noapte şi am devenit răul absolut, să facem ceva pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. Nu l-am văzut pe Stelian Dolha să se intereseze de problemele municipiului sau ale CJ.

Îmi aduc aminte atât de bine de discursul său de la Sala Polivalentă, la lansarea candidaţilor USL. Spunea despre acel pod minunat între Bistriţa şi Bucureşti, despre cum trebuie să ajute parlamentarii judeţul. Vorbea despre un pod cu balustrade din aur, din inox, totul pentru binele cetăţenilor judeţului. Când a renunţat Stelian Dolha la binele judeţului? Şi cred că am un răspuns: de atunci de când stă de-a dreapta lui Ioan Oltean. N-am absolut nimic cu acest personaj, despre care am spus cine este, cu bune şi cu rele, din păcate pentru Bistriţa-Năsăud cu mai multe rele”.

15 comentarii

  • Tu spui verzi si uscate de acest om(DOLHA).. Uneori de la aeroportul Cluj te urcai in masina lui si te aducea acasa.Oarecum il puteai suporta pana la Bistrita.

  • Ma piticu p(…) tu esti un esec al judetului asa ca sa-ti dai cu parerea de cineva care e ceva in politica e prea mult. comentariu editat

  • Si domnul Dolha ar mai avea nevoie de inca un sfat: sa nu uite cine l-a votat, pentru ca pe acei oameni nu-i va mai putea pacali si a doua oara!

    • Cu ce sa-i pacaleasca Dl Dolha.Acest om nu este corupt ,ete placut la vorba si la port.Sa stiti ca-l vom vota.,oricind si oriunde.

  • Dolha într-adevăr este un personaj fără un gram de caracter. Este un om extrem de influențabil, a venit la noi cu niște planuri mari, sa ne scape de CIUMA PORTOCALIE, care a nenorocit țara și acum este frate cu călăii țării care au tăiat pensii și salarii. Rușine domnule Dolha!!!!!!!

  • BRAVO Daniel Suciu. Ai perfecta dreptate. Cum sa mai am incredere in Dolha care in campania lui de parlamentar facea praf pdl-ul, si mi-e jena ce spunea despre Ion Oltean si nelegiuirile lui, Si apoi dupa ce s-a vazut cu „sacii-n caruta” si Primarii PSD l-au scos deputat, a inceput sa muste „mana ce l-a hranit”. Ce fel de om poate fi acesta? Ce caracter poate sa aiba? Cum poate avea tupeul sa vina in fata acelorasi oameni si sa le spuna ca cel pe care-l hulea si ura, este cel mai bun acum. Colegul lui pnl-is vopsit din pdl. Stim toti ce a insemnat pentru noi, pdl si Ioan Oltean. Cum poate avea asa un obraz gros sa vina dupa cateva momente si sa se erijeze in aparatorul unui om pe care-l hulea, Pe buna dreptate. Cum sta cu…”coloana vertebrala”??? Nu-l doare oare pe dolha? Cat despre Daniel Suciu, degeaba va e ciuda pe el, incercati si voi sa faceti, sa ajungeti unde a ajuns el, si apoi aveti dreptul sa judecati. Cati dintre comentatori ati reusit in viata voastra sa faceti ce a facut el pe acest plan??? Iesiti, candidati, sa vad cine va voteaza. Dar sunteti „mici in puteri si putiinta” si va e ciuda pe el. E destept, vorbeste bine (a fost un ziarist apreciat) si e un baiat destept. Si ce aveti cu inaltimea lui? Stiti doar (care mai aveti un pic de minte) ca esentele tari, se tin in sticlute mici. Nu-i baga in seama Daniele, esti inteligent si-i doare ca-i lovesti „direct in plex”. acolo unde-i doare. Cu mestesugite cuvinte si judecati de valoare. In rest, rautati pdl-iste asumate de fosti pnl-isti pacaliti, ce nu se vor mai regasi in varf din 2016 si care vor „linge” papucii lui Oltean, ca alta sansa n-au.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.