Adesea putem observa vara pe aleile din parcuri sau pe pistele amenajate (pe stadioane sau pe terenurile sportive), persoane (sportivi de performanță sau...
Tag - editorial
”Să vină refugiații, dar nu în căminele și internatele școlare! Mulți dintre foștii mei elevi se plâng că nu au locuri în căminele universitare și sunt nevoiți...
”În tot răul este şi un bine, spune frecvent românul. În loc de plânset şi recurs la istorie prin care să subliniem că noi am fost în calea răutăţilor, care ne...
Mi-am început ziua citind un mesaj privat pe Facebook primit de la Bianca Pintea despre care am aflat că trece printr-un moment extrem de delicat al vieţii...
M-am chinuit minute în şir să ies de pe o arteră laterală care se intersecta cu strada Rodnei. Era o coloană care începea la autogară şi nu i se vedea capătul...
”Am fost fumător, știu ce înseamnă să lupți împotriva acestei dependențe. Dacă vrei să renunți însă, reușești. Mulți fumători ”înrăiți” au reușit. Oricine și-a...
Bistriţa a găzduit, aseară, în premieră, concursul Miss Transilvania, adică un next level al Miss Bistriţa care devenise, în ultimii ani, extrem de neatractiv...
Fotografiată din unghiuri favorabile, Colibiţa poate părea o „staţiune mai ceva ca în Austria”, cum scria deunăzi cineva din presa centrală. Numai că, ce să...
Observ că ultima preocupare a administraţiei locale este să organizeze din bani publici baluri pentru ţigani. Cum mai nou se poartă chefurile cu manelişti de...
Am văzut aseară la o televiziune naţională un grup de tineri din Bistriţa-Năsăud care campase la Mănăstirea Nicula. Probabil că nu au găsit alt pretext mai bun...