Sute de tineri din Bistriţa-Năsăud care nu au reuşit să îşi ia, în vară, examenul de bacalaureat au intrat, începând de azi, în febra examenelor. Mulţi dintre...
Tag - ISJ
Cât de greu se descurcă profesorii în anul de criză 2011? Foarte ușor dacă au funcții. Dovada e inspectorul general-adjunct Mircea Romocea de la ISJ Bistrița...
Satul Jelna nu va mai avea școală de la toamnă. Deloc. E probabil primul an din istoria recentă a satului în care chiar și copiii de șapte ani vor trebui să...
Trei elevi din Bistrița-Năsăud au susținut prima probă din evaluarea națională în condiții speciale, o fată având nevoie de mai mult timp ca să-și termine de...
19 școli generale transformate în grădinițe de la toamnă, alte șase vor rămâne doar cu ciclul primar
Un număr de 19 școli generale din Bistrița-Năsăud vor fi desființate din toamnă, în locul lor urmând să funcționeze grădinițe, iar alte șase vor rămâne doar cu...
Știm deja. Nu trebuie să ne reamintească nimeni: Inspectoratul Școlar Județean e condus de Vasile Marc (PDL), Colegiul Național „Liviu Rebreanu” de Constantin...
Un grup de părinţi ai elevilor de la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” Năsăud i-au scris ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, că nevestele...
Nu se aștepta nimeni ca la Crosul Gabriela Szabo să vină peste o mie de concurenți. Nici măcar inspectorul de specialitate Leonida Ilieșiu care a comandat doar...